La 35 de ani de la fondarea trupei, membrii Iris au venit in emisiunea “Draga mea prietena” pentru a sarbatori si a depana amintiri din toti acesti ani. Fiecare dintre invitati a refacut o mica parte din tabloul celor 35 de ani petrecuti pe scena, in concerte, dar si in afara ei… “Eram la inceput, eram dornici de afirmare, doream sa fim cei mai buni, sa avem afisul nostru. (…) Am facut 20-30 de afise si le-am lipit noaptea  pe stalpii de curent, de la Piata Unirii spre Universitate. (…). In 1977, cand ne-am lansat oficial, domnul Aurel Gherghel ne-a dat sansa sa cantam la un concert la Polivalenta. (…) Imi aduc aminte ca a dat de la el 200 de lei la vremea aceea, ca sa imi de-a tobosarul lui cu ce sa bat, ca nu aveam cu ce, nu aveam nici fus. Eu plangeam batand. In timp ce cantam piesele, a aparut si fusul”, a declarat Nelu Dumitrescu, membru fondator si tobosar al trupei Iris.

Acesta a amintit si despre relatia speciala dintre membrii trupei, atat pe scena, cat si in afara ei. “Nu stam sa ne vedem in fiecare zi, nu este obligatoriu. Fiecare poate sa stea acasa, chiar sa nu vorbim la telefon doua saptamani. Nu este nicio problema. Dar stim ca daca a doua zi spunem ca la ora 1 noaptea trebuie sa cantam pe un submarin, noi cantam la acea ora pe un submarin”.

La randul sau, Valter Popa, chitaristul trupei a relatat despre perioada inceputurilor in trupa Iris: “Eu am venit (n.r. - in formatie) ceva mai tarziu, in ’86. (…) Era cunoscuta si in Bucuresti si in tara. Imi aduc aminte primul meu spectacol Iris, care a avut loc la Urziceni. Eram foarte emotionat, imi era foarte teama de cum ma va primi publicul. (…) Imi spuneau colegii ca eu chiar am plans dupa primul spectacol. (…) Imi doream sa cant cu Iris de cand i-am vazut in primele spectacole (…). Iata ca, intr-un tarziu, s-a implinit acel vis”.

Cristi Minculescu, solistul trupei Iris, a completat cele afirmate de colegii sai din formatie, multumind fanelor care au fost aproape de Iris inca de la inceputuri… “Le gasesti la multinationale, angrenate in tot felul de posturi dintr-astea de conducere, functii cu mare raspundere, insa mie mi-ar placea sa cred ca, undeva acolo in inima, au ramas la fel de tinere cum erau si cand veneau dupa noi in toata tara. (...) Pentru implicare si pentru suportul lor moral de-a lungul timpului, jos palaria! Cinci palarii!”.