VIP a incercat luna aceasta sa redea identitatea Romanatiului, fost judet situate in inima Olteniei, prin participarea timp de cinci zile la o serie de manifestari culturale, artistice si sportive, prin care organizatorii, Asociatia „Iancu Jianu” si Fundatia „Amfiteatru”, au urmarit promovarea turistica a comunitatilor din zona.
Saptamana culturala a Romanatiului a debutat cu lansarea site-ului romanati.crrt.ro, prin intermediul caruia Fundatia Amfiteatru doreste sa contribuie la dezvoltarea turismului local si s-a incheiat cu Gala Premiilor VIP, prilej cu care personalitatile vietii culturale, sportive, sociale si politice nascute in fostul judet Romanati, care au contribuit la dezvoltarea si promovarea zonei, au urcat pe scena Teatrului National din Caracal pentru a-si primi diplomele. Premiul de excelenta i-a revenit domnului Emil Boroghina, Director al Festivalului International Shakespeare si Societar de Onoare al Teatrului National Craiova, care ne-a acordat si un scurt interviu in care ne-a vorbit cu drag despre identitate, locul natal si cultura ce da viata timpului trecut si ajuta la promovarea valorilor neamului.

“Nu ma numar printre cei care gandesc ca oltenii”
Cum vedeti dumnavoastra promovarea regiunilor tarii prin intermediul culturii si al actului artistic?
Cultura Nationala are nenumarate componente. Fiecare regiune isi are specificul ei, care o poate chiar intr-un fel singulariza, dar este vorba de ceva special, ce nu o desprinde, ci, din contra, o integreaza in Marele Intreg. Sunt nascut la Corabia, in fostul judet Romanati. De aceea apreciez in mod deosebit stradania acestui grup de inimosi care s-au constituit in Asociatia Culturala “Iancu Jianu” de la Caracal, ce si-a inscris in program, ca principal obiectiv, pastrarea, conservarea identitatii culturale romanetene.

Care sunt motivele pentru care sunteti mandru ca sunteti oltean?
Ca sa fiu foarte corect cu dumneavoastra, desi sunt mandru ca sunt oltean, ca sa va citez, nu ma numar printre cei care gandesc ca oltenii pot avea motive indreptatite sa se considere superiori celor care s-au nascut in Muntenia, Moldova sau Ardeal.
Oltenii au o multime de calitati, sunt oameni foarte deschisi, isteti, harnici, stiu, in cele mai multe cazuri, sa atraga atentia si sa castige simpatia. Au un dezvoltat simt al umorului si de aceea par uneori usuratici, flecari, dar sunt capabili de profunzimi nebanuite. Deci, exista suficiente motive pentru oricare dintre noi sa ne mandrim ca suntem si olteni.

Aveti cam toate calitatile pentru a conduce o tara… Daca ati fi pentru o zi presedintele Romaniei, ce ati schimba ?
Este o postura pe care nu mi-o doresc si pe care nu o invidiez. De altfel nu as dori niciodata sa fiu altceva decat ceea ce sunt. Probabil as incerca sa fiu deosebit de atent la nevoile si necazurile oamenilor.

Cultura este un lux pentru unii, dar un domeniu in care se investeste foarte putin. Cum explicati aceasta discrepanta?
Romania, desi cu multe resurse naturale si potential, nu este una din tarile bogate ale Europei.
Bugetul pe care il au la dispozitie in aceasta perioada guvernantii nu permite, se pare, o alocare mai mare de fonduri pentru cultura, desi este un sector al vietii noastre care nu trebuie in nici un caz neglijat sau privit ca o cenusareasa.
Daca nu as intui cat este de greu in acest moment sa armonizezi totul, sa faci fata cerintelor impuse de economie, de invatamant, sanatate, as cauta probabil vinovatii si vinovatiile, aratand gresit cu degetul si spre cei care se lupta cu disperare sa mentina corabia la suprafata, evitand deriva si s-o duca spre o tinta dorita, visata de cat mai multi.

Amintirea nestearsa a drumului printre masinile si tancurile rusesti
Pentru ca suntem la un eveniment ce marcheaza sarbatorirea personalitatilor Romanatiului, va rugam sa ne spuneti cinci amintiri care va vin acum in minte, dintre acelea care v-au marcat copilaria in Corabia?
Ma luati usor prin surprindere cu aceasta intrebare. Imi amintesc de un drum facut de unul singur, in timpul ultimului razboi mondial, la patru ani si jumatate, de la Orlea, satul bunicilor mei dinspre mama, la Corabia, unde m-am nascut si unde locuiam cu parintii mei, strecurandu-ma, inconstient, printre masinile si tancurile rusesti.
Imi amintesc apoi de jocurile copiilor din cartier, de meciurile noastre de fotbal, cu mingi de carpa, jocuri in care stralucea un vecin mai mic, care avea sa devina unul dintre cei mai iubiti fotbalisti ai Olteniei si ai tarii, Ion Oblemenco.
Cred ca disponibilitatea mea spre visare, privirea spre necunoscut, au fost in stransa legatura, daca nu chiar generate de clipele petrecute pe malul Dunarii, urmarindu-i linistea sau involburarea.
Amintirile legate de scoala, de invatatorii sau profesorii mei, care mi-au marcat nu numai copilaria, ci intreaga viata, nu sunt putine, ca si cele legate de familia mea, de tatal meu, un om respectat de intregul oras, de mama sau fratele meu.

Ce durere va macina sufletul in ceea ce reprezinta tinutul Romanatilor?  
Corabia, oras prosper in perioada interbelica, port din care plecau spre destinatii apusene slepurile incarcate cu grane, a cunoscut si in perioada asa-zis comunista o reala inflorire, prin existenta catorva intreprinderi industrial sau agricole, care asigurau locuitorilor o viata decenta.
Acum acele intreprinderi au disparut, iar lumea este saraca si orasul pare imbatranit. E drept, exista incercari de revitalizare, dar rezultatele par inca palide.

In acest context, mai este loc si de mandrie?
Cea mai mare mandrie? Nu stiu daca este „cea mai mare mandrie”, dar ma bucur ca cei din Corabia considera rostul meu in viata unul implinit, inscriindu-ma intre fiii orasului care ii fac cinste.

„Nationalul craiovean ii datoreaza enorm regizorului Silviu Purcarete”
Spuneati ca ati fost coleg de banca cu regretatul actor Stefan Iordache… Cum impartaseati atunci dragostea pentru arta actoriei?
Radacinile mele sunt legate de orasul Corabia, ale lui Stefan de Calafat. Destinul a facut ca drumurile noastre sa se intalneasca, sa se suprapuna in perioada de studentie si apoi imediat dupa 1990, cand, eu fiind directorul Teatrului National din Craiova, Stefan Iordache a ales sa fie actor al acestui teatru, contribuind la afirmarea in lume a colectivului artistic craiovean. Spectacolul „Titus Andronicus”, in care el juca rolul titular, a fost prezentat la marile festivaluri internationale de pe cinci continente, Stefan fiind considerat unul dintre cei mai straluciti actori, iar teatrul devenind unul dintre cele mai apreciate din Europa.
Nu pot insa sa nu reamintesc ca Nationalul craiovean ii datoreaza enorm regizorului Silviu Purcarete, principalul artizan al marilor sale spectacole.
Pentru a va vorbi despre pasiunea noastra pentru teatru din anii studentiei ne-ar trebui foarte mult timp si spatiu. A fost una dintre cele mai frumoase si datatoare de speranta perioade din viata amandurora, a mea si a lui Stefan.

Care au fost persoanele care v-au sprijinit cel mai mult in devenirea dvs. ca bun manager de teatru si de festival?
Lista ar trebui sa fie foarte lunga: maestrul Radu Beligan, mentorul si modelul intregii mele vieti artistice, domnul Ion Traian Stefanescu, cel care a avut incredere in mine si a decis sa fiu investit in anul 1988 in functia de director al Teatrului National Craiova, regizorul Silviu Purcarete, regretatul critic Valentin Silvestru, cativa dintre colegii mei din teatru, Marina Constantinescu, Ludmila Patlanjoglu, Ion Caramitru si multi, multi altii…

Festivalul International Shakespeare este un motiv in plus de mandrie pentru tara noastra datorita renumelui pe care l-a inregistrat in intreaga Europa. Care au fost satisfactiile pe care vi le-a adus acesta pana acum?
Sunt nevoit sa va spun din nou ca am avea nevoie de foarte mult spatiu pentru a raspunde si acestei intrebari, legata de Festivalul International Shakespeare de la Craiova. Aceasta manifestare culturala, devenita emblematica, este, inca de la parasirea fotoliului directorial, ratiunea mea de a exista.
Organizarea Festivalului, datorita atragerii tot mai dificile are surselor financiare, devine, cu fiecare editie, din ce in ce mai dificila. De aceea si satisfactiile, obtinute cu atata truda si chiar sacrificii, sunt pe masura.
Ce bucurie profesionala mai mare poate exista pentru noi, pentru mine, dincolo de faptul ca Festivalul Shakespeare din Romania este considerat acum, de catre oamenii de teatru din strainatate, prezenti la Craiova in mai multe randuri, shakespeareologi de faima mondiala, drept unul dintre cele mai importante festivaluri Shakespeare ale lumii, daca nu chiar cel mai important?...