Va mai amintiti ceaiurile pe muzica de casetofon?
    POZA:
     
 

Va mai amintiti ceaiurile pe muzica de casetofon?

Din data: 05 Octombrie 2012 ora : 15:02:43
In zilele care urmeaza, va recomandam sa vizitati expozitia temporara “Casetofonul. O istorie de neuitat”, deschisa la Muzeul National de Istorie a Romaniei, pana pe data de 14 octombrie. Trecandu-i pragul, veti avea parte de o placuta surpriza, mai ales daca ati fost tineri in anii ’70-’90 si ati dansat la ceaiuri dupa muzica de la casetofon.
Pe cat de interesanta, sub aspect tehnic, pe atat de nostalgica, din punct de vedere al amintirilor pe care le resuscita, aceasta expozitie, dedicata exclusiv casetofonului, este o premiera nationala si o reusita remarcabila care dovedeste, o data in plus, ca pasiunea de colectionar poate produce realizari care frizeaza emotia artistica.

Un pod plin de casetofoane care canta
Cel care ofera publicului bucuria acestei expozitii se numeste Anton Sandu, un specialist in finante, familist convins si tata mandru al unei tinere, viitoare balerina. La ora actuala, Anton Sandu este unicul colectionar de casetofoane din Romania si unul dintre cei mai performanti din Europa, in acest domeniu. Colectia sa, pe care a instalat-o in podul casei si pe care o imbogateste continuu, contine peste 220 de casetofoane, reprezentand 27 de tipuri de astfel de aparate, dintre cele 28 despre care stie ca au existat in lume, pe parcursul a aproape trei decenii, pana la aparitia CD-urilor. El se poate lauda cu mai multe exemplare cu design unic, dar si cu exemplare rare.
In plus, pasionatul colectionar detine mai mult de 400 de cataloage de prezentare si manuale de utilizare a casetofoanelor. Si pentru ca performanta sa sa fie implinita pe deplin, Anton Sandu readuce casetofoanele la viata, facandu-le sa cante ca la inceput.

Simbolul tineretii mai multor generatii
Ca orice colectionar si Anton Sandu are o multime de povesti pe care le poate relata in legatura cu peripetiile prin care a trecut la achizitionarea fiecarui aparat in parte. Cu toate acestea, inceputul pasiunii sale de colectionar de casetofoane s-a petrecut sub semnul intamplarii. “In anul 2003, am avut ocazia sa procur un exemplar din prima marca de casetofon care s-a fabricat in lume, un Philips EL 3300, din 1963. Mi-a rascolit o multime de amintiri frumoase din tinerete, cand, la ceaiuri, cine avea un casetofon si asigura muzica era seful distractiei. Asa am inceput sa colectionez casetofoane si voi continua mereu, pentru ca ele sunt, pentru mine, ceva sinonim cu tineretea mea.
Cei care au fost tineri in anii ’70, ’80, stiu ce insemna sa ai un casetofon si sa-ti poti face fericiti prietenii cu muzica lui. Cred ca ei imi pot intelege cel mai bine aceasta pasiune”, marturiseste Anton Sandu. Totodata el recunoaste ca pentru realizarea colectiei sale, asa cum se prezinta astazi, la nivel de competitivitate internationala, a muncit zilnic, in toti cei noua ani, de cand a cumparat primul aparat din colectie.
Fidel celei mai celebre firme de casetofoane din lume, Anton Sandu are o multime de aparte Philips, cei interesati putandu-i admira intreaga colectie pe site-urile www.cassetterecorder-museum.com  si www.proradioantic.ro.

In expozitia actuala sunt prezentate 70 de aparte, dintre care doar doua nu functioneaza. Asa ca cei nostalgici dupa timpul casetofoanelor pot asculta muzica tineretii lor pe aparate pe care niciodata nu le-au intalnit. Iar cei cu vocatie tehnica, interesati de evolutia aparaturii electronice destinata distractiei publicului larg, vor avea parte de informatii pertinente, impartasite cu pasiune.
In plus, esteticul este si el prezent, atat prin designul exponatelor, cat si prin modul inspirat in care sunt expuse obiectele.
Asadar, tot ce aveti de facut pentru a vedea aceasta expozitie-unicat este o doar o vizita la Muzeul National de Istorie, de miercuri pana duminica inclusiv, intre orele 10.00 si 18.00.

de Adina Stefan - 1062 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora