Eugen Ciocan - "Maitre Photographe": "Eu zic sa incepem de la Centru"

FotoCabinet este singurul studio in care va puteti realiza o fotografie dupa toate canoanele de frumusete de odinioara. Aici aveti prilejul de a redescoperi spectaculosul unui ritual pierdut: vizita la fotograf. Artistul fotograf va aranjeaza imaginea in fata aparatului de fotografiat precum un croitor bun potriveste o haina pe om. Dintr-o astfel de fotografie veti privi peste ani si ani in ochii nepotilor si ai stra-stranepotilor, pentru ca o fotografie adevarata are meni­rea de a strabate timpul si este oricind un prilej de reve­rie si de frumoase nostalgii.

Cladirea unde se afla acum FotoCabinet este construita in stil neoclasic, are doua etaje si nu este deloc ostentativa. De indata ce pasesti in saloanele mari si inalte te simti binevenit, confortabil, intri parca intr-o alta lume, intr-o alta epo­ca, „La belle époque“. Atelierul are doua cabinete, unul in stil rococo, iar celalalt oriental, decorate in mare parte de scenografa Irina Solomon, cu candelabre, cu mobila de epoca si cu picturi murale, iar pe linga toate acestea, FotoCabinet ne ofera si o garderoba extravaganta cu accesorii si tinute vestimentare de tot felul, pentru toate gusturile si stilurile. Dar FotoCabinet este mai mult decit atit. Este si un spatiu care gazduieste expozitii pentru fotografiile moderne sau de epoca, dar si pentru alte genuri de evenimente culturale.
Eugen Ciocan, autorul a numeroase filme de televiziune, filme documentare, emisiuni, spoturi publicitare, ne dezvaluie cum a initiat proiectul „FotoCabinet“ - singurul cabinet foto din Europa unde colorarea fotografiei se face manual, cu pensula, dar si secrete din spatele realizarii expozitiei Versus, realizata cu ajutorul a numeroase vedete.

Portretul, ceremonialul intilnirii cu sinele
Cine este Eugen Ciocan pentru cei care inca nu va cunosc?
Cineva care a facut eforturi sa-si abandoneze o cariera (in domeniul televiziunii, al publicitatii, al cinematografiei etc.) si a reusit! Iar FotoCabinet – asa cum a aparut el in 2003 – este incercarea de a ma refugia intr-o „barcuta“ paralela cu mersul lumii. Dar fuga aceasta in trecut nu este o oportunitate de piata, ci mai mult o veche pasiune. Oamenii din fotografiile vechi au demnitate, par alta rasa, transmit o stare de verticalitate! Pentru ca unele lucruri stau in puterea noastra, mi-am zis ca, din dragoste pentru frumusete, meri­ta sa initiez acest proiect. Sa reamintim in treacat ca, pina nu demult, vizita la fotograf facea parte din ritualul oricarei existente? Ca portretul reprezinta ceremonialul intilnirii cu sinele? Ca regasirea este poate cel mai pretios compliment pe care omul si-l poate face astazi? Mai ales astazi, cind privim prea mult in ecranele LCD-urilor si prea putin in interiorul nostru... FotoCabinet ofera o insula prielnica unei duble priviri regeneratoare. Atit cea spre sine - prilejuita de arta portretului, cit si pe cea mai atenta in jurul nostru, care ar putea alina ambientul vizual, periclitat de consumism, de juvenilul spasm modernist, in dauna frumusetilor mostenite. Ambele cercetari pot aduce un moment de reflectie asupra stilului in care vrem sa traim.

Ce ii place maestrului fotograf in mod deosebit?
Sint indragostit de pamint, de casa cu sindrila si mobila rococo in care traiesc. Citesc si nu am televizor. Imi mai plac antichitatile.

Centrul Istoric spune ceva esential despre Bucuresti
Ce detestati, in mod special?
Nu-mi place cultura blocului, care continua sa invinga. In Bucuresti se produce uritenie, nu pentru ca nu sint bani, ci pentru ca sint prea multi bani.
Primul sediu al FotoCabine­tu­lui nu a fost cel in care ne gaz­duiti acum, in Centrul Vechi al Bucurestiului, ci undeva in zona strazii Enescu. De ce ati ales zona in care ne aflam acum?
Noul amplasament pe care l-am inaugurat se gaseste intr-un loc sensibil al Bucurestiului: Centrul Istoric. Un spa­tiu care tot incearca sa mai murmure ceva, dar pe care prea putini par dispusi sa-l asculte. Totusi, el spune ceva esential despre orasul nostru. Daca acest glas se va stinge, vom pierde iremediabil ceva din noi. Dincolo de caznele interminabile ale refacerii infrastructurii Centrului Istoric, marea confuzie planeaza in jurul sensului acestui loc. Ce vom face aici? Daca vom avea unde sa punem masina, desigur vom veni sa bem multa cafea, sucuri si bere. Si vom  lua si masa, daca va fi posibil. Vor aparea si magazine, fara indoiala mari branduri, drept care vom face si shopping. Daca se vor termina vreodata strazile, poate vom infiripa o promenada ca sa vedem ce cladiri vor fi rezistat alaturi de inevitabilele insertii de beton si cortine de sticla. Recuperind functia simbolica a Centrului Istoric, cred ca am putea beneficia de o buna sursa de inspiratie pentru pasii urmatori. Nu este vorba de bani, ci despre o constientizare a rolului acestui loc de catre fiecare in parte. Dupa 20 de ani de libertate, Bucurestiul nu a reusit sa reconstituie un reper de baza: Centrul Istoric!

In Romania nu exista o scoala de fotografie
Cit de greu v-a fost si va este?
Nu obisnuiesc sa ma pling, dar lucrurile nu sint prietenoase in jur. Nu este usor; modestele mele posibilitati le-am pus in jocul acesta pentru frumusete si pentru lucruri cu sens. In spatiul in care ne aflam acum, toate decorurile si desenele sint facute de mine, impreuna cu sotia mea, scenografa Irina Solomon.

Cui se adreseaza serviciile acestui FotoCabinet?
Oricarei persoane iubitoare de frumos si care isi doreste sa realizeze o fotografie sau un set de fotografii din perioada „La Belle époque“. Se face o programare, dupa care, timp de aproximativ o ora, ne cunoastem reciproc, urmeaza alegerea vestimentatiei potrivite, dupa care realizarea fotografiilor. E ceva mai serios decit un joc ca la bilci, gen „ne imbracam in Napoleon si pozam“! Este, de fapt, o incercare de a-i ajuta pe oameni sa se intilneasca cu ei insisi.

Ce costuri presupune realizarea unei sedinte foto?
De la un minim 50 de lei fara limita in sus. Aceste sume sint sub forma de donatie pentru Asociatia Foto­Ca­­bi­net.

Cum dati viata unei fotografii de epoca?
Lucram cu tehnica de acum 100 de ani, pe pelicula alb-negru, si apoi marim manual in laborator. De aici ies fotografii sepia, iar optional, coloram manual. Rezultatul este o imagine de o anumita poezie. Sintem singurii care mai coloreaza manual in Europa, ca serviciu public.

Care este parerea dvs. fata de studiourile foto nou-aparute, in spatele carora se afla fotografi mai mult sau mai putini profesionisti?
Sint doua aspecte: primul ar fi cel ca fotografia comerciala este dictata de forta banului si nu are rost ca eu sa ma opun acestei forte uriase. Este, intr-ade­var, un lucru dureros faptul ca in Romania nu exista o scoala de fotografie, fiind singura din Uniunea Europeana care nu are o catedra consacrata de fotografie si nu exista un mod academic de a parcurge acest domeniu. Nivelul fotografiei in tara noastra este marcat de acest semiamatorism.

Personalitati Versus nepasare si distrugere
Cit de mult va afecteaza acest lucru?
Ma avantajeaza foarte mult, pentru ca in acest fel sint un „chior in tara orbilor“.

De ce in decursul a zece ani nu a mai aparut un fotocabinet in Bucuresti?
In expozitia-manifest Versus (fotografii cu aer melancolic, sepia sau colorate manual) recunoastem o seama de personalitati precum: Andreea Esca, Simona Patruleasa, Horatiu Mala­ele, Damian Draghici, Aurelian Te­misan, Monica Davidescu, Razvan Mazilu, Marcel Iures, Gianina Corondan, Claudiu Bleont, Dan Puric, Horia Brenciu, Florin Piersic jr., Lucian Mindruta, Robert Turcescu, Victor Rebengiuc – care au admis ca depinde mult de implicarea fiecaruia; inves­mintati dupa codurile elegantei de odinioara, ei vin in fata aparatului de fotografiat carind in spate fundalul dezolant al Centrului Istoric de azi.
„Oare noi, cei de-o parte sau de alta a fotografiilor, vom reusi prin aceasta forma de exorcism consonant sa doborim ceva din peretii de ignoranta care ne impresoara...?“, se intreaba Eugen Ciocan, maestru fotograf...

Andreea Berecleanu:
„Propunerea de a realiza expozitia Versus a venit intr-un mod firesc, la Eugen si Irina in gradina, la o cafea. Vorbeam, printre altele, despre mutarea sediului FotoCabinet pe strada Lipscani. Mi-am dat seama ca o atmosfera retro, cu respect pentru traditie si valoare, asa cum este cea de la FotoCabinet, este in discrepanta cu Centrul Vechi, cu mizeria si degradarea in care a ajuns. Asa a aparut acest proiect! Versus, doua lumi diferite in acelasi spatiu. A avut impact la public, presa a fost receptiva, iar autoritatile, respectiv primarul Sorin Oprescu, au facut o vizita in ­ziua urmatoare vernisajului si au promis... Sa-l creditam! Am cooptat in acest proiect aproximativ 60 de personalitati - le multumesc tuturor celor care au venit la prima strigare, cu suflet, generozitate si solidaritate. Au facut-o pentru ca iubesc Bucurestiul de altadata si vor sa-l indra­geasca din nou. Vor sa redescopere frumusetea din spatele ruinelor si crapaturilor... iar Maitre Photographe este indragostit de valorile autentic romanesti, de esenta spiritului acestui popor si de lucrurile frumoase. Se joaca cu imaginea si de-a imaginea si intotdeauna ies povesti incadrate sau nu... FotoCabinet este o poveste fara sfirsit!

Lucian Mindruta:
„Imi doresc sa cred ca problema Centrului Istoric se va rezolva, dar, pe de alta parte, ne mai trebuie inca 99 de
Eugen Ciocan. Intotdeauna este nevoie de cineva care sa faca primul pas.“

Florin Piersic jr.:
„M-a sunat intr-o zi Andreea Berecleanu si mi-a propus sa particip la acest proiect. Gestul este laudabil, dar scopul final mi se pare inutil, pentru ca nu cred ca va reusi sa schimbe ceva in mentalitatea oamenilor. Fotografiile din cadrul expozitiei au farmecul lor, dar pe termen lung nu se va putea schimba nimic. Bucurestiul va fi un santier in continuare pentru inca 200 de ani.“

Monica Davidescu:
„Am fost invitata, impreuna cu sotul meu, de catre Andreea Berecleanu sa realizam un set de fotografii, iar ideea mi s-a parut excelenta, sa vedem distrugerea sistematica la care a fost supus orasul Bucuresti de catre edili, prin intermediul unor oameni care mai cred in puritate si in frumos si care se mai pot plim­ba visind la idealuri printre ruinele facute cu buna stiinta. Mi se pare excelenta initiativa lui Eugen Ciocan de a realiza aceasta expozitie, dar ii pling de mila, pentru ca a intrat in <lupta> cu autoritatile, care se chinuiesc sa distruga tot ce e frumos si valoros, sfir­tecind si ciopirtind arta in toate formele ei. Il sustin pe Maitre Photographe in demersurile sale, deoarece iubitorii de frumos si de bine mai pot da inca o sansa acestei tari."

de Simona Musca - 2467 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi