A inceput Festivalul “Bucurestii lui Caragiale”, organizat cu ocazia centenarului Caragiale. Acesta se desfasoara sub motto-ul “100 de ani –100 de spectacole -100 de personalitati” si ofera publicului bucurestean, timp de peste trei luni (pana pe 20 septembrie), accesul liber la manifestarile culturale ce vor reinvia operele marelui dramaturg, care vor avea loc, seara de seara, in Centrul Istoric.

Spectacolul de deschidere a galei, care a avut loc la Opera Romana, in prezenta Primarului Sorin Oprescu, al Ministrului Culturii si Cultelor, Mircea Diaconu si al academicianului Eugen Simion, l-a avut ca amfitrion pe maestrul Radu Beligan, care a bucurat publicul spectator cu prezenta sa. Maestrul, la randul lui, a profitat de ocazie si ne-a dezvaluit cateva momente de aur care-l leaga de Caragiale. “Am avut norocul sa fiu initiat in universul caragelian de Sica Alexandrescu. L-am vazut de zeci de ori la toate spectacolele, sub directa supraveghere a autorului. Cand a hotarat sa-mi incredinteze rolul lui Rica Venturiano, Sica l-a rugat pe maestrul Nicolae Sorian, care l-a jucat pe Rica, sub supravegherea lui Caragiale, sa binevoiasca a ma asculta. Acesta m-a asistat si mi-a zis: «Baiete, esti nascut sa-l joci pe Rica!. Parca te-a avut Caragiale drept model!». Pentru a patrunde in lumea lui Caragiale, actorul trebuie sa aiba o anumita vocatie. Comedia, nu se stie, este greu de interpretat, in general. Trebuie o rigoare anume si trebuie sa fii matematician si muzician. Personajele lui Caragiale creaza enorme probleme interpretilor pana ajung, daca ajung, sa patrunda muzica lor interioara. Caragiale si-a compus piesele ca pe niste simfonii. Agamita Dandanache mi-a pus cele mai mari probleme. Mi-au trebuit 140 de spectacole pana sa patrund mai bine in acest personaj. Am gasit milimetric pauzele, fiecare nuanta, fiecare privire, fiecare atitudine. Asadar, mi-au trebuit 140 de reprezentatii ca sa pot afirma: «Am gasit, in sfarsit, personajul!». 

Cand am jucat «O scrisoarea pierduta» la Paris, succesul spectacolului a fost urias, munca mea fiind rasplatita din plin. O cronica scria: «Domnul Radu Beligan face o compozitie nemaipomenita in Agamita Dandabache. De unde ar trebui sa fie oare, aceasta voce extraordinara, care pare ca vine din strafundurile epocilor, cum a gasit el acele mici strigate de gaina speriata?». I-ar fi placut lui Caragiale aceasta critica?”, s-a intrebat, retoric, maestrul.