S-a asezat mult praf pe cvasieconomia de piata romaneasca din 1996 incoace, dar cred ca va mai amintiti de cei 15.000 de specialisti, trupele de elita invizibile ale razboinicului Milica. Acum, ca si atunci, sperantele noastre raman agatate in cuiul ruginit al fantasmei unor capacitati „oculte“, inca neiesite la lumina, capabile sa realizeze „programe coerente“ de resuscitare a economiei. Vax albina, crema puca, limba de lemn! Globalizarea sufera de un viciu sublim, al ignorantei fata de identitatea istorica, politica, sociala si economica a indivizilor in particular si a statelor in general. Odata intrati in hora, nu mai avem pe unde iesi. Globalizarea e un fel de organizatie secreta in care, odata patruns, plecarea e posibila intr-un singur sens si intr-o singura pozitie, cu picioarele inainte. E bine sa stii in ce te bagi, inainte de a face pasul decisiv. Apoi, totul devine tardiv, iar sansele la „razgandire“ sunt nule. „Amanuntul“ este omis de artizanii economiei de piata mioritice si de purtatorii de solutii. Insa nu exista strategii benefice pentru toata lumea, fie ca ne raportam la un cartier cu cetateni pestriti sau la UE. Conglomeratele se pastreaza tocmai datorita contrastelor si polilor magnetici. Odata cu disparitia acestor poli, urmeaza haosul, bajbaiala totala si fluxul de dileme, din care, vorba lui Caragiale, nu putem iesi. Cum se manifesta aceasta bajbaiala in Romania? Pai, Ponta cerea demisia lui Boc, in timp ce Antonescu voia demisia lui Franks, lucru care m-a determinat si pe mine sa cer demisia presedintelui de bloc. Apoi, am aflat ca, probabil, preturile la energie si la gaze nu vor creste, ca marirea salariului minim ar fi o solutie de compromis, dar si aici ar putea interveni o problema legata de evaziunea fiscala. In cele din urma, am fost sensibilizati de soarta lui Emil Boc si de felul in care el ar putea invia din punct de vedere politic, dar ne-a trecut repede, pentru ca ne-am trezit cu un premier „spion“, ca-n filmele cu James Bond, iar tocsoistele cocosate ne-au deviat brusc pe alta aratura.
Singurul moment de „bajbaitus interruptus“ a fost oferit de Jeffrey Franks. Mormonul de serviciu ne-a oferit un puseu interesant de luciditate, care demonstreaza efectul gaurii din pantoful societatii romanesti. Omu’ n-a baut, n-a mancat, n-a dat telefoane, chiar daca agitatul Crin o tot mermelea pe tema aceasta. Nu stiam ca seful delegatiei FMI este mormon, eu, unul, m-am amuzat cumplit pe tema asta, dar pana la urma si aici se demonstreaza ca etica ramane un vis. Omul era impotent la capitolul „chef cu sorici si folcloriste“ si de aceea n-a petrecut de Freezing Rain, nu pentru ca i-ar fi interzis fisa postului. Jeffrey Franks, un tip meticulos care vorbeste o limba romana adjuncta si se pricepe perfect la realitatea din jur, fara sa-si analizeze cu aceeasi verticalitate si propria persoana, este exact tipul romanului mediu care s-a modernizat in asa hal, incat dupa ce pune coasa-n cui da fuga la plasma s-o vada pe Cristina Sincai la „niuzdesc“. In perioada in care Romania a inregistrat o mai mare crestere la vanzarile de lopeti chiar si decat „reitingu’“ lu’ Ciutacu, Franks ne-a aratat ca dincolo de vajgaul de pe strazi cel mai nasol e viscolul din cap. Imaginea sa ne-a socat mai mult chiar si decat felul in care ex-premierul Boc ii mustruluia la videoconferinte pe primari, fara a avea insa sarmul cosmopolit al lui Octav Cozmanca de pe vremuri. Iar asta pentru ca Franks a demonstrat ca solutiile de criza (premier tehnocrat, alegeri anticipate, trezirea din mahmureala a sistemului fiscal etc.) reprezinta un mijloc, si nu un scop, in timp ce clasa politica mioritica ramane echivalentul orchestrei de pe Titanic. Pentru ca, indiferent de partitura pe care ne-o prezinta politicienii, in Romania nu exista nicio forma de protejare a economiei reale, fata de cea financiara.