Dinamica ultimilor ani ne-a transformat in simpli consumatori, de dragul imaginii. Cumparam o haina pentru ca o vedeta poarta aceeasi marca sau model, ne luam un CD, de multe ori, pentru ca respectivul artist este in topuri, facem cadouri celor dragi pentru ca sint sarbatori sau pentru ca avem o camera de filmat in spatele nostru… Iar noi, nu-i asa, trebuie sa fim filantropi, darnici si buni ca nimeni altii… Evenimentele caritabile au innobilat viata multora in anul 2011.

Si totusi, la fel de des, facem lucruri minunate despre care nu vorbim. In anul 2011, opinia publica a gemut de informatii negative sau a vibrat atunci cind un copil a cistigat un premiu international… Dar ne oprim, in realitate, sa privim in jurul nostru? Nu facem referire aici la cei care au facut din cersetorie o profesie, la parintii denaturati care-si trimit copiii la cersit sau la alte categorii despre care s-a discutat intens. Sa vorbim insa ­de­spre oamenii cu suflet care se opresc sa ajute, dar, atentie, nu se lasa escrocati. Desi toti ne mai laudam cu binele facut altora, asa, pentru a ne simti mai bine, am cunoscut, de-a lungul anilor, oameni adevarati care ajuta din suflet si care nu vorbesc despre asta pentru ca ei, cei care au ajutat, simt ca ar exagera. Daca cineva iti cere ajutorul, este bine sa-i intinzi o mina, deoarece, daca ar fi putut singur, nu ar fi cerut ajutor.
Putini, foarte putini stiti, probabil, ca numele lui Dorel Onaca este pomenit in biserica de multi oameni pe care i-a ajutat. La fel se intimpla cu Cristiana Copos, Camelia Sucu ori Ecaterina Andronescu. Madalin Voicu, Anca Boagiu, Norica Nicolai, Ludovic Orban sau Olguta Vasilescu sint oameni perceputi ca fiind, poate, mai „distanti“, insa anii in care i-am cunoscut i-au aratat altfel…

Responsabilitatea sociala nu e caritate! Caritatea e o calitate…
Camelia Sucu vorbeste despre campaniile de responsabilizare sociala pe care le-a coordonat, dar niciodata despre cazurile individuale, desi ar avea toate motivele sa o faca… „Responsabilizarea sociala nu este caritate, este altceva. Eu am invatat, cu multi ani in urma, de la americani ca, daca nu te intorci catre societate, atunci nici ea nu va avea grija de tine. In 2005 am participat, la Monaco, la o gala de caritate organizata de Fundatia Printului Charles, costul biletului fiind de 1500 de euro. Ni s-a explicat foarte clar ca fondurile adunate vor merge catre programe pentru emigranti. Daca ii ajuti sa lucreze, atunci emigrantii nu vor mai fi o povara, ci vor fi angajati, va scadea criminalitatea etc.“, a marturisit Camelia. De asemenea, lucreaza la proiecte de responsabilitate sociala a corporatiilor, precum Satele Copiilor, Salvati Copiii, Renasterea, si spune ca acestea sint parte din businessul celor care dezvolta afaceri, parte din munca lor.
Despre caritate si cazurile individuale prefera sa nu vorbeasca deloc... „Caritatea este o calitate. Ma intrebati ce ma determina, in afara faptului ca pot sa ajut. Eu am facut Medicina. Am vrut sa fiu medic, tocmai pentru ca imi place teribil sa ajut oamenii. Daca vad ca am reusit sa il fac fericit pe cel care are reala nevoie de ajutor, atunci ma simt ras­pla­tita“, a adaugat femeia de afaceri.
Va mai amintiti de drama prin care a trecut fetita Lianei Stanciu? A mobilizat multa lume, dar nu se stie ca la capa­tiiul micutei, pe timpul spitalizarii, pe linga familie, a fost prezenta si Camelia Sucu... I-a propus Lianei doar atit: cind fetita se va face mare si se va casatori cu iubirea vietii ei, ea, Camelia, sa-i fie nasa de cununie. Povestea aceasta poate fi multiplicata si atunci cind vine vorba de ceilalti copii bolnavi pe ­care i-a alinat, ajutorul ei fiind vital.
Cristiana Copos participa la multe campanii, dar, in intimitate, si ea ajuta acolo unde este nevoie… La fel ca si Camelia, nici Cristiana nu vorbeste de­spre aceste „preocupari“: „A ajuta tine de faptul ca ai fost educat sa pui pret pe oameni. Trebuie sa fii om, sa fii normal. Daca vezi ca a meritat, atunci te simti bine… In rest, nu as putea povesti, pentru ca este viata acelor oameni. Cum sa ma bag eu?“, a declarat Cristiana Copos.

Onaca: „Dar din dar se face raiul. Cu cite guri sa maninci?“
Dorel Onaca, cu o simplitate dezarmanta, iti spune: „Uite ca m-ai blocat cu intrebarea asta! Nici nu stiu ce ma motiveaza sa ajut, sincer… Imi plinge sufletul cind ii vad in nevoie. Cred ca nu poate fi definita starea care te face sa intinzi o mina de ajutor. Eu simt ca m-am nascut sa fac bine. Poate ca, ajutindu-i pe altii, Dumnezeu m-a ti­nut si pe mine in brate. Daca ai, de ce sa nu ajuti unde este nevoie? Cu cite guri sa maninci?“, a precizat Onaca.
Nu l-ati vazut, dar, credeti-ne pe cuvint, acestui om i se umezesc ochii cind vede un copil bolnav. Nu poate ramine indiferent si, cu toate acestea, nu vorbeste nici el despre binele facut. De ce sa o faca? Stim, de asemenea, ca are si citeva camine de batrini „in grija“. „Pentru mine, batrinii sint niste icoane, fie si pentru faptul ca au trait atitia ani, de multe ori nu tocmai bine, pentru intelepciunea lor…“, ne spune simplu Dorel Onaca.
De altfel, chiar cind il intrebam de­spre toate acestea, el se afla in Irak, unde sapte marinari romani erau blocati de citeva saptamini pe o nava sechestrata. Marinarii au ajuns acum acasa. „Am avut o copilarie foarte ordonata, am facut scoala germana, iar apoi liceul de marina. Nu am avut o viata chinuita. Altii au dus-o mult mai greu… Vorba aceea, <dar din dar se face raiul>; doar ma cunosti, nu voi vorbi mai mult pe tema aceasta“, a tinut sa sublinieze Dorel Onaca.
Cei trei sint oameni bogati sufleteste si material. Au afaceri care-i plaseaza sus, insa ajutorul este la fel de important, indiferent de modul in care o fac. Fiecare, dupa cum poate. Ei bine, ur­ma­torii despre care vom vorbi nu sint lipsiti de confort, dar nici foarte bogati. Si totusi…

Madalin Voicu a pierdut un fiu in virsta de doi ani
Madalin Voicu nu poate sa ramina impasibil, cind, la o alimentara, la coada, vede o batrina, imbracata cu haine curate, insa roase de timp, care ar vrea o bucatica de brinza, dar, sarmana, are bani doar pentru vreo 200 de grame si o roaga pe vinzatoare sa mai taie din bucata, pentru ca-i prea mare… Atunci, Madalin, care nu-si propusese sa faca atitea cumparaturi, miscat de drama pe care o citeste in spatele acelui chip batrin, cumpara o roata de cascaval, carne, o bucata mare din respectivul sortiment de brinza, le plateste si i le daruieste batrinei, care, nedumerita, se simte putin jenata de situatie. De ce a facut gestul acela? Pentru ca asa l-a indemnat sufletul…
Alteori, cind merge sa cumpere cadouri pentru Fanita, fiul lui cel mic, si vede vreun copil ce ar vrea o jucarie mult prea scumpa pentru bugetul mamei care-l dojeneste, deputatul ii daruieste jucaria micutului, sub privirile mirate ale femeii, iar el cumpara alta pentru Fanita, urmarit de ochisorii bucurosi ai copilului. Ceea ce nu se stie este ca, in tinerete, Madalin a pierdut un copil: baietelul a murit cind avea doar doi ani… Ne explicam, asadar, gesturile facute fata de copii. „Cersetorilor nu le dau! Uneori, daca imi sta in putinta, mai ajut cu un loc de munca, o vorba buna etc.“, conchide deputatul PSD.

Ecaterina Andronescu intuieste nevoia celui de linga ea
Fostul ministru Ecaterina Andronescu nu poate spune nu, de multe ori neasteptind ca persoana din fata ei sa ii ceara ajutorul. Intuieste din priviri si, probabil, cu ajutorul experientei de dascal… In genere, isi face cumparaturile la un supermarket din Dorobanti, dupa miezul noptii, in drum spre casa. Acolo este mereu o batrina in carucior. La inceput, batrina i-a spus: „Nu vreti sa va ajut eu cu bagajul?“. Vorbele batrinei demne au cutremurat-o pe senatoare… Cum adica, sarmana de ea, in carucior, sa care bagaje? Evident, nu s-a pus problema. De atunci, aproape ca nu este seara in care Ecaterina Andronescu sa nu-i faca batrinei cumparaturi si sa i le daruiasca, la iesirea din magazin.
In Universitatea Politehnica din Bucuresti, al carei rector este, exista in jur de 40 de studenti orfani, care se bucura de suportul Ecaterinei Andronescu, ori de cite ori au nevoie. Are grija ca ei sa simta ca sint doriti, ca merita tot ajutorul, de sarbatori tinerii orfani primind tot ce au nevoie. De asemenea, fostul ministru al invatamintului a ajutat si o mama cu mai multi copii care-si ducea viata in niste camarute, la subsol, intr-un camin studentesc. Pentru ca trei dintre copiii femeii neajutorate sint studenti la Politehnica, doamna rector a intervenit si, astazi, studentii, mama lor si ceilalti frati au unde sa doarma in conditii omenesti. Asemeni celorlalti, lucrurile acestea le stim, dar ea nu ar vorbi niciodata despre ele.

Norica Nicolai are „amaritii ei“
Spre deosebire de celelalte personalitati amintite, Norica nu imparte cadouri de sarbatori in locuri publice; atunci o face toata lumea, iar peste an, oamenii au nevoi si mai mari… Norica Nicolai are, in Bucuresti, „amaritii ei“ de care are grija tot anul.  Acum ceva timp, a primit un telefon de la o pus­toaica, din Italia, care i-a multumit ca, in urma cu vreo opt ani, o ajutase sa se ope­reze acolo, iar acum era bine. Avusese leucemie si era singura la parinti, fiind lipsita de posibilitati materiale…

Olguta Vasilescu ajuta… „asa, fara ocazie“
Olguta Vasilescu nu dispune de prea multi bani, dar nu merge niciodata la tara, in colegiul ei, fara sa duca ceva: bomboane, jucarii, ce poate… Oamenii o mai intreaba cu ce ocazie, iar ea le raspunde: „Asa, fara ocazie…“ si merge mai departe. Atunci cind pleaca la cumparaturi impreuna cu baietelul ei, de multe ori si ea procedeaza la fel ca Madalin Voicu.
Dintre toti insa, Ludovic Orban este singurul care nu poate rezista „tentatiei de a ajuta“. Ne-a uimit, la un moment dat, atunci cind cineva i-a cerut sprijinul pentru un copil bolnav… Avea citeva sute de lei la el, pe care le-a scos imediat din buzunar si i le-a oferit, spunindu-i ca, daca mai are nevoie si nu se descurca, sa-l caute, deoarece ii parea rau ca doar atit avea la el. Si nu a fost prima oara cind a procedat asa…
In fine, Anca Boagiu pare o femeie dura, dar, daca vede un copil amarit sau un orfan, nu poate sa nu faca ceva pentru el. Gaseste mereu o modalitate sa-i ajute intr-un fel, chiar daca, uneori, copiii sarmani nici nu ii cer sprijinul. Simte ca ajutorul trebuie sa plece de la ea…