Ieri a fost o zi numai buna de inscris in calendarul oricarui cinefil. Fratii Dardenne, Jean-Pierre si Luc, si-au adus ultimul film la Cinema Studio drept cadou atat pentru public, cat si pentru delegatia belgiana care a implinit zece ani de prezenta la Bucuresti. Oricat de formal si diplomatic ar suna, minunat e ca cei doi realizatori au fost extrem de degajati, glumeti, binevoitori, zambitori si rabdatori la sesiunea de q&a. Pentru mine, abia intoarsa din juriul Festivalului de Film de Dragoste de la Mons, atmosfera avea continuitate in materie de Wallonism, si tandrete de spectator care a iubit Le Fils sau Rosetta si are ocazia sa intrebe „pe viu” diverse nimicuri cineaste si sa primeasca un raspuns elegant si niciodata impersonal sau neinteresant.
Filmul lor, Baiatul cu bicicleta, continua seria dedicata copiilor, maturizarii mereu accidentate si dure, destinelor speciale si luptelor premature cu viata. Cyril este un baiat de 11 ani, lasat unui centru de ingrijire de un tata care isi doreste sa ia viata de la inceput, fara complicatiile cresterii fiului sau. El se imprieteneste cu Samantha (luminoasa Cecile de France, cum a fost descrisa de cei doi frati-regizori), care ii devine gazda pentru weekenduri si substitut de mama, sentiment niciodata cu adevarat formulat. Relatia lor capata nuantele unei imblanziri. Cyril, un copil ranit si abandonat, are determinarea si forta unui eventual delincvent, furia unui adolescent si nedumerirea varstei lui. Povestea este simpla, curata, controlat-emotionala si extrem de bine sustinuta de actorul sau principal, Thomas Doret. Dardenne-ii chiar ne-au povestit ca Thomas (alaturi de care s-a lucrat usor, pornind de la fizicatie inspre replici), pe langa un profesionalism nestirbit, devenise si foarte constient de talentul sau, pastrandu-se intr-o perfecta modestie. Povestea sa si a Samanthei, a bicicletei si a cum este sa ai 11 ani si sa fii singur vine pe ecrane de vineri.