Loredana Groza un magnet pentru oportunitati

De mai bine de 20 de ani nu a coborat din topuri. Fie ca a fost sau nu prezenta pe micul ecran, fie ca a avut concerte saptamanale in tara sau a traversat o perioada mai indelungata de pauza, Loredana Groza a devenit un produs cu adevarat puternic in industria muzicala romaneasca.

Tanara care interpreta piesa Buna seara, iubito a fost intr-o continua schimbare, aflan­­du-se, parca, in permanenta concurenta cu ea insasi. A stiut sa se reinventeze din anul 1988, de cand s-a lansat melodia mai sus amintita, interpretata alaturi de Ion Caramitru. Din acel moment, publicul a asistat la „emanciparea“ Loredanei, care a reusit sa pastreze pana astazi inocenta acelor ani. Au venit in viata ei revolutia, zeci de albume si multe, multe alte intamplari, dar stralucirea si magnetismul nu i-au fost sterse.

Loredana a avut o copilarie minunata, cu nelipsitele amintiri de cand statea dimineata la coada la lapte sau la carne…
Succesul a fost scris de timpuriu in cartea destinului ei. Incepe din scoala primara, cand vedeta a jucat teatru, iar la doar 14 ani a castigat primul festival regional de muzica usoara, Retorta de cristal. Doi ani mai tarziu, a uimit pe toata lumea, castigand concursul national Steaua fara nume. Tot in 1986 a castigat Marele premiu la Mamaia, cand a fost cea mai tanara participanta… Devenise vedeta la numai 16 ani, varsta la care asculta muzica trupei The Beatles, care i-a influentat, se pare, si viziunea artistica. Fiind unul dintre cei mai buni elevi din Onesti, Loredana a intrat cu nota 10 la liceu. Era mereu in cautarea provocarilor… Facea emisiuni radio, recita, canta in corul scolii, juca in piese de teatru. Mergea la tara la bunici cu vacile la pascut si le mulgea, dar juca si handbal, ping-pong si facea atletism. Pe scurt, nu se plictisea, iar viata incepea sa fie tot mai surprinzatoare…

La un moment dat, cariera parea sa-i fie oprita. In perioada comunismului, chiar in 1988, aparitia Loredanei Groza la postul public de televiziune a fost interzisa. De atunci pana la evenimentele din decembrie 1989, publicul a fost lipsit de imaginea interpretei, care aparea foarte rar la TVR, singurul canal de televiziune de la acea vreme. In ciuda acestora, Loredana considera ca anii aceia au fost mai usori decat ceea ce a urmat dupa revolutie, cand aparitia ei a fost interzisa, de multe ori, in moduri mult mai perverse…

„Am renuntat de multe ori la viata personala”
Dintotdeauna, deciziile au jucat un rol important in viata artistei. „Tot timpul trebuie sa iei decizii, fie ca este vorba de versurile unei piese, de povestea din spatele lor, de titlul sau coperta unui album, de playlistul unui concert. Sunt decizii importante care ii influenteaza pe aceia care te asculta si te admira si, de aceea, fiecare in parte este dificila”, spune Lori. Apoi continua: „Orice etapa din cariera este si dificila, si frumoasa. Nicio evolutie nu are loc fara renuntari, iar ca artist trebuie sa renunti intotdeauna la ceva pentru ca muzica sa castige. Eu am renuntat de multe ori la viata personala, la clipele petrecute cu fetita si cu familia mea. Sunt nenumarate momente in care sunt departe de cei dragi si nu ne este prea usor, insa le multumesc pentru rabdare si incerc sa compensez aceste momente cu anumite clipe minunate, pe care sa le petrecem impreuna”, a declarat artista pentru revista VIP.

Pentru ca iesea in evidenta prin talent, combinat cu imagine, Loredana Groza a avut, nu de putine ori, probleme. Mizand pe un stil original, a fost artista care a socat publicul inca de la primele sale aparitii, prin tinutele vestimentare. Atenta mereu la felul in care isi face aparitia in public, Lori observa in calatoriile sale garderoba de la designerii celebri si, cand revenea in tara, le combina in diverse moduri… Asa a luat nastere, la un moment dat, propria linie vestimentara, intitulata „Miss Lori”, o colectie formata mai mult din unicate si mai putin din produse de serie.

„Am avut noroc sa am admiratori care au crezut in mine din prima clipa”
Loredana a ramas pana astazi una dintre cele mai iubite artiste de la noi, ajungand sa fie un idol pentru generatiile care s-au succedat dupa debutul sau. „Nu este tocmai simplu sa reusesti sa faci performanta an de an, zi de zi, ceas de ceas. Trebuie sa fii pregatit pentru tot felul de momente, sa ai fanii alaturi de tine, sa aduci mereu ceva nou, proaspat si emotionant. Eu am avut noroc sa am admiratori care au crezut in mine din prima clipa si am reusit sa atrag generatii dupa generatii, incepand cu anii ’80, in care m-am lansat, intr-un regim politic diferit, si trecand prin tranzitii si multe schimbari. Cu toate acestea, mi-am pastrat o anumita inocenta si comunicarea directa si deschisa”, descrie artista drumul spre inimile fanilor.

„Mi-ar placea ca Elena sa aiba o viata mai usoara decat cea a unui muzician”
Loredana a demonstrat ca talentul nu are margini. In ciuda impedimentelor din timpul comunismului, cariera ei muzicala nu a cunoscut perioade de repaus. Nici macar intemeierea unei familii si venirea pe lume a fiicei sale, Elena, nu au constituit un impediment in drumul ei spre succes. A mers, pur si simplu, mai departe. A simtit ca trebuie sa faca asta si nu s-a gandit deloc la consecinte, iar acest lucru a ajutat-o sa depaseasca nonsalant perioadele care, inainte sa le traiasca, ar fi crezut ca sunt imposibil de trecut. Datoria de mama a fost, poate, cea mai complexa si mai dificila activitate din viata sa. Constienta de faptul ca exista momente-limita si clipe in care iti pui „intrebari intrebatoare”, crezand ca ceea ce facem nu este, neaparat, lucrul cel mai indicat pentru linistea noastra spirituala, Loredana s-a gandit in permanenta, in momentele de cumpana, ca totusi cineva o iubeste. Si-a amimtit ca mai multi oameni au nevoie de vocea, de cantecele, de inspiratia si de curajul pe care le primeau ascultand-o. A fost momentul in care interpreta a realizat faptul ca mai important decat persoana ei este ceea ce reuseste, prin muzica ei, sa-i faca pe oameni sa simta. Si a considerat ca nu are voie sa tradeze acest dar primit de la Dumnezeu.

Chiar daca se spune ca majoritatea adolescentilor nu sunt pregatiti pentru o prietenie in sensul adevarat al cuvantului, Loredana reuseste sa fie apropiata de fiica sa, Elena. „Eu cred ca prieteniile legate in copilarie sau adolescenta sunt nemuritoare; toate prieteniile mele de atunci rezista si acum, chiar daca distanta sau programele incarcate ne-au despartit. Exista ceva mai profund si mai pur in aceasta perioada decat mai tarziu in viata, cand prieteniile pot fi bazate pe interese de tot felul. Cu Elena incerc sa am o relatie complexa: suntem mama si fiica, surori, prietene, ne confesam una alteia, suntem foarte sincere si intre noi nu exista bariere”. La randul ei, Elena se apropie tot mai mult de mama ei, prin... muzica. „Orice meserie poate fi o intreprindere a hazardului, deoarece de multe ori ne pregatim pentru ceva si sfarsim prin a face cu totul altceva. Importante sunt insa drumul, experienta si pasiunea. Mi-ar placea ca fiica mea sa aiba o viata mai usoara decat cea a unui muzician, insa ea alege ce cariera va dori, iar eu ii voi fi alaturi orice ar fi”, ne explica cu hotarare Loredana.

Cand aude cuvantul „acasa”, Lori se gandeste la Elena, la familia sa, la cei dragi, la catelusii sai si la starea de relaxare totala, la pace si la lipsa de griji. „Cand ajung acasa, parca sunt pe o insula pustie, in care tot ceea ce ma streseaza este foarte departe”…

Privind in trecut, Loredana spune ca, poate, succesul ei nu ar fi fost atat de solid, daca nu ar fi fost ca un magnet pentru oportunitati. In anul 1989 a concertat, timp de o saptamana, in R. F. Germania, mai exact in Berlinul de Vest. Era o sansa imensa pentru un artist din Romania, care statea in fata unui public pretentios. La scurt timp, Loredana a plecat in Anglia, unde a avut sansa sa cunoasca producatori renumiti. Desi era posibil ca viata ei sa se fi schimbat spectaculos, ea nu a ramas acolo si a revenit intotdeauna acasa, pentru ca i-a placut sa cante in limba ei, pentru publicul din Romania. „Am incercat intotdeauna sa impart succesele si castigurile mele cu aceia din jurul meu. Am constientizat mereu ca nu trebuie sa ma bat cu pumnii in piept pentru ceea ce fac, deoarece meritul nu este doar al unei persoane, ci al intregii echipe: al trupei de instrumentisti, al managerilor, al agentilor, al familiei si al fanilor. Prin urmare, toti acesti oameni sunt o particica din succesul meu”, este de parere Loredana.

„Prietenia nu tine neaparat cont de sex, ci de respect si impartasirea acelorasi valori in viata”
Viata Loredanei s-a aflat mereu sub lumina reflectoarelor. Dupa 1990, la Sala Palatului, l-a prezentat pe Cristiano Malgioglio si toata lumea a crezut ca urmeaza nunta. A urmat relatia cu Marian Ionescu, dar artista s-a lasat, intr-un final, cucerita de producatorul de la Pro TV, Andrei Boncea. Cei doi s-au casatorit chiar de ziua de nastere a solistei, pe 10 iunie 1998, si sunt impreuna si acum. Secretul lor, dupa cum ne marturiseste Lori, consta in faptul ca ei au stiut sa lase la o parte orgoliul, gelozia si dramele cotidiene.

Totodata, presa a asociat-o, de-a lungul timpului, cu diversi colegi de breasla, convinsi fiind de faptul ca exista mai mult decat o prietenie intre ei. „Cu siguranta pot exista amicitii intre un barbat si o femeie, prietenia nu tine neaparat cont de sex, ci de respect si impartasirea acelorasi valori in viata. Prin prisma meseriei mele cunosc foarte multi oameni, iesim impreuna, poate uneori chiar mai des decat cu cei dragi, pentru ca sunt mai mult plecata de acasa pentru a munci”, a precizat artista in legatura cu posibilitatea amicitiei intre un barbat si o femeie.

„Banii nu aduc fericirea, dar sunt importanti”
Loredana a cochetat si cu actoria, ceea ce i-a dat mari satisfactii pe plan profesional. In 1993 i s-a propus un rol principal intr-un film de comedie, A doua cadere a Constantinopolului, iar cei care au chemat-o sa vorbeasca au fost Dumitru Morosanu si un scenarist. Faptul ca ei i-au propus acest lucru a fost mai mult decat se astepta artista. A acceptat si, de atunci pana in prezent, a parcurs un drum oarecum constant, incercand sa obtina roluri din ce in ce mai interesante, care sa o puna in situatii inedite, atat in drame, cat si in comedii. Ca in orice meserie, pentru Lori fiecare rol este o lectie invatata. Anul acesta, ea a fost invitata la Festivalul de Film de la Cannes, unde a sustinut un show pentru Michel Adam si Fashion TV. Luxul a fost un mediu in care a navigat mai mereu. Azi, Loredana are o cariera solida si un nume care a devenit un brand. Ne intrebam insa: banii chiar aduc fericirea? „Banii nu aduc fericirea, dar sunt importanti, pentru ca te ajuta sa investesti in cariera si, in cazul meu, in muzica. Eu investesc peste 80% din castiguri in muzica si in aparitiile mele pe scena si la tv. Este insa un lucru pe care il fac de cand ma stiu. Am preferat sa investesc in mine, nu am alte afaceri si nu am avut niciodata. Concret, banii sunt importanti in masura in care ma ajuta sa imi implinesc visele si sa imi astern pe note cantecele”, ni se destainuie Loredana.

„Un artist «de viitor» trebuie sa se bazeze foarte mult pe creativitate si pe originalitate”
Vedeta noastra spera ca oamenii sa nu creada tot ce se spune despre ea, sa nu se ghideze dupa prejudecati, pentru ca ea poate oricand sa-i surprinda, intr-un mod mult mai interesant decat s-ar astepta. De exemplu, presa a speculat mult obiceiurile Loredanei dinaintea concertelor, aducand in atentie faptul ca bea alcool pentru a prinde curaj, dar ea ne-a asigurat ca nu este o persoana cu tabieturi. Cand vine vorba de un concert live, interpreta are nevoie de pregatire fizica si psihica, pentru ca totul sa iasa bine. In plus, trebuie sa fie relaxata, sa vorbeasca cat mai putin sau poate deloc - nelipsita pauza vocala - si sa-si pregateasca cu minutiozitate aparitia pe scena. „Eu singura am grija de tot ce inseamna ti­nute, coafura, make-up si imi pare bine ca nu depind de alte persoane. Un artist «de viitor» trebuie sa se bazeze foarte mult pe creativitate si pe originalitate. Cei aflati la inceput de drum trebuie sa se gandeasca, in primul rand, ce pot ei oferi, inainte sa ceara ceva. Aceasta mentalitate, impreuna cu dorinta de a straluci si de a «iesi din turma», te poate duce departe. Muzica este aproape un sport extrem, o arta pe care o desavarsesti toata viata. Nu exista un moment in care poti spune ca ai invatat tot si ca poti sa te opresti. Nimic nu este insa prea dificil, daca pui pasiune in ceea ce faci”, ne asigura Loredana.

„Multi nu au inteles ca Viva Mamaia! nu este un cantec politic”
Chiar si in prezent, succesul Loredanei este de neoprit. Intrebata de redactorul VIP cum s-a im­prietenit cu chitaristul de la Reamonn, alaturi de care colaboreaza, artista ne-a dezvaluit ca a fost o conjunctura fericita; a fost la un concert al lor, intr-un club din Bucuresti, dupa care s-au intalnit, au schimbat cateva vorbe si CD-uri. Apoi el a cautat-o si i-a spus ca i-ar placea sa colaboreze.

Au urmat doua single-uri ce si-au gasit imediat locul pe piata muzicala romaneasca: APA, care a fost pe locul I in topurile de radio si tv timp de sase saptamani la rand, si Viva Mamaia!, lansat pe 11 mai a.c., care a obtinut, in mai putin de o luna, peste un milion de vizualizari. Ar mai fi loc de nemultumiri, in acest context? Loredana spune ca da. „Nu mi-a placut deloc faptul ca multi nu au inteles ca Viva Mamaia! nu este un cantec politic, ci unul despre o statiune superba, vara si distractie”. Dar supararea nu tine, pentru ca Loredana pierde foarte repede notiunea timpului atunci cand intra in studio. Acolo supararile se dilata, si atunci cand are o zi libera, aceasta trece foarte repede…

de Anca Lapusneanu - 3959 afisari
 
         
 
4.0 - 2 voturi