ReVista Presei: vise, decizii, succese, impliniri
    POZA:
 
 

ReVista Presei: vise, decizii, succese, impliniri

Din data: 04 Noiembrie 2013 ora : 08:00:25
Simona Halep a incheiat extraordinar un an de exceptie, cu o victorie in finala Turneului Campioanelor de la Sofia, care o va duce pana pe locul 11 in clasamentul WTA, iar  Camelia Potec a devenit cel mai tanar presedinte de federatie… Medalii de aur, filme romanesti in premiera mondiala peste Ocean, pictori celebri in Franta, cei mai valorosi oameni de pe planeta de bat intr-un top realizat de celebra revista Forbes. Demi Moore ia o decizie importanta pentru viata ei particulara, Orlando Bloom de asemenea, Mr Bean a fost invitat de regina la Palat, iar Britney Spears viseaza…la rolul vietii ei. A fost o saptamana plina de surprize…

Saptamana culturala
Traian Basescu felicita SRR
Presedintele Traian Basescu a transmis vineri un mesaj cu prilejul aniversarii a 85 de ani de la infiintarea Societatii Romane de Radiodifuziune, despre care spune ca a fost, de-a lungul timpului, "un etalon al profesionalismului si echidistantei" pe piata media romaneasca. "Sunt bucuros sa felicit Societatea Romana de Radiodifuziune, in aceasta zi aniversara — implinirea a 85 de ani de la difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio, pentru profundul devotament de care au dat dovada jurnalistii sai si personalul tehnic in promovarea valorilor spiritualitatii romanesti. De-a lungul timpului, Societatea Romana de Radiodifuziune a fost un etalon al profesionismului si al echidistantei pe piata mass-media din tara noastra, o institutie care si-a construit un prestigiu din a informa corect si obiectiv si din a promova cultura romaneasca", se arata in mesajul presedintelui, citat de AGERPRES

Pictura 100% romaneasca, pentru Franta
Expozitia "Pictori romani in Franta. Soleil de L'Est, 2009 -2013", care cuprinde lucrari semnate de 29 de artisti contemporani din Romania, va putea fi vizitata in perioada 2 - 20 noiembrie la sediul Institutului Cultural Roman. Artistii expozanti fac parte din grupul de 51 pictori prezentati in albumul de pictura "Présences de la peinture contemporaine roumaine en France avec Soleil de l'Est entre 2009-2012", aparut la Editura ICR, care va fi lansat in cadrul expozitiei, luni, 14 noiembrie. Prefata albumului este semnata de Michel Gavaza, presedintele asociatiei Soleil de l'Est, ce va fi prezent la lansare, iar textele insotitoare ii apartin lui Ciprian Radovan. Editarea a fost finantata de Administratia Fondului Cultural National (AFCN).

Nae Caranfil revine pe marele ecran: incepe cu America
Cel mai nou film semnat de Nae Caranfil, "Closer to the Moon", va fi prezentat in premiera mondiala in deschiderea festivalului Making Waves de la New York, informeaza un comunicat al Romanian Film Initiative. Proiectia va avea loc pe 29 noiembrie, sub patronajul Romanian Film Initiative si al Film Society of Lincoln Center, in prezenta regizorului si a producatorului american Michael Fitzgerald. Aceasta noua editie a festivalului de film romanesc de la New York — Making Waves: New Romanian Cinema — va avea loc in perioada 29 noiembrie — 3 decembrie la Film Society of Lincoln Center si, gratie succesului de anul trecut, se va extinde intre 5-10 decembrie la Jacob Burns Film Center.  Making Waves: New Romanian Cinema este cel mai important eveniment din Statele Unite ale Americii dedicat promovarii filmului romanesc. Detalii aici: http://cronicaromana.ro/2013/11/01/closer-to-the-moon-noul-film-al-lui-nae-caranfil-prezentat-la-new-york-in-premiera-mondiala/


Principele Radu a participat miercuri, la Cluj-Napoca, la deschiderea a doua expozitii dedicate Regelui Mihai I, organizate la Biblioteca Universitara 'Lucian Blaga'.

Maestrul Horia Andreescu, intr-un concert de exceptia
Orchestra si corul academic al Filarmonicii de stat din Arad va sustine, joi, in cadrul Festivalului "Toamna muzicala aradeana", un concert vocal-simfonic, sub bagheta maestrului Horia Andreescu, cu Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven. "Alegerea detaliilor si integrarea vocii umane in structura simfoniei, precum si selectarea celor mai evocatoare strofe ale "Odei Bucuriei" de Schiller, au constituit argumentele predominante pentru succesul beethovenian, asimilarea cat mai convingatoare a vocii de catre instrumental, lasandu-se descoperita deopotriva in tesaturile corului mixt si ale cvartetului solistic", a declarat miercuri dr. Alin Vacean, managerul Filarmonicii de stat Arad. Sursa http://www1.agerpres.ro/

Angela Gheorghiu: “<O, ce veste minunata> am cantat-o a capella dupa un concert, la Covent Garden”
Angela Gheorghiu vorbeste, intr-un interviu acordat http://www1.agerpres.ro/ despre modul in care priveste muzica romaneasca moderna, despre motivele care au facut-o sa lanseze un album cu colinde romanesti si despre modul in care publicul strain reactioneaza la cantecele romanesti pe care artista le include in repertoriul sau, in intreaga lume. “Am o poveste foarte frumoasa cu "O, ce veste minunata" si chiar si cu "Copacul". "Copacul" l-am cantat la Londra la Arena O2 cu Placido (Domingo — n.r.). Marea majoritate a fost impresionata. A fost intr-un program in care am cantat Puccini, in care am cantat Verdi si a fost absolut un delir. Am avut o experienta similara cu "O, ce veste minunata!" M-a rugat cardinalul de la New York sa cant. Se transmite de Craciun in toata America o mesa. Am cantat o piesa pe care o stie toata lumea, "Pie Jesu", am mai cantat "Ave Maria" si le-am zis: "Eu vin doar daca ma lasati sa cant ?O, ce veste minunata'". A fost absolut senzational si am mai avut o experienta extraordinara cu "O, ce veste minunata", am cantat-o a capella dupa un concert, la Covent Garden. A capella inseamna cand imi aud vocea mea transparenta, pura, fara acompaniament. Eu intotdeauna cant muzica romaneasca. Tot ce fac o fac ca un fel de misiune. Nici macar nu e obligatorie. Fac de placere. Imi vine natural.” Cititi interviul integral, aici: http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/234752-INTERVIU-Angela-Gheorghiu-Vreau-ca-lumea-sa-asculte-muzica-mea-muzica-cu-care-am-crescut.html

Dan Berindei: “Omul este fiinta care a iesit din cursul ei normal stabilit de divinitate si de natura”
Academicianul Dan Berindei, 90 de ani, a acordat un interviu http://www1.agerpres.ro/ in care vorbeste despre locul pe care ar trebui sa-l ocupe istoria in scoala, despre momentele grele prin care a trecut in timpul comunismului, dar si despre optimismul sau in ceea ce priveste tanara generatie care are sansa schimbarii in bine a Romaniei. “Omul, in orice caz, este sub vremi. Sigur ca se zbate, omul este fiinta care a iesit din cursul ei normal stabilit de divinitate si de natura si care a facut si lucruri bune, dar a facut si multe lucruri rele, iesind din ordinea fireasca. Relatiile interumane au fost afectate de aceasta iesire din normalitate, care, pe undeva, poate sa fie benefica — s-a mers in mod mult mai rapid, dar nu in mod egal. Au fost uneori inegalitati frapante, care se produc si intre popoare si intre natiuni. Intr-un viitor ar trebui ca lucrurile sa se echilibreze cat de cat si o asigurare a unei existente decente pentru toti este, dupa mine, obligatorie. Si istoria ne da lectii in privinta aceasta. Si lectii ale greselilor si lectii ale unor momente benefice, de mers inainte, de progres, de colaborare, de solidaritate fiindca, in buna masura, relatia interumana este esentiala. Iar acum suntem in epoca mondializarii in care relatia este dincolo de relatiile intre oameni, este una intre toti locuitorii acestei planete, care, daca nu ajung la niste solutii unanim acceptate si nu le aplica, merg spre pieire.” Interviu video aici: http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/234408-INTERVIU-Dan-Berindei-Fara-limba-fara-istorie-fara-geografie-nu-mai-esti-fiul-acestui-pamant-VIDEO.html


Saptamana sportiva
Simona Halep, acest copil teribil al tenisului
Jucatoarea romana de tenis Simona Halep a castigat duminica Turneul Campioanelor de la Sofia, competitie care incheie sezonul WTA si care este dotata cu premii totale de 750.000 de dolari, dupa ce a dispus in finala de australianca Samantha Stosur (N. 4), cu 2-6, 6-2, 6-2. Cea mai buna jucatoare romana a momentului (22 ani, locul 14 WTA) si principala favorita a competitiei s-a impus dupa o ora si 37 de minute de joc, reusind o spectaculoasa revenire, in urma unui inceput mai slab.

Ghem, set, meci
Perechea formata din romanul Florin Mergea si austriacul Oliver Marach a castigat proba de dublu din cadrul turneului challenger de tenis de la Geneva (Elvetia), dotat cu premii totale de 64.000 de euro, invingand in finala, cu 6-4, 6-3, cuplul Frantisek Cermak/Phillip Oswald (Cehia/Austria), cap de serie nr.2. Mergea si Marach, principalii favoriti ai probei, au fost recompensati pentru acest succes cu un cec in valoare de 3.950 euro si 100 puncte ATP. http://www1.agerpres.ro/

 

Romanii, castigatori si la curse
Pilotul roman Robert Visoiu a ocupat locul 12 in ierarhia finala a campionatului de automobilism GP3, care s-a incheiat duminica la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), unde s-au desfasurat ultimele doua curse ale sezonului. http://www1.agerpres.ro/


Romanii danseaza si iau medalia de aur
Perechea romana compusa din Cristina Tatar si Paul Moldovan a cucerit medalia de aur in proba de dans Latino din cadrul Campionatelor Mondiale Under 21 de dans sportiv, care se desfasoara in localitatea spaniola Platja D'Aro. http://www1.agerpres.ro/

ASC Corona 2010 Brasov a devenit liderul la zi al Ligii Nationale de handbal feminin, dupa ce a invins pe CSM Ploiesti cu scorul de 29-21 (10-8), sambata, in deplasare, intr-un meci din etapa a 7-a a Ligii Nationale de handbal feminin. http://newsbv.ro/2013/11/02/corona-brasov-urcat-primul-liga-nationala/

Torje, un viitor Mutu
Internationalul roman Gabriel Torje a fost titular in partida pe care echipa sa, Espanyol Barcelona, a pierdut-o la limita pe terenul concitadinei FC Barcelona (scor 0-1), vineri seara, in in cadrul etapei a 12-a din Primera Division. http://www.prosport.ro/fotbal-extern/campionate-externe/barcelona-espanyol-1-0-torje-a-fost-pentru-prima-data-titular-si-a-fost-printre-cei-mai-buni-din-echipa-oaspete-11607482

Avem un nou presedinte la Natatie
Fosta inotatoare Camelia Potec a fost aleasa vineri, in unanimitate, cu 83 de voturi, in functia de presedinte al Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern. Mai multe detalii, aici:
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Sport/Stiri/Camelia+Potec+cel+mai+tanar+presedinte+de+federatie+Nu+cred+ca+n


Sensibilitatea feminina invinge la categoria grea
Sportiva romana Corina Caprioriu, vicecampioana olimpica la Londra, a castigat categoria 57 kg la concursul IJF Grand Prix de la Qingdao (China), in timp ce alte trei romance s-au clasat pe locul 5 la categoriile lor. http://www.digisport.ro/Sport/JUDO/Corina+Caprioriu+a+obtinut+prima+medalie+de+aur+din+acest+an?utm_source=digi24&utm_medium=footer&utm_campaign=cross


Aur si la gimnastica artistica
Romanca Larisa Iordache a castigat, la feminin, editia a 30-a a concursului international de gimnastica artistica ''Memorialul Arthur Gander'', desfasurata miercuri seara la Morges (Elvetia), in timp ce la masculin s-a impus elvetianul Pablo Braegger, urmat de romanul Andrei Vasile Muntean. http://stirileprotv.ro/stiri/sport/larisa-iordache-a-castigat-medalia-de-bronz-la-sol-la-campionatele-mondiale-de-gimnastica.html


Saptamana internationala
Tiger Woods si Roger Federer, cele mai valoroase marci sportive
Jucatorul american de golf Tiger Woods si tenismanul elvetian Roger Federer se numara printre marcile sportive cele mai valoroase la nivel mondial in anul 2013, conform publicatiei de specialitate Forbes, citata de http://www1.agerpres.ro/. Revista din Statele Unite a dat publicitatii lista cu cele mai valoroase marci sportive, impartite in patru categorii: sportivi, cluburi, evenimente si companii.
Tiger Woods si Roger Federer sunt lideri la categoria sportivi, ambii fiind evaluati la 46 milioane dolari.
Categoria cluburi este dominata de Real Madrid (fotbal), cu 450 milioane dolari, urmat de New York Yankees (baseball/443 milioane) si Manchester United (fotbal/433 milioane dolari).
La categoria evenimente, cel mai valoros spectacol sportiv este Super Bowl, finala Ligii profesioniste de fotbal american (464 milioane dolari), in timp ce Nike este cea mai importanta companie din domeniul sportului, cu o valoare estimata de 17,3 miliarde dolari.

Detalii in cazul Oscar Pistorius, judecat pentru uciderea prietenei sale
Atletul paralimpic sud-african Oscar Pistorius se confrunta cu doua noi acuzatii, referitoare la focuri de arma trase in spatiul public, in cadrul procesului in care este judecat pentru uciderea prietenei sale, modelul Reeva Steenkamp, informeaza agentia EFE. Procuratura din Africa de Sud a respins, astfel, solicitarea avocatilor lui Pistorius de a nu include acuzatiile in cadrul procesului, deoarece faptele s-au petrecut la Johannesburg si, deci, in afara jurisdictiei Tribunalului Superior din Pretoria, care judeca, incepand din 3 martie, cazul cunoscutului campion paralimpic.

Presedintele FIFA ii supara pe cei de la Real Madrid
Clubul Real Madrid i-a adresat o scrisoare lui Joseph Blatter, presedintele FIFA, dupa ce acesta l-a comparat pe Cristiano Ronaldo cu "un comandat pe teren", adaugand ca il prefera pe Lionel Messi, a anuntat marti antrenorul madrilenilor, Carlo Ancelotti, evocand o lipsa de respect. Conducatorul Federatiei internationale de fotbal, invitat saptamana trecuta sa le vorbeasca studentilor de la Universitatea Oxford, a glumit totodata pe seama faptului ca starul lui Real Madrid "cheltuieste mai mult cu frizerul" decat rivalul sau de la FC Barcelona. Afirmatiile lui Blatter i-au infuriat pe cei de la Real, chiar in ziua in care FIFA a dat publicitatii lista cu cei 23 de pretendenti la Balonul de Aur, pe care figureaza atat portughezul cat si argentinianul.

Scarlett Johansson vrea sa scape de eticheta “sexy”
Actrita americana Scarlett Johansson isi doreste sa nu mai fie apreciata pentru imaginea sa de femeie fatala, scrie duminica starpulse.com. 'Cred ca, pe masura ce inaintez in varsta, ma pot indeparta de astfel de roluri. Este bine pentru moment, insa sunt convinsa ca in vreo doi ani vor fi alta persoana', sustine actrita din 'Don Jon'. 'Dar rolurile pe care le joc nu sunt de fapt sexy, este probabil o reactie la faptul ca sunt voluptuoasa si am incredere in mine', considera aceasta.  Desemnata cea mai sexy femeie in viata de revista Esquire, Scarlett Johansson insista ca nu se considera o persoana foarte 'senzuala'. 'Nu ma gandesc la mine in acest mod. Sunt constienta de acest lucru doar pentru ca oamenii imi pun anumite intrebari in acest sens sau cand imi este aratata o lista de persoane sexy', a declarat actrita americana pentru revista Look. http://www1.agerpres.ro/

Orlando Bloom e singur si nu prea…
Orlando Bloom a discutat despre despartirea de Miranda, asigurand pe toata lumea ca vor pastra mereu legatura. Cei doi si-au anuntat despartirea saptamana trecuta, dar actorul sustine ca vor pastra relatii apropiate pentru a-l creste impreuna pe baietelul lor, Flynn. "Ne iubim unul pe celalalt si formam o familie. Vom pastra relatii apropiate pentru tot restul vietii noastre. Ne vom sprijini si ne vom iubi in continuare ca parinti ai lui Flynn", a explicat actorul.  "Cateodata viata iti ofera surprize si lucrurile nu se produc asa cum speram (...) dar vom avea grija unii de altii pentru ca mai presus de orice ne iubim baietelul", a mai adaugat el.  La scurt timp dupa ce si-au anuntat despartirea, Orlando, Miranda si Flynn au fost vazuti la o iesire ca familie prin New York.  Cei doi au confirmat in urma cu o saptamana ca de cateva luni nu mai traiesc impreuna.  "Intr-un comunicat comun, Orlando Bloom si Miranda Kerr anunta ca s-au despartit amiabil in urma cu cateva luni. Dupa sase ani impreuna, ei au hotarat ca este mai bine sa se desparta", conform unui mesaj dat publicitatii de reprezentantii celor doi.  Starul din "Pirates of the Caribbean" si modelul de la Victoria's Secret si-au inceput relatia in 2007 si s-au casatorit in iulie 2010. http://www1.agerpres.ro/


Demi Moore a divortat
Demi Moore si Ashton Kutcher sunt oficial divortati, cei doi semnand actele care le oficializeaza despartirea, conform unui material publicat de New York Post. Ashton (35 de ani) si Demi (50 de ani) nu s-au inteles cu privire la impartirea averii dupa ce s-au despartit, actrita solicitand o pensie viagera din partea lui Ashton Kutcher, care este cel mai bine platit actor de televiziune datorita rolului din sitcomul 'Two and a Half Men'.

Justin Bieber isi “investeste” banii in familie
Justin Bieber (19 ani) i-a cumparat tatalui sau, Jeremy, o proprietate in valoarea de 850.000 de dolari in Canada, conform TMZ.com. Jeremy Bieber se va muta alaturi de copiii sai dintr-o alta relatie, Jazmyn (5 ani) si Jaxson (3 ani). Proprietatea este amplasata intr-o zona salbatica din Ontario, regiune cu o populatie de doar 8.000 de persoane. Intre timp, pentru a-si usura durerea dupa despartirea de Selena Gomez, Justin Bieber a cheltuit recent 10.000 de dolari in doar 90 de minute intr-un club de striptease din Houston, Texas.

Mr. Bean, decorat la Palat
Actorul britanic de comedie Rowan Atkinson, alias Mr. Bean, a primit miercuri titlul de comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) de la regina Elisabeta, drept recompensa pentru faptul ca i-a facut sa rada pe supusii Majestatii Sale, transmite AFP. Actorul, in varsta de 58 de ani, a primit distinctia la Palatul Buckingham, cu cea mai mare seriozitate. Personajul de 'copil mare in corp de adult' pe care l-a creat si intruchipat in aventurile tragi-comice ale lui Mr. Bean a inregistrat un succes mondial in anii 1990.  In acelasi registru de anti-erou, Rowan Atkinson l-a interpretat pe marele ecran pe Johnny English, un agent neindemanatic in serviciul reginei, in filmul cu acelasi nume, in care i-a avut ca parteneri de distributie pe John Malkovich si Natalie Imbruglia.

Britney Spears vrea sa fie Natalie Portman
Britney Spears a declarat ca daca s-ar face un film despre viata si cariera ei, Natalie Portman ar trebui sa primeasca rolul principal, conform unui mesaj postat pe Twitter, informeaza starpulse.com. Intr-un mini-interviu postat marti pe Twitter in cadrul unei actiuni de promovare a noului sau album, "Britney Jean", Birtney Spears a fost intrebata pe cine ar alege sa-i interpreteze rolul intr-un film. Solista in varsta de 31 de ani a ales-o pe bruneta de 32 de ani, care si-a inceput cariera de actrita in urma cu 20 de ani si, ca si Britney, a crescut practic in lumina reflectoarelor.  In ceea ce priveste preocuparile ei cotidiene, Britney este interesata de metode si tratamente de intretinere a pielii. Intrebata despre ce discuta cu prietenele la o ceasca de cafea, Britney a raspuns: "Despre intretinerea pielii, despre copii... pantofi, fitness si yoga".  In ceea ce priveste viitorul apropiat, Britney Spears se muta la Planet Hollywood din Las Vegas pentru doi ani, urmand sa sustina o serie de 50 de concerte pe an. Ea a semnat un contract de 15 milioane de dolari pe an cu cazinoul Planet Hollywood, ajungand sa primeasca, in medie, 310.000 de dolari pe concert.

de Redactia - 2337 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora