Tocmai acum, cand dupa o cam indelungata asteptare incepusem sa ii fredonam cantecul pe care el l-a compus pe versurile lui Toparceanu-„Dupa atata frig si ceata/Iar se-arata soarele/De-acum nu ne mai ingheata/Nasul si picioarele”- aflam vestea trista ca Romeo Vanica s-a stins.

O grea pierdere pentru lumea muzicii usoare romanesti. Dar si, mi-as permite sa adaug, pentru noi, marii nebuni de la jumatatea veacului abia incheiat, adica generatia noastra, generatia boemei studentesti a Bucurestilor anilor '65-'70. Fiindca, ori de cate ori spunem Romeo Vanica, nu spunem doar „De va veni la tine vantul”- cea mai cunoscuta si cea mai indragita piesa a lui Romeo pe versurile lui Ion Minulescu, scrisa (e bine sa se stie si lucrul acesta) pentru ochii rascolitori ai Marianei, frumoasa mea colega de an, grupa de psihologie-ci ne gandim si la efervescenta creatoare extraordinara de la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti. Mai ales la Teatrul Podul sau la cercul de muzica usoara coordonat cu aleasa stiinta de catre distinsa compozitoare, Doamna Camelia Dascalescu.

Numai ca, din pacate, in ultima vreme, atunci cand facem aceasta necesara si emotionanta retrospectiva sufleteasca, vedem cate nume dragi, emblematice pentru acele vremuri de entuziasm debordant si de frumoasa nebunie romantica, au inceput sa lipseasca dintre noi: regizorul Grigore Popa, Dan Spataru si acum Romeo Vanica. Romeo Vanica solistul si adevaratul suflet al formatiei „Mondial”.

Daca imi aduc bine aminte melodia despre care tocmai am amintit –„De va veni la tine vantul”- a fost lansata la un recital sustinut de formatia ”Mondial”, al carei dirijor a fost Romeo Vanica ("Romica” pentru noi si-ai nostri), la Caminul 303, aflat pe strada (azi, fosta) Stefan Furtuna, langa Cheiul Dambovitei, care adapostea, dupa cutremurul din 1977, Casa de Cultura a Studentilor bucuresteni. Lansarea melodiei fiind din belsug stropita cu niste licori fine, nu de alta dar „la masa prezidiului” se afla chiar invitata de onoare a compozitorului si muza melodiei, Mariana insasi.

Dupa terminarea studentiei, Romeo Vanica a devenit un om de nadejde al radioului, unul dintre cei mai impatimiti si ferventi promotori ai tinerelor talente autentice. Dovedind, si de aceasta data, un har aparte si o nobila aplecare pentru valoare. In mod cu totul deosebit, preluand si onorand nobila stafeta primita de la tatal sau, eminentul dirijor Ion Vanica, stralucitul creator al unei institutii-reper a universului cultural romanesc, Corul de copii al Radiodifuziunii Romane.

Dupa o vreme, Romeo Vanica a plecat sa se odihneasca putin…
„Ce suave timpuri, prabusite-n vis/Unde sunt copii primului abis?”- asa ar fi  recitat, cu siguranta, George Tarnea, el insusi un Print neincoronat al boemei studentesti a anilor de neuitat '65-'70.

Si, poate, pentru a-i da raspuns, Romeo Vanica va compune de-acum inainte melodii celeste pe care le va prezenta, in premiera absoluta, puzderiilor de ingeri. Sau, in semn ca nu ne-a uitat, din cand in cand, ne va fredona poema sa pe note de cristal: ”De va vei la tine vantul”…