Este unul dintre liderii din Piața Universitații, chiar daca e de parere ca Piața n-are lideri, și ca e bine ca e așa. Dar cine este, cu adevarat, Claudiu Craciun, lectorul universitar dedat activismului?

M-am intalnit cu Claudiu Craciun, un “protestatar activ si cu experienta”, asa cum isi spune el. Nu vrea sa fie  nici lider, nici MC. Ne-am vazut intr-o seara langa fantana de la Universitate, kilometrul zero al protestelor din Bucuresti. M-a invitat sa stam la Orange-ul de peste drum de Facultatea de Arhitectura. “Aici stau jandarmii in civil. Imi place sa vin sa stau aici, printre ei, din cand in cand”. E din Bucuresti, a facut Liceul Octav Onicescu, din Berceni, are 34 de ani si este lector universitar la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul SNSPA.

Care a fost primul protest mai mare la care ai participat?
Primul mars de protest mai mare a fost in 2000 cand, intre tururile prezidentialelor, am participat activ. Nu era impotriva cuiva, era un mars al tacerii si al tristetii faptului ca in turul doi ajunsesera Iliescu si Corneliu Vadim Tudor. Mi se parea nedrept ca o societate sa aiba doar aceste optiuni. Iliescu reprezenta trecutul si Corneliu Vadim Tudor frica, eu asa ii vedeam pe cei doi. Trecut vs. Frica. In schimb, noi aveam nevoie de speranta, optimism, un proiect de societate… Lipseau atunci. Lipsesc si acum. Era un protest politic, dar nu era partizan. Si cumva mi-a placut.

Cum adica ai participat activ? Ce inseamna protestatar activ?
Adica am vorbit cu colegi, pe unii am reusit sa-i conving sa iasa.
 
Proiectul aderarii la Uniunea Europeana nu era un proiect de tara?
Asa e. Dar era un surogat de proiect. Era folosit doar formal de catre lideri, dar transformarea profunda nu era in plan. Noi nu ne-am modernizat, nu ne-am europenizat, dimpotriva, poate chiar am mers in directia opusa din unele puncte de vedere.

Ce faceai in facultate?
Am fost activ in mediul studentesc la nivel international, am facut parte din Asociatia Studentilor de Stiinte Politice. Am si condus, ca presedinte, un an, aceasta organizatie. Dupa aceea am mai fost implicat in diverse initiative ale societatii civile.

Cand s-au schimbat lucrurile pentru tine?
In 2012. Imi aduc aminte perfect, eram intr-o sambata seara in Centrul Vechi, dupa ce vineri iesisera niste oameni sa protesteze, sa ma vad cu un prieten foarte bun. El a devenit un om implicat in relatarea acelor evenimente, Vlad Petri, si tin minte si acum. Am ajuns acolo si l-am sunat. Era lume, era tensiune. I-am spus: “Vlad, vino incoace ca se intampla lucruri”. A venit si de atunci am ramas acolo. El ca foto-jurnalist si documentarist. Eu ca persoana implicata.

A fost un moment important ianuarie 2012?
Eu nu cred ca protestele de astazi nu ar fi fost posibile fara experienta din 2012. Acel protest a insemnat spargerea unor bariere din punct de vedere al participarii. Dominantele de atunci, faptul ca era contextul politic diferit, faptul ca era hiperpolitizat totul, ca era hipermediatizat, hiperexpus, au fost niste date de context care au afectat protestul. Se stie ca a fost un protest divers. A existat o linie mai conservatoare, in sensul in care multi protestau si isi puneau sperantele in USL. O alta linie de gandire foarte puternica a fost cea care trimitea mesaje intregii clase politice. Nucleul acesta de mesaje a revenit si acum. S-a schimbat guvernarea, dar problemele structurale au ramas, probleme care-si regasesc in Rosia Montana un simbol, si acum au iesit la suprafata. Mai mult, atunci a fost un sentiment de lupta, pentru ca Jandarmeria mergea la ordine politice, era foarte agresiva.
 
Acum nu merge la ordine politice?
Ba da, si acum. Dar asta e normalitatea, sa permiti cetatenilor sa-si exprime punctul de vedere sa-si exercite drepturile constitutionale de intrunire intre anumite limite. Daca adunarile sunt pasnice, asa cum sunt astazi, e gresit sa asteptam o reactie in forta. Am ajuns, din punctul asta de vedere, la o normalitate, care nu trebuie sa se schimbe.

Ce alte elemente comune au cele doua proteste?
S-a strigat foarte mult, in fiecare zi am strigat despre Rosia Montana si in 2012. Asta este cazul care releva fata adevarata a politicii, este cazul care, timp de aproape o generatie, diferite partide care s-au succedat la putere, diferiti lideri au intrat in acest joc al coruptiei si al manipularii. Si atunci, ca si acum, Rosia Montana este revelatorul, un fel de hartie de turnesol, iti arata adevarata fata a oamenilor. Asta se intampla si cu presa, si cu politicienii. S-au strigat lucruri atunci care apar si azi ca noi.

Cum ar fi?
“Nu corporatia/ face legislatia”. Un alt slogan care mie imi place foarte mult este “Va rugam sa ne scuzati/ nu producem cat furati”. Surprinde minciuna din spatele saraciei induse. Nu avem bani pentru ca se fura foarte mult, ii cheltuim prost; e si ironie, oricat ar munci o societate ii va fi greu sa se dezvolte cu o elita corupta.

Sunt protestele antisistem?
Nefericirea noastra este ca avem un stat slab cu politici corupte. Eu imi doresc institutii puternice si legitime. Ca sa nu se induca ideea ca suntem antisistem. Evident ca democratia reprezentativa are foarte multe probleme, pe care trebuie sa le reparam si sa le suplinim. Mi-as dori sa avem si partide credibile care sa mobilizeze lumea la vot. Dar nu este cazul acum. Imi doresc un stat care nu este atat de permeabil la interesele private. Si faptul ca noi am ajuns in aceasta faza ca parlamentul sa dezbata o lege anticonstitutionala, care a fost trecuta prin multiple filtre institutionale si politice, arata de fapt gravitatea problemei. Nu vorbim numai despre patrimoniul de la Rosia Montana, ci despre un intreg aparat administrativ. Si asta ne priveste pe toti. Pentru ca oricand poate veni o corporatie puternica sau o companie puternica, romana sau straina, care sa faca lobby ca sa cumpere oameni, jurnalisti sau politicieni.

Una e lobby-ul, alta e cumparatul.
Da. Lobby-ul pot sa zic ca are un aspect legitim atata vreme cat e facut transparent, desi si acolo sunt probleme pentru ca activitatea de lobby presupune ca interesul unui grup primeaza in fata interesului general.

Vad ca nu prea ai apucat sa dormi.
Noroc ca am exercitiul din 2012. Ca, daca nu, nu stiu ce faceam. Cand ai 5.000 de oameni in strada, daca nu aveam niste oameni care stiu exact ce inseamna multimile, o ia totul razna.

Esti nascut/crescut in Bucuresti?
Da. In Berceni. Am facut parte din generatia cu cheia de gat.

De ce ai facut stiinte politice?
In momentul in care am decis ca vreau sa dau la facultate, erau cateva optiuni, nu existau atatea facultati particulare si erau cateva optiuni mari: istoria si dreptul. Dar nu erau ce ma interesa pe mine. Imi placeau si istoria, si literatura, si stiintele umane si sociale. Stiintele politice au reprezentat pentru mine un tip de cunoastere activa care te ajuta sa dai sens societatii.

In liceu ai facut activitati extrascolare?
Da, am fost membru al cercetasilor. Am inceput destul de tarziu, ceea ce-i atipic.

Ce faceai la cercetasi?
Mergeam pe munte, faceam ecologizari, orientare. Era un mod putin mai structurat de a te simti bine cu prietenii. N-am asimilat cercetasia foarte bine, pentru ca am inceput tarziu. Mi-a ramas placerea iesirilor in natura, de a merge in drumetii.

Ce profesori ti-au placut la SNSPA?
Oameni care aveau experienta de viata si instincte democratice foarte bune, Cristian Parvulescu, Gabi Andreescu, un disident. Acum e specialist in drepturile omului, foarte reputat.
 
Faptul ca protestul nu are lideri, ajuta?
Eu cred ca ajuta foarte mult. Pentru ca fiecare se simte incurajat sa participe, chiar daca produce multa agitatie. Daca exista lideri formali, e foarte usor sa incerci sa-i discreditezi pe ei, distrugand intreaga miscare. Avantajul e ca incurajezi un anumit tip de instinct. Cand ai mesaje, lider, lumea e incurajata sa participe, se simte implicata. Inca mai e de lucrat la partea de mobilizare si de incredere. Oamenii sunt ascultati, nu datorita statutului, ci pentru ca au idei bune. Are loc un pebliscit zilnic pentru idei.

Este un protest care iese din schema lor de gandire?
Da. Este tulburator pentru ca nu te astepti de la niste cetateni sa aiba propria motivatie, dar sa te astepti sa iasa in strada numai pentru bani. E, intr-adevar, trist si sper sa contribuim si noi la eliminarea lipsei de incredere.
 
Ce faci in viata de zi cu zi, cind nu esti in piata?
Sunt lector universitar la SNSPA la stiinte politice, predau politica comparata si politica europeana. Treaba mea este sa predau si sa cercetez. Viata mea e una linistita, n-am probleme financiare. In ultima vreme mi-a fost mai greu sa combin predatul cu activismul, dar le fac pe amandoua cu placere. Sunt implicat in anumite initiative culturale. Sunt un urban, desi imi place natura. Sunt tot timpul in contact cu oamenii, cu absolventii. Particip la evenimente, sunt un om conectat, imi place sa simt ce se intampla. In acelasi timp, imi place sa fiu conectat la fluxul de idei globale. Resimt aceasta mica problema, ca Bucurestiul nu este in aceste fluxuri. Mi-ar placea sa nu discutam numai despre Romania, ci si despre Europa si intreaga lume si sa iesim din blocada asta mentala. Si protestul ne-a ajutat in sensul asta. Am fost atenti la ce se intampla in Turcia, in Brazilia si am aflat ce s-a intamplat acolo.

Iti place Bucurestiul?
Am o relatie de love-hate. Imi place ca nu te lasa in pace, si cu bune, si cu rele. Nu-ti da liniste, te frustreaza de multe ori. Dar agitatia asta si mizeria uneori iti dau adancimea si contrastul care sa-ti faca viata sociala interesanta.

Esti de stanga sau de dreapta?
Stanga si dreapta sunt niste conventii. Daca ar fi sa aleg intre libertate si egalitate, as alege egalitatea. Adica, sunt de stanga.

Te vedem, in viitor, in politica sau ramai in societatea civila?
Sunt in societatea civila. Am avut o scurta experienta politica, am fost membrul unei mici grupari ecologiste, am fost coleg cu Remus Cernea. In momentul in care el s-a dus cu PSD-ul, eu am plecat. Eu cred ca iesitul in strada este un gest politic suprem. Mai avem lucruri de facut in strada.
 
Unde te vezi peste 20 de ani?
Daca se aproba proiectul, in afara tarii.