E ora zece seara si acum e momentul cind m-au „co­tropit“ sarbatorile de iarna. Azi am filmat intr-un mall, unde, de dimineata pina la ora la care am plecat, s-au cintat colinde si am vazut oameni cuprinsi de „febra cadourilor“. Cred cu tarie ca e un virus frumos, ce ma cuprinde si pe mine de doua ori pe an, de sar­batori si de ziua sotiei mele. Sunetul colindelor, picurat incet, incet, mi-a rascolit in suflet dorul de sarbatori. Nu tin minte cind am constientizat Craciunul, dar, din acel moment, a devenit sarba­toarea mea de ca­patii. Poate nu am inteles cono­tatia religioasa la acel moment, poate ca nu era „Epoca de aur“ cea mai generoasa cu libertatea de gindire, dar am vazut fetele oamenilor... cu zim­bete pe fata, ceea ce nu se intimpla in restul anului, oameni imbujorati, astep­tind Craciunul ca pe o promisiune sau ca pe o evadare. Am fost plecat cinci ani si atunci am simtit cel mai acut ce inseamna sa petreci sarbatorile in familie sau, mai ales, sa nu le petreci. E un moment magic atunci cind te reunesti in jurul unui simbol, cum e bradul de Cra­ciun, si sa simti ca tot ceea ce te reprezinta e acolo… Acea stare ar trebui sa o constientizam si sa o putem pastra, macar o vreme, pentru ca tristetea in care am recazut recent e distructiva si ne demoleaza, atit ca indivizi, cit si ca natiune.
Dragii mei, priviti ce e frumos in iarna aceasta, care se asterne in fata voastra, incercati sa nu va ginditi decit la sarbatori si la bucuria lor, iar anul care vine poate va schimba tot ce e negru azi.
Sarbatori fericite si tot binele din lume!