Prin versurile si muzica lui, Alexandru Andries ne surprinde si ne este totusi familiar. Cinta despre lucruri mici si dragi, despre dragoste, dar si despre divort, despre vietile noastre, care pot fi triste, dar pot avea si un strop de inocenta. La sfirsitul saptaminii trecute, artistul s-a intilnit cu ascultatorii lui infocati, pentru a discuta la o cafea si a da autografe. Ne-a vorbit despre Ciorapel si tortul cu miere de albine, dar a pastrat misterul in ce priveste numele viitorului album si femeia/femeile care i-a(u) inspirat multe dintre versurile melodiilor consacrate.

In prima dvs. melodie de pe cel mai recent album, Vechituri, aveti citeva versuri despre reporteri. Va plac reporterii?
Nu invidiez reporterii – asta e sigur – dar, pentru ca cei cu care am avut de-a ­face au fost simpatici si civilizati, ras­pund: da, imi plac reporterii.

Pe cind un album care sa se cheme Nou hituri sau Noi hituri? Cum  vedeti piesele din viitorul album? Despre ce o sa cintati?
Nu imi place sa vorbesc despre lucruri care nu sint gata, asa ca tot ce pot sa va spun acum despre viitorul album e ca sigur nu se va intitula Noi hituri.

Care credeti ca este publicul dvs.? Va asculta tinerii?
Cred ca sint destui cei care asculta cintecele mele, dar habar n-am care e structura de virsta a publicului meu. Nici nu cred ca trebuie sa ma gindesc la asta. Eu am de facut cintece; cine le asculta dupa aia... e dincolo de mine, nu-i asa?

Cine este femeia sau cine sint femeile din melodiile dvs.?
Acesta este un secret si e civilizat sa ramina asa.

Un vers al uneia dintre melodiile de pe acest album spune cam asa: „Mi-a zis sa nu ma gindesc la ea“. Ati fost refuzat de multe ori de femei, dvs. fiind cel care alergati cu flori sau provocati discutii?
(Ride.) Asta cu alergatul cu flori m-a amuzat foarte tare si sigur se vor distra toti prietenii care ma cunosc. Pot sa va spun un singur lucru: nu confundati viata reala a unui artist cu opera lui. E o greseala copilareasca.

In muzica dvs. exista multa lumina, provocata chiar si de micile detalii de viata, pe care le aduceti in atentia noastra. Reusiti sa faceti mai frumoase dupa-amiezele de duminica, atunci cind multi dintre noi ne gindim ca a doua zi plecam la munca. Chiar si in versul in care spuneti ca „Astazi iar la telejurnal am vazut cascaval“ exista optimism. Ati fost un copil rasfatat? Ce va bucura acum cel mai mult?
Da, recunosc, am fost rasfatat de familia mea. Cred ca si acum sint rasfatat si ma simt foarte bine asa. Nu am o lista cu „lucrurile-care-ma-bucura-cel-mai-mult“. Orice poate sa ma bucure, chiar si unele intrebari din acest interviu.

Sinteti talentat si la desen, si la muzica, si la versuri. Cum va impartiti timpul?
Nu stau grozav cu timpul, dar nici nu am de ce sa ma pling. Cred ca fiecare gaseste timp pentru ce vrea sa faca cu adevarat si asa fac si eu.

Ati mai refuzat vreun premiu sau vreo decoratie, in ultima perioada?
Am refuzat o singura distinctie, si asta din motive de decenta morala. In rest, ma bucura premiile pe care le primesc si nu le refuz, ar fi culmea.

Cine este Ciorapel?
Ciorapel este un motanel, exact ca in cintec. De data aceasta n-am inventat ­nimic.

Exista vecina care face tort cu miere de albine? Dar altcineva care va prepara prajituri? Va plac dulciurile?
Vecina care face tort cu miere de albine e inventia mea, nu exista. Da, imi plac dulciurile, iar in ultima vreme imi prepara prajituri cofetaria de linga mine.

Sinteti un artist care de multe ori lasa impresia ca se joaca, dar si ca da dovada de timiditate. Cine este personajul pe care il conturati prin muzica dvs.?
Nu intentionez sa conturez niciun fel de personaj. Asa cum sint, asa apar – si in cintecele mele, si pe scena. Cred ca sinceritatea este obligatorie pentru orice artist si cred ca asta apreciaza, in primul rind, publicul.