Cheia de bolta a sistemului democratic de dupa Al Doilea Razboi Mondial nu mai statea la piramida politicului, ci la varful sistemului financiar. In fapt, istoria a consemnat esecul piramidei politice a democratiei de tip clasic atunci cand, in Germania, a devenit posibila venirea la putere prin alegeri a partidului antisistem condus de Hitler, in 1933.
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, nu Ialta a fost locul marilor negocieri strategice. Acolo s-au impartit sferele de influenta. Dar strategia (de fapt, doar primul ei pas) pe termen lung, aceea care includea si uciderea lenta a puterii imperiale a comunismului, a fost decisa, in absenta lui Stalin, la Bretton Woods, un an mai tarziu, in 1946. Acolo a fost gandit sistemul financiar al Occidentului si al sferei sale de influenta. Noi, toti cei de fata, s-a decis acolo, ne vom tine rezervele valutare in dolari, nu in alta moneda. Atunci si acolo, dolarul a devenit cheia de bolta a noii ordini mondiale. Atunci si acolo, SUA au fost mandatate sa conduca noul imperiu, care nu mai urma sa fie doar militaro-industrial, ci devenea unul invizibil si se baza pe puterea nelimitata a dolarilor. De ce nelimitata? Pentru ca Federal Reserve Bank urma sa nu mai lucreze sub constrangerea masei de aur din rezerva sa, ci devenea libera sa tipareasca orice cantitati de dolari, in functie de nevoile globale ale occidentalilor. Desfiintarea oficiala a constrangerii prin rezerva de aur a fost consacrata public mai tarziu, in 1971. Inflatia globala rezultata in acest fel nu o putea calcula nimeni in afara de FED si urma sa ramana secretul cel mai bine pazit din lume. SUA urmau sa devina statul cel mai indatorat (FED-ului, in esenta) din lume, fiind insarcinat sa mentina pacea globala si sa invinga in confruntarea vitala cu sistemul celalalt, sistemul antisistem al comunistilor. Pretul ce urma sa fie platit de toti occidentalii pentru pace si stabilitate era delegarea suveranitatii monetare catre FED. Acest pret urma sa fie garantat (spre plata) prin reglementarile politice care urmau sa scoata bancile centrale ale statelor de sub autoritatea politicului.
Pentru ca statele europene cele mai vulnerabile in fata fascinatiei diabolice a comunismului sa nu cada prada partidelor comuniste (cum s-a intamplat in 1933 cu Germania, cazuta in puterea partidului muncitoresc unic al nazistilor), a fost pusa la punct o morisca de tip Caritas a imprumuturilor guvernamentale, nelimitate decat de calculele globale ale stapanilor dolarului. Scopul? Punerea pe picioare a unor state puternic sociale care sa reduca spre zero fascinatia comunismului. 1989 a fost triumful acestui sistem financiar. A ramas, apoi, de rezolvat o problema la fel de grava: cum vei face tu, sistemul financiar occidental, sa dezveti guvernele tale de obiceiul prost (si de acum inainte inutil) de a se dezvolta pe datorie? „PIB”-ul financiar global era deja de 11 ori mai mare decat PIB-ul global clasic (marfuri si servicii): 650 de trilioane de dolari fata de 55 de trilioane. Tot sistemul piramidal al politicului occidental postbelic era croit pe posibilitatile miraculoase ale Caritasului financiar al expansiunii nelimitate a dolarului, in inima caruia era ascunsa morisca de neoprit a datoriilor suverane. Iata de ce in ultimii 60 de ani n-au mai putut sa apara mari figuri politice, veritabili barbati de stat. Toate figurile care au aparut erau deja preformatate de acest sistem, considerat deja de unii ca fiind natural, dat de Dumnezeu. Atata cunoastere aveau, saracii de ei!
In 2008, un simplu „niet” spus in engleza de presedintele SUA catre cei de la Lehman Brothers a creat panica in sistem si a dus la volatilizarea a 50% din banii artificiali ai sistemului (bazati pe credinta unei acoperiri a lor in viitor prin munca urmatoarelor generatii). Daca n-ar fi existat, 2008 ar fi trebuit inventat. Sistemul datoriilor suverane fara limita nu trebuia sa mai continue, pentru ca daca ar fi continuat s-ar fi prabusit de la sine si ar fi atras tot sistemul occidental in anarhie.
Ce traim acum? Intoarcerea la realitatea „plapumei” noastre clasice: nu poti sa consumi mai mult decat ai produs. Ce au trait occidentalii pana acum? Cea mai mare minciuna a bunastarii din istorie. Fara de care n-ar fi fost posibila uciderea celei mai mari minciuni a sperantelor utopice din istorie. Dar a fost cu adevarat ucisa utopia comunismului? Inca n-am avut o dezbatere onesta despre ceea ce ramane viu din utopia aceea.