Claudia Moscovici  si libertatea intelectuala
    POZA:
 
 

Claudia Moscovici si libertatea intelectuala

Claudia Moscovici, fiica celebrului matematician Henri Moscovici, este o scriitoare care a facut vilva in America, odata cu romanul ei Velvet Totalita­rianism: Post-Stalinist Romania (Totalitarism de catifea: Romania poststa­li­nista), tiparit la University Press of America in 2009 si devenit, in foarte scurt timp, best-seller. A absolvit cele mai elitiste scoli americane: facultatea la Princeton, masteratul in literatura comparata la Brown University, urmat de un stagiu de cercetare in Franta, la Collège International de Philosophie, Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Critical Studies Center, in perioada 1994-1995. Revine la Brown University (unde studiaza cu Sanda Golopentia) pentru a-si lua doctoratul (Ph D) in literatura comparata, in 1997.

Cum era atmosfera in casa Moscovici, in copilaria dvs.? Ce personalitati v-au calcat pragul?
Chiar daca am avut perioade de separare dureroasa, de tensiune si stres politic, parintii mei au avut multi prieteni adeva­rati, inclusiv Zoe Ceausescu, sefa tatalui meu la Institutul de Matematica si cea care l-a sprijinit sa-si dezvolte talentul si i-a facilitat vizitele la conferinte internationale. Printr-o mare coincidenta, unul dintre pri­etenii cei mai buni ai parintilor mei, Grigore Arsene (care a fost, si el, un matemati­cian de renume international), a devenit publisher la Curtea Veche Publi­shing, care imi publica romanul in traducere romana (de Mihnea Gafita).

Cum ati ajuns sa locuiti in America si care au fost motivele pentru care nu ati ramas in tara?
Tatal meu era un matematician cu reputatie internationala. I s-a pus in vedere ca nu va mai avea voie sa se duca la conferintele de matematica in alte tari. A fugit din tara, cu ocazia unei vizite la Princeton Institute of Advanced Studies, unde a lucrat si Einstein. Eu si mama am emigrat legal in SUA, doi ani mai tirziu. Deci motivul principal a fost libertatea intelectuala.

De unde pasiunea pentru literatura? Cum v-au influentat parintii in alegerea carierei?
Parintii m-au incurajat sa citesc literatura si filosofie. Am studiat domeniile acestea la universitate si am obtinut un doctorat in literatura comparata. „Dragostea“ aceasta a existat inca de cind eram foarte tinara. Imi doream foarte mult sa scriu romane, nu numai critica literara. Ca profesor universitar si mama a doi copii, nu prea am avut timp sa scriu fictiune. Mi-a luat zece ani sa ma documentez (istoric si politic), pentru a scrie primul meu roman, Velvet Totalitarianism (Dictatura de catifea). Din 2008, am devenit „scriitoare full-time“ si am terminat al doilea roman, The Seducer (Sedu­catorul).

Spuneti-ne cite ceva despre romanul Dictatura de catifea. De ce acest titlu?
Romanul Velvet Totalitarianism vorbeste despre mizeriile cotidiene din epoca comunista a lui Nicolae Ceausescu, pe care am prins-o in copilarie, insa este, de asemenea, o carte despre dragostea de familie, care ne intareste in fata necazurilor personale si politice, cit si despre emigratie si adaptarea la o noua cultura.

Se scrie tot mai rar poezie in ziua de azi...
Poezia este, probabil, cea mai subtila arta; nu este o arta vizuala, care se poate adapta usor la „mass-media culture“, cum se zice aici. Nu este o forma de diversiune/entertainment, ca muzica sau chiar literatura. Este, mai degraba, o forma de contemplatie si o experienta emotiva. Majoritatea oamenilor din ziua de azi nu dedica timp pentru contemplatie si emotie. Cind vor sa aiba experiente de genul acesta, practica yoga...

Ce momente dificile v-a oferit viata si cum ati reusit sa le depasiti?
Despartirea de familie la virsta de noua ani (pentru doi ani, de tata), precum si la 11 (de bunici si restul familiei din Romania); adaptarea la o noua cultura (americana) – acestea au fost momentele cele mai dificile din viata mea. Ambele au fost momente de adaptare, chiar de supravietuire. Am fost separata de cei dragi si de locul familiar, unde am crescut. Desi majoritatea oamenilor nu sint dezradacinati brusc de restul familiei, este totusi o experienta universala. Fiecare om ii pierde, in viata, pe cei dragi. Multi oameni divorteaza; pina si aceasta este o alta forma de dezradacinare (voluntara, dar totusi dureroasa). Adaptarea este necesara pentru toti, mai ales in Romania si in tarile din Europa de Est, in general, care au trecut printr-o transformare economica si o explozie a mijloacelor de informare in masa, in ultimii 20 de ani.

Ce puteti sa ne spuneti despre familia pe care o aveti? Copiii va mostenesc firea de artist?
Sotul meu este avocat, dar are un temperament de scriitor. Ne-am indra­gostit la virsta de 19 ani, cind ne-am intilnit la Princeton University, la un curs de filosofie. Anul acela, am planuit amindoi primele noastre romane despre distopii utopice si viata in societati autoritare. Romanul meu a devenit Velvet Totalitarianism. Romanul lui, The Cube (Planeta cubica), pe care sper sa-l vad publicat si sa-i semnez introducerea, este o fictiune orwelliana, ca 1984. Pentru ca am urmarit alte cariere mai pragmatice, ne-a luat multi ani sa devenim scriitori in tinerete, dar pina la urma am reusit. Am o fetita de 14 ani, Sophie, care este talentata la multe discipline, dar are un scop principal in viata: sa ajute animalele si sa se lupte pentru drepturile lor. Baietelul meu, Alex, are 12 ani. Inca nu stie ce va deveni, pe plan profesional.

„Cel mai cunoscut <roman> in SUA este... Dracula“
Ce anume din literatura romana se stie, se cunoaste si se apreciaza in America?
Autorii si artistii romani care au emigrat in Franta sint cunoscuti in cercuri intelectuale si aici: Eugen Ionescu, sculptorul Brancusi (cu toate ca aproape nimeni nu stie ca este de origine romana). Franta cultiva inca o atmosfera intelectuala interna­tionala. Din pacate, cel mai cunoscut „roman“ in SUA este... Dracula.

Cum este privita cultura romana in tara democratiei?
Romania nu primeste multa atentie aici. Este asociata cu memorii distante din epoca comunista sub Ceausescu sau cu mitul – obsesiv de popular aici – de-spre Dracula si vampiri. Dar cred ca totul se va schimba, pentru ca Romania devine din ce in ce mai mediatizata, ca toate tarile din Est. Companiile internationale mari – de publicitate, arta, fotografie, autoturisme, muzica – au, acum, ramuri in Romania si investesc fonduri in talentul oamenilor, in toate domeniile. Acum citeva luni, cintecul Stereo Love, de Edward Maya si Vika Jigulina, se auzea aici, la radio, aproape in fiecare zi. Cred ca romanii talentati din toate domeniile vor avea mult mai multa expunere internationala, datorita internatio­naliza­rii culturii si a afacerilor. Mai cred ca cei mai talentati vor combina un element local, unic, romanesc, cu tot ce este la moda pe plan international.

V-ati confruntat vreodata cu cenzura? Cind si in ce context?
Eram prea tinara sa am o idee clara despre cenzura din Romania, desi am observat dificultatile parintilor, pe care le descriu in roman. In SUA am sesizat un fel de cenzura in domeniul intelectual universitar. Pe vremea cind am studiat literatura comparata, exista o mare presiune sa utilizezi teorii poststructuraliste, pline de limbaj tehnic si anumite premise counter-intuitive. Facind parte din profesie, am publicat si eu citeva carti in acest stil. Dar, in principiu, cred ca, daca ai ceva de zis sau scris, care ar putea sa fie interesant pentru alti cititori, e mai bine sa scrii clar, fara astfel de limbaje.

Care considerati ca sint pericolele cu care se confrunta omenirea, in ziua de azi?
Pericolele cele mai mari ale omenirii din ziua de azi sint aceleasi: resursele naturale limitate, etnocentrismul si ura, care pot urma unui razboi, plus o forma noua de plutocratie, unde companiile mai mari si puternice (fie locale sau internationale) au o putere corupta asupra guvernelor, mai ales asupra celor democratice.

Cum putem sa luptam cu „saracia spirituala“?
Eu cred ca saracia spirituala isi are originile psihologice in lipsa de empatie, nu radacini intelectuale in lipsa de cultura. Psihopatia, subiectul noului meu roman, The Seducer/Seducatorul, este cel mai extrem exemplu de saracie spirituala si emotiva. Cei mai mari tirani din istorie – Hitler, Stalin, Ceausescu – au fost, probabil, psihopati sau narcisisti. Pentru ei, totul a fost un joc de control, manipulare si putere, unde ideologia comunista sau nazista a servit ca pretext pentru ura, megalomanie si obiective distructive. Nu stiu daca exista o solutie pentru psihopatie si narcisism clinic, dar sint convinsa ca societatile care incurajeaza empatia si structurile democratice nu cultiva patologiile psihologice ca societatile dictatoriale sau plutocratice, bazate pe opresiune, egoism si jocuri arbitrare de putere. Un interes profund in psihologia sociala este legatura mea cu Serge Moscovici – in afara de numele comun.
de Anca Lapusneanu - 3483 afisari
 
         
 
4.8 - 9 voturi