Este usor sa-ti placa poezia lui, dar e foarte greu sa strabati profunzimea celui care a fost Nichita Stanescu. Astazi, 31 martie, poetul ar fi implinit varsta de 80 de ani.
Ajunsi la ceas de amintire, l-am rugat pe actorul Eusebiu Stefanescu, unul dintre apropiatii lui Nichita, sa ne redea cateva ganduri despre inegalabilul Nichita. Acesta a primit cu mare bucurie invitatia:

“Nichita nu era un fericit, dar nici un suferind de fericire. Descindea dintr-o stirpe rara de aezi ai poeziei orale si se cutremura de incremenirea cuvantului pe hartie.
Am conceput impreuna, binenteles, intr-o noapte, un spectacol de Poezie. Era cu noi si Sorin Dumitrescu si ne-am entuziasmat de ideea spectacolului, care coboara de pe scena si patrunde in lume. Am imaginat un disc asezat in mijlocul spectatorilor, doua maini care imbratiseaza sala, asa incat scena intreaga cu discul si cu mainile deschise sugerau un trup imens format din oameni.
Nichita a inchis ochii, s-a uitat la spectacol si i-a dat nume: «Batrane, daca i-am dat nume e semn bun, are dreptul sa fie! „Sa fie” e un legamant». In noaptea urmatoare ma astepta cu un fotograf sa imortalizam legamantul. Apoi am discutat de Struga, de altele…  Deodata s-a ridicat si a zis: «Batrane, in timpul vietii mele am iubit foarte mult, ba am si trait-o conditia de histrion. Sunteti sapte actori, vreau sa fac o plecaciune pentru fiecare». Scrie Dora: pentru Eusebiu…

Si atunci mi-a fost dat sa fiu martorul acelei clipe de har cand s-au nascut sapte poeme rupte din inima lui din care oricat luai, ramanea aceeasi.

Nichita nu traia pur si simplu – isi creea viata in fiecare clipa dupa legile Artei, o re-creea ca o reiterare a gestului divin. Era un efort sublim de transfigurare, era un mod de a ne-muri si spectacolul „Nichita” era mai stralucitor si mai datator de chatarsis decat chiar poezia sa. De fapt era chiar poezia sa adusa la lumina in starea ei candida de nenascut pe care numai cuvantul spus, cuvantul care bate aerul o pastreaza in caldura lui de suflet.

Si noi toti din jur eram din nou creati de el, dupa cum el dorea: buni, sensibili, geniali. «Eusebiu, vreau sa facem un spectacol mare. Cred in poezia spusa. Ai grija, batrane, versul trebuie sa-l treci intai si inca odata prin inima mea si inima mea are 50 de ani, fii atent!». Dar asta nu-i de ajuns, scrie Dora: „Catre ultimul actor. Eu sunt ultimul actor, sa-mi dai locul meu in spectacol. Sa stii ca urc cu voi in lumina voastra de scena si va zgandar!».

Daca nu-l cunostem personal pe Nichita, nu simteam acum si mereu, de cand ma zbat sa trec versul mai intai si inca odata prin inima Poetului, nu simteam cu atata sfisietoare disperare ca imi lipseste din spectacol ultimul actor, NICHITA”, isi aminteste Eusebiu Stefanescu.

Sursa foto cu Nichita Stanescu: Facebook