Este actor de teatru si seriale tv si, odata cu aparitia sa in Secretul Mariei, a fost considerat unul dintre „cei mai sexy barbati“. In prezent, Ioan Isaiu se considera un om la casa lui, fara aere de vedeta, care pune profesia si familia pe primul plan. Nu ii place sa faca act de prezenta la evenimentele mondene, deoarece uraste ipocrizia, preferind sa-si ocupe timpul cu proiecte ce se vor concretiza curind. Printre acestea se numara un nou serial de televiziune si o piesa de teatru. Isaiu scrie scenarii, repeta, filmeaza, calatoreste si spune ca i-ar placea sa locuiasca intr-o casa a carei ­curte sa fie suficient de mare pentru a cultiva legume. Peste toate, actorul este un personaj interesant prin prisma experientelor de viata ce l-au purtat pe meleaguri straine, la capatul celalalt al Pamintului. Desi avea o cariera solida, la virsta de 30 de ani a renuntat la tot si a stat departe, mai bine de cinci ani, in Noua Zeelanda si Singapore (cea mai mica tara din Asia de Sud-Est). A inceput de jos, iar dorinta de a-si depasi limitele il defineste ca persoana.

Ati lucrat in Noua Zeelanda ca barman, apoi ca manager, dupa care v-ati mutat in Singapore, unde ati infiintat o firma de impresariat. Cum ati reusit sa luati totul de la zero in celalalt capat al lumii?
Nu a fost usor, mai ales ca eram la virsta cind aveam si cariera. Profesional, traversam o perioada buna ca actor al Teatrului National din Cluj. Jucam in foarte multe piese si aveam si o emisiune de televiziune. Doar ca totul era mult prea gri in societatea romaneasca, iar viata sociala de dupa ’90 ma ne­mul­tu­mea profund. Acestora li s-a adaugat visul de a vedea lumea, pe care l-am avut inca din adolescenta si care s-a fructificat abia la virsta de 30 de ani.

Cum au reactionat cei din jur cind au aflat ca plecati, pur si simplu?
Colegii si regizorii au fost usor confuzi, crezind, la rindul lor, acelasi lucru despre mine. Dar eu nu eram confuz, ci imi doream sa plec. Singurul regret a fost ca a trebuit sa parasesc profesia. In Noua Zeelanda am stat patru ani, dar nu permanent, deoarece, dupa doi ani, am inceput o afacere in Singapore si im­par­team anul intre Noua Zeelanda si Singapore. In primul an insa, pe cind „chelneream“ - ulterior am preluat si manageriatul restaurantului la care lucram -, erau zile cind ma uitam la biletul de avion si ma gindeam daca sa-l folosesc pentru a ma intoarce acasa. Tin minte ca, odata, in restaurant au intrat trei clienti, care se intrebau ce sa comande, intr-o limba care mie imi suna foarte familiar. Desi eram la distanta de ei, am simtit un fior profund, iar socul a fost foarte puternic cind am constatat ca erau turisti romani. Am intrat in vorba cu ei si mi-au povestit ca erau geologi si ca urmau sa faca o expeditie in zona attica. Si ei, la fel ca mine, rupsesera orice legatura cu trecutul, pentru a nu se simti captivi intre doua lumi, ­Romania si Noua Zeelanda.

Puteati alege totusi o destinatie mai apropiata…
Am plecat atit de departe pentru ca, avind turnee in Europa, uram momentul cind vamesul ma scana din cap pina in picioare, doar pentru ca aveam pasaport romanesc. Cea mai mare problema nu a fost insa dorul de casa, deoarece stiam ce lasasem in urma, din punct de vedere social, ci faptul ca nu puteai glumi in limba ta si nu puteai
lega prietenii. Mai aveam si varianta Australia, dar, pentru ca era mai greu de patruns acolo, am ales Noua Zeelanda, unde eram doar un cetatean european si atit.

Cum ati ajuns in Singapore?
In primul meu drum spre casa m-am oprit in Singapore, pentru ca voiam sa vad Asia. M-am indragostit pe loc de acel oras, unde ma simteam ca acasa. Si s-a dovedit a fi de bun augur, deoarece acolo am intilnit un om cu care am inceput o afacere de impresariat artistic. Am renuntat la tot ce faceam in Noua Zeelanda si am inceput proiecte de impresariat, dar faceam naveta Singapore-Noua Zeelanda, sa nu pierd rezidenta. Artistii pe care ii impresariam nu erau doar din Romania, ci si trupe de coveruri din Filipine. In plus, organizam si diverse festivaluri. Intimplarea a facut sa vin in tara sa ii caut pe cei de la O-Zone, care erau foarte ascultati si piratati in Asia, insa am nimerit chiar in momentul in care trupa se destrama si astfel n-am reusit sa dau de urma lor. Pentru ca tot eram in tara, mai mult in gluma, m-am dus sa dau o proba pentru un casting si, dupa doar doua zile, am primit un telefon de la domnul Lazarov, care mi-a spus ca ma vrea in serialul Secretul Mariei. Mi-am sunat imediat partenerul de afaceri din Singapore, care mi-a spus sa ma intorc cind termin filmarile. Nu m-am mai intors.

Ati mai avea curajul acum sa repetati aceasta experienta?
Curaj sau inconstienta… La 42 de ani, nu. In comunism am trait ca intr-o fortareata, din care simteam nevoia sa evadez. Acum sint alte lucruri care ma deranjeaza, cum ar fi promovarea nonvalorii, inflatia de asistente tv fara capa­tii, politicieni care nu mai termina cu orgoliile cvasiprofesionale… Ca tara, sintem inca la stadiul de experiment.

Ati continuat sa calatoriti mult si dupa aceea. V-ati mai simtit atacat pentru faptul ca sinteti roman?
Da, chiar acum trei ani, la Capul Verde, unde eram mai multi turisti, la o terasa. O spanioloaica a avut o schimbare totala de atitudine cind a aflat ca alaturi de ea erau si romani si a inceput sa vorbeasca despre toate prostiile pe care le facem noi pretutindeni. Am intrebat-o atunci daca nu au si ei uscaturile lor, dindu-i exemple de spanioli care au facut mizerii in Romania sau in alte tari. Ca popor, inca ne ducem crucea…

Cum v-ati acomodat cu titulatura de „cel mai rivnit barbat din showbiz“?
Exista o vorba: „Fost-ai, lele, cit ai fost“… In perioada cind eram burlac, multe tabloide ma considerau un barbat cu potential. Acum, insurat, sint un om care isi vede de viata lui si nu se gin­deste la o imagine pe care i-o creeaza cineva. Nici atunci nu ma consideram un barbat rivnit, pentru ca scopul meu nu era sa fiu un Don Juan de cartier. Ce ma deranjeaza este ca nu am fost folosit in roluri de compozitie, deoarece toti ma vedeau ca pe un amorez. Devine obositor cind stii ca poti mai mult si nu mai vreau sa fiu amorez, pentru ca risc sa cad in ridicol, la 42 de ani, sa fac pe tinarul indragostit.

Dintre toate actritele cu care ati jucat, cu cine ati colaborat cel mai bine?
Am avut parte de partenere foarte ­bune. Cel mai mult ma bucura ca am jucat alaturi de Elvira Deatcu. Impreuna am facut un cuplu comic foarte bun. Ea se descurca de minune in serialul Pariu cu viata, in care joaca alaturi de Radu Gabriel, pe care chiar il invidiez, deoarece mi-ar fi placut sa fiu eu partenerul Elvirei.