Mihaela Tatu, prima aparitie tv dupa sase luni de absenta
    POZA:
   
 

Mihaela Tatu, prima aparitie tv dupa sase luni de absenta

Din data: 01 Decembrie 2011 ora : 11:44:26
Dupa ce, ani de-a randul, s-a impus pe piata media cu un produs tv care a devenit proverbial - "De 3X femeie", Mihaela Tatu a incetat colaborarea cu trustul Mediapro, pentru a se apropia de emisiunile unei alte televiziuni comerciale. Cel mai recent proiect al sau a fost emisiunea "La Hanu' lu' Tatu", o emisiune care a promovat folclorul. Din cauza unor probleme medicale, vedeta tv a fost nevoita sa intrerupa emisiunea difuzata de Antena 2. Mihaela Tatu a oferit explicatii in exclusivitate pentru site-ul www.iulianatudor.ro: "Pe 20 mai am suferit o interventie chirurgicala pentru care am fost internata de urgenta. Cand m-am dus la medic voiam acordul pentru a pleca intr-o calatorie de o luna de zile. Diagnosticul insa m-a oprit. Am fost internata de urgenta si iata ca pe 20 noiembrie s-au implinit sase luni de la respectiva interventie chirurgicala". Vedeta a tinut sa pastreze discretia in legatura cu problema de sanatate. "Acum sunt bine, insa am trecut si prin momente dificile. Cand le-am spus celor din conducerea televiziunii ca voi intra in concediu i-am rugat sa nu dea un comunicat de presa in care sa spuna telespectatorilor despre motivele care ma tin departe de ei. Am considerat ca este mai bine sa fiu discreta. Explicatiile au venit doar in momentul in care presa a inventat stiri neadevarate despre situatia mea – ba ca am cancer, ba ca sunt pe moarte". Pana la revenirea cu un proiect care sa o aiba in calitate de moderator, Mihaela Tatu revine pe micul ecran la invitatia Iulianei Tudor. "Am acceptat sa vin in emisiunea Iulianei Tudor (n.r. - "O data-n viata") pentru ca este una dintre emisiunile de calitate din media actuala. Eu sunt indragostita de folclor – dovada e si emisiunea pe care am realizat-o si care avea in prim-plan muzica traditionala. Am acasa viniluri vechi pe care le ascult cu drag... iar acum ma straduiesc sa intru in rolul de reprezentant al Moldovei. Eu sunt ardeleanca, deci am ceva probleme cu accentul moldovenesc dar sunt convinsa ca o sa ma descurc, mai ales ca scopul programului este acela de a oferi ajutor pentru cazurile sociale prezentate in emisiune. Mi-e dor de telespectatorii mei pe care ii rog sa fie generosi vineri seara".
Vineri, 2 decembrie, pe scena de la emisiunea "O data-n viata" vor urca pe scena Mihaela Tatu alaturi Mioara Velicu, Marius Bodochi impreuna cu Gheorghe Turda si Carmen Radulescu alaturi de Elena Merisoreanu.  
de Valentina Nastase - 1920 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi