In ultimii ani, necazurile s-au tinut lant pentru soprana Amelia Antoniu: a fost la un pas sa-si piarda viata in urma unei infectii contractate la Spitalul CF 2, in timpul unei interventii chirurgicale, si, recent, aceasta s-a despartit de sotul ei, Niculae Gament. In preajma zilei de 8 Martie, cand se sarbatoreste Ziua Mamei si a Femeii, cunoscuta soprana a acceptat sa vorbeasca despre femeia-mama, intre cariera si problemele personale de dincolo de lumina reflectoarelor.

Se spune ca 8 Martie este Ziua Femeii. Ce inseamna pentru tine sa te simti femeie?
Ma simt femeie in fiecare zi a vietii mele: cand ma imbrac si am o multitudine de variante la indemana, cand ma fardez, accentuand expresivitatea ochilor si lumina zambetului, atunci cand interpretez un rol in spectacolele de la teatru si cand pot „proba" mai multe personalitati feminine deodata. Ma simt femeie si atunci cand sunt admirata si curtata. Dar cel mai mult m-am simtit femeie atunci cand am ramas insarcinata, cand din pantecul meu s-a zamislit o alta viata si cand, ca mama, am alaptat-o si am tinut-o in brate pe fetita mea, Alexia.

Ai vazut moartea cu ochii. Cum privesti sistemul medical romanesc acum?
Am trecut printr-o astfel de intamplare din cauza neglijentei si inconstientei unora din personalul spitalului CF2. Din pacate, juramantul lui Hipocrat are o conotatie pur formala pentru unele cadre medicale. Acestea s-au inrait din pricina lipsurilor si a dorintei de inavutire pe seama pacientului, astfel incat prioritatea vietii omului s-a pierdut in favoarea propriilor interese. De aici rezulta si o serie intreaga de erori profesionale, administrative si morale. Un sistem care este privat de personal medical, lipsit de medicamente si de echipamente medicale, care remunereaza insuficient aceasta meserie si care, practic, nu-ti asigura niciun fel de speranta de viata este sortit din start pieirii. Numai ca, din pacate, riscam sa murim noi inaintea lui.
In ceea ce-i priveste pe medici, da, am mai intrat in contact cu ei la Spitalul Universitar, cand am nascut. Am avut mare incredere in echipa spitalului, de aceea am si ales sa nasc acolo. Aceleasi sentimente puternice ma leaga si de echipa Spitalului „Victor Babes”, unde am simtit ca viata omului este pusa inaintea problemelor si neajunsurilor institutiei. Totodata, ca fost pacient, tin legatura cu toti acestia, facandu-mi o datorie de onoare din a-mi reinnoi exprimarea recunostintei pentru viata pe care le-o datorez.

Esti o femeie de cariera. Care este cel mai important lucru din viata ta?
Cea mai importanta fiinta din viata mea este Alexia, acest sufletel curat si proaspat care are nevoie de multa iubire si ingrijire pentru a se dezvolta frumos, in armonie cu lumea si viata. Pentru a fi implinita, o femeie de cariera trebuie sa imbine planurile vietii. Ca sa fii fericita ai nevoie de stabilitatea si echilibrul unei familii, de aplauze la finalul spectacolului, de zambetul copilasului tau, de momentele de introspectie si de meditatie, precum si de rugaciunea care te apropie de Dumnezeu. Trebuie sa stii sa te bucuri de natura, sa iubesti plantele si animalele si sa te incarci de la ele cu energie pozitiva. Toate aceste drumuri adiacente trebuie parcurse, in conceptia mea, pentru a iesi in aleea principala: aceea a vietii si intelepciunii spirituale.

Cum se explica faptul ca, dupa o perioada in care sotul si sotia au depasit mai multe dificultati impreuna, apare divortul?
Fiecare cuplu care ajunge sa se desparta are explicatia lui. In timp, oamenii ajung sa evolueze diferit si isi dau seama ca nu mai merg amandoi in acelasi sens. O alta explicatie ar fi aceea ca unul dintre parteneri nu poate tine pasul cu problemele sau transformarile care apar de-a lungul timpului intr-o familie. Nu degeaba se spune ca pe om il cunosti cu adevarat la greu. O relatie, apoi o familie presupun responsabilitate, multe sacrificii, multa disponibilitate si cat mai putin orgoliu.
In ceea ce ma priveste, am hotarat singura, dupa o indelungata si matura chibzuinta, ca mie si copilului ne este mult mai bine asa.

Ce le sfatuiesti pe fetele care sunt la inceput de drum intr-o casnicie?
Pe fete le sfatuiesc sa „deschida bine ochii” inainte de a incepe o casnicie. Sa incerce sa-si cunoasca partenerul de la lucrurile mici, aparent nesemnificative, la cele care alcatuiesc baza caracterului acestuia si, daca au cea mai mica indoiala, sa nu faca pasul. De asemenea, sa nu isi faca iluzii ca oamenii se schimba fundamental, iar daca le apreciaza calitatile si le trec cu vederea defectele, se poate spera intr-o casnicie reusita. Pentru ca un tanar sa fie apt de casatorie, eu as institui certificatul de maturitate si responsabilitate.

Ce repercusiuni a avut asupra ta conflictul cu cei de la CFR 2? Ai mai vorbit cu medicii de acolo?
CF 2 aproape m-a omorat, m-a destabilizat si m-a scos brutal din ritmul vietii mele. Mi-am recapatat functia respiratorie indurand chinuri de cosmar: m-am trezit cu infectii urinare, cu hepatita C, iar una dintre escare e si acum vizibila. Am fost imobilizata la pat si aproape nevoita sa reinvat sa ma tin pe picioare si sa merg. Am stat departe de scena multe luni, ravasind astfel o buna parte dintre distributiile spectacolelor in care jucam. Am ajuns sa fac ferfenita vietile si sufletele parintilor mei, ale rudelor, prietenilor si colegilor, ale tuturor celor care au rezonat cu drama mea. Ca sa nu mai vorbim despre imensele cheltuieli la care au fost supuse cele doua spitale unde am fost salvata: Spitalul Universitar si Spitalul „Victor Babes”, precum si gaura financiara din buzunarul familiei mele pe care am acoperit-o greu si in timp.
Cu medicii de la CF 2 nu am vorbit niciodata. Singura care a venit la Spitalul Universitar sa vada cum evolueaza lucrurile a fost doctorita care m-a operat. In rest, nimeni de la CF 2.
Am o singura intrebare pentru cei de la CF 2: in conditiile in care stiau ca existasera recent cazuri de infectii nosocomiale, iar in sala de operatie alaturata avusese loc o operatie septica (cu puroi) si-ar fi operat propriii copii asa cum au facut cu mine si cu Alice Preda, riscandu-le viata? Consider totusi ca aveam dreptul sa alegem intre viata si riscul mortii.

Tu si fostul tau sot mai locuiti impreuna?
Nu.

Exista posibilitatea unei impacari?
Nu putem sa vorbim despre posibilitatea unei impacari, deoarece nu ne-am certat. Decizia nu am luat-o la nervi sau dintr-un capriciu. A fost singura mea modalitate de reactie in urma anilor petrecuti impreuna.

Ce rol are echipa de la TNO „Ion Dacian” in viata ta?
Echipa de la Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”, condusa de directorul general Razvan Ioan Dinca, este viata mea! Ea mi-a redat viata, atunci cand sansele mele de supravietuire erau minime. „De pe malul celelalt” i-am simtit atat de aproape (socati, ravasiti si solidari), incat ii percepeam ca pe o singura fiinta, un singur suflet care nu voia decat sa ma smulga din ghearele mortii si sa ma readuca printre ei. Acest suflu de iubire nu va disparea niciodata din fiinta mea. Ii iubesc, le multumesc si ma rog pentru toti!