Am cantat ceva din potpuriurile lui Jancsy Korrossy, ceva din Radu Serban si, cireasa de pe tort, ceva care se voia compozitie proprie. M-a ascultat in liniste si dupa asta mi-a spus direct: «Tatale, tu canti bine, dar daca vrei sa iesi in fata, trebuie sa canti cel putin foarte bine».
A fost prima lectie pe care am deprins-o de la „nenea Sile” si anume ca, in arta, performanta nu se poate face daca ramai la nivelul lui «printre altii». Pentru asta, exigenta unui prieten mai varstnic, care te fereste de cantecul de sirena al lui «merge si asa», este cel mai bun sfatuitor”.
Descoperiti si alte povesti cu Sile Dinicu in noul numar al revistei VIP.