Din culisele rock-ului, cu Tavi Iepan (Rezident EX)
    POZA:
     
 

Din culisele rock-ului, cu Tavi Iepan (Rezident EX)

Din data: 06 Noiembrie 2013 ora : 22:02:52
Joi, 7 noiembrie a.c, la Silver Church, fosta Preoteasa, actuala trupa a lui Ovidiu Ioncu Kempes va sustine un concert in Bucuresti. In asteptarea acestui eveniment muzical am stat de vorba cu Tavi Iepan, un muzician care a plecat din Romania din 1989, de al carui nume se leaga trupa Cargo. Rezident Ex este, practic, a doua trupa pe care a infiintat-o in Romania, dupa plecarea sa - a mai avut si formatia Locatarii, o trupa a carei baze au fost puse acum cativa ani…

Cum l-ai cunoscut pe Ovidiu Ioncu Kempes?
L-am cunoscut dupa un an de la plecare mea din tara, cand am revenit pentru scurt timp. Eram la mare. A fost un plus faptul ca am reusit sa refac piesele de atunci- din perioada Cargo cu vocea lui Ovidiu, cu o incercare. In general, eu am avut un mare noroc in ceea ce priveste vocalistii. Din tara am plecat, ca multi altii, pentru ca aveam un sentiment de cusca, de colivie, pe atunci si pentru ca am mers pe urmele fostei sotii care emigrase in Germania.

Ce poti sa ne spui despre actuala componenta a trupei Rezident Ex?
Rezident Ex are muzicienii de marca. Chitaristul Matthias Lange a cantat in formatia Metalium care a fost considerata la un moment dat trupa anului in Germania. A mers in turnee in toata lumea, in America de Sud, in Japonia, peste tot. E un mare castig pentru noi, pentru Rezident Ex, sa avem in componenta oameni de calibrul acesta.

“Viata m-a invatat cum este atunci cand nu sunt conditiile necesare ca sa duci lucrurile pana la capat”

Care consideri ca este reteta succesului in industria muzicii rock?
Marile salturi muzicale au fost facute tocmai pentru ca artistii au riscat mult. Rock-ul are o mare putere atat datorita faptului ca este ascultat, cat si pentru ca reprezinta o putere financiara enorma. De aceea nu mai reprezinta un impediment pentru trupa faptul ca unul traieste, sa zicem, in Germania si altul in Franta. Din pacate, sumele obtinute de o trupa rock in Romania sunt mult mai mici decat cele de afara. Pe langa acest aspect, trebuie sa calculezi foarte bine cum vii, cum faci, cand se intampla evenimentul, atunci cand te hatarasti sa faci un concert aici… Acesta este una dintre marile probleme pe care le avem noi acum. Este foarte greu sa le spui oamenilor: “Veniti cu bani de acasa ca sa cantati in Romania”. Pana acum am facut tot ce a fost posibil. A depins de noi ca sa venim aici pentru relatia pe care o avem cu publicul. Viata m-a invatat cum este atunci cand nu sunt conditiile necesare ca sa duci lucrurile pana la capat. Am nimerit si pe un fond de recesiune, cand sponsorii sunt mai putini. Nu este vorba despre sume fabuloare; din contra, sunt in discutie unele care sa-ti acopere niste zboruri, hoteluri… care pana la urma au importanta lor in ecuatia asta.

Cat de mult conteaza banii in industria creatiei?
Banii sunt lucruri de care as vrea sa ma ocup cat mai putin. Sa nu fie o parte importanta, insa fara anumite sume minime nu putem face asta.

Se pot face texte bune si in romaneste”

Vorbeste-ne despre perioada petrecuta in Germania. Cum ai ajuns acolo?
In Germania am ajuns la Hamburg. Acolo locuia, pe atunci, prietenul meu, Dixie Krauser de la Pro Musica. Noi facusem muzica impreuna si ne-am hotarat sa facem din nou asta. Chiar am facut format o trupa care se numea Flying Wood. Muzical vorbind, aveam o problema acolo: nu mai puteam sa fac texte. Nu imi permit sa fac texte nici in engleza, nici in germana. Sa scrii niste texte care sa insemne ceva implica sa stapanesti limba respectiva atat de bine incat sa te joci cu nuantele. Nu e suficient sa rimeze ceva; trebuie sa ai un mesaj, sa existe o ritmica pe care o piesa muzicala ti-o impune. Se pot face texte bune si in romaneste, sunt convins, numai ca nu e o limba asa “cantabila” cum este engleza sau italiana. In romaneste se pot face textele bune respectand niste reguli. Daca vezi unde sunt accentele care se pun intr-un vers, trebuie sa folosesti cat mai multe vocale, pentru ca limba romana are si consoane care sunt mai greu de cantat. Si atunci, de obicei, un text in engleza e mai simplu de facut. In rock trebuie sa ai, primul rand, ceva de zis. Si in al doilea rand, sa reusesti in doua cuvinte sa poti sa arati o lume intreaga. Mai trebuie insa sa le gasesti ( cuvintele) si sa ai inspiratie pentru ca nu vin pe banda rulanta. Dar eu ma bucur foarte mult cand am ocazia sa o fac.


“O copie la o trupa Iron Maiden nu are rost sa o mai faci”

Cum ai mentinut vie relatia ta cu muzica si scena, cu care erai obisnuit in tara?
Cu trupa Flying Wood am participat la un festival rock iar juriul de atunci ne-a plasat pe locul al treilea. Foarte repede au venit si sponsorii. La fiecare concert pe care-l sustineam atunci primeam o suma de bani. Era un lucru extraordinar pentru o trupa aflata la inceput. Formatia a rezistat un timp, dar nu destul ca sa patrunda cum trebuie in ceea ce inseamna industria muzicala de acolo. Au fost divergente, au fost tot felul de excese, si alcoolice si de alta natura. Nu este vorba de substanta muzicala pentru ca toti imi spun si acum ce trupa eram si cat de extraordinar cantam. Si asta deoarece pentru ei noi eram mai altfel, pentru ca aveam niste radacini romanesti si sunam mai etno. Eram, cumva, mai interesanti fata de ceilalti, lucru pe care il recomand oricarui roman care incearca sa cante afara. Sa-si pasteze o anumita tenta romanesca pentru ca o copie la o trupa, sa zicem, Iron Maiden nu are rost sa o mai faci. Exista deja 12 copi englezesti si 15 germane. Foarte important este conceptual cu care mergi acolo.

Platit de primaria din Hamburg pentru a descoperi tinere talente

Este suficient talentul in muzica rock?
Trebuie sa ai si sansa ca la momentul X sau Y sa reusesti sa intri in masinaria care se numeste industria rock de acolo si atunci sigur ca sansele de succes sunt mai rapide. Noi apucasem doar prima parte. Nu am reusit sa intram in etapele urmatoarele. Am avut mai multe colaborari de studio si eu si Dixie. Pana la urma am ajuns sa lucrez intr-un proiect care este finantat de primaria din Hamburg, un oras german care are un statut aparte. Ma ocup intr-o anumita zona, dintr-un anumit cartier de acolo, de asa zisele tinere talente-tinerii dau mereu ultimele informatii.E un sediu asemanator “Casei Tineretului”. Imprim, le mai arat ce se poate face, cum se poate face. E o munca foarte interesanta pentru ca esti mai ancorat in realitate. Toate acestea au drept scop distragerea atentiei de la „preocupari” gresite precum drogurile sau altele. Chiar si copii ai strazii vin acolo... Avem sala, unde sa imprimam, instrumente, dar toate conditiile nu sunt suficiente daca nu exista si omul, partea de creativitate. Si, poate putin, indrumarea mea intr-o parte sau alta la un moment sau altul.

Cum poate sa schimbe muzica destinul unui tanar?
O educatie facuta prin muzica te poate indeparta de multe alte tentatii care-ti pot face rau mai tarziu. Ceea ce fac eu in Hamburg cu tinerii ar fi bine sa se faca si in Romania. Din capitalismul de dupa 1989 am imprumutat atat lucrurile bune, cat si cele rele. Si atata timp cat se castiga bani cu tot felul de droguri si alte asemenea lucruri vor mai exista situatii de felul acesta.

Ai cunoscut romani acolo?
In Hamburg sunt mai putini romani. Am vazut la un moment dat o statistica in care se facea referire la un numar de 2400 de romani cred, nu-mi mai amintesc cifra exacta, la 1.600.000 de locuitori. Majoritatea romanilor se opresc in Sud, sau pana la mijlocul Germaniei. Acum se duc foarte multi in Spania sau Italia. Stilul nostru romanesc se potriveste mai bine acolo.

“Ceea ce a afirmat Nicu Covaci la un moment dat - «Eu nu pot sa las chitara din mana pentru ca mor de foame», ar trebui sa fie un semn de intrebare”

Cu ce personalitati internationale ai intrat in contact?
Prin tobarul de la TRIO, cu care am cantat la un moment dat, am intrat in contact cu Klaus de la Scorpions. Dar ei facusera armata impreuna. Am intrat in contact, pana la urma, si cu tobarul de la formatia Cream, al carui fan sunt. Pot sa va spun ca artistii de muzica rock cunoscuti pe plan international sunt extraordinar de modesti. De obicei, cei care au facut ceva in viata si au trecut prin multe, sunt, de fapt, “oameni normali”. Nu au avere pentru ca stiu ca totul este bazat uneori pe o munca extenuanta. Asta e un lucru pe care multi nu-l inteleg la muzica rock; ei cred ca noi venim pe scena, dam din cap de cateva ori si am rezolvat problema… Lucrurile sunt mai complicate de atat. Sunt sute si mii de ore de repetitii, de sali. Este vorba de sustinerea unui concept pana la urma. Ce canti, cum canti, in ce fel? O munca la fel de obositoare, daca nu mult mai obositoare, bazata pe inspiratie, pe care nu o poti programa. Nu poti sa te scoli la ora 8.00 si sa-ti propui sa faci o piesa. De cele mai multe ori nu vei reusi sau, chiar daca o faci, faci una care nu are valoare. Deci, sunt niste etape de parcurs, de mare intensitate mentala. Aceasta parte “de culise” nu este cunoscuta marelui public. El te vede pe scena, te ovationeaza-prestatia, spectacolul de pe scena este doar varful aisbergului. 

“Mi-as fi dorit sa-l vad pe Nelu Dumitrescu de la Iris cobarand dintr-un Rolls-Royce”

Cum se vede acum fenomenul rock, din afara?
Eu va garantez ca in Romania niciunul dintre cei care au facut muzica rock nu s-a imbogatit, chiar si numele mari, si-mi pare rau. Mi-as fi dorit sa-l vad pe Nelu Dumitrescu de la Iris cobarand dintr-un Rolls-Royce. Oamenii au muncit sa ajunga undeva si au si o recompensa financiara ca sa poate trai. Nici nu se pune problema de sumele care se castiga afara. Si aici ma refere si la Iugoslavia, unde toate trupele mari de acolo au cota financiara mult mai mare decat noi. Ceea ce a afirmat Nicu Covaci la un moment dat-“Eu nu pot sa las chitara din mana pentru ca mor de foame”, ar trebui sa fie un semn de intrebare. Eu cred ca asa si este. Din pacate, sau din fericire, tara care ne reprezinta cel mai mult pe noi, muzical, este Romania. Ar trebui sa stam aici, sa cantam aici si sa traim din banii de aici. Eu nu ma intorc sa-i iau nimic, nimanui. Ma intorc intr-un loc care apartine fiecaruia. Am plecat pentru ca era o dictatura, fortat de anumite conjuncturi.

Oamenii nu pleaca dintr-un loc unde le este bine, unde stiu limba. Esti nevoit la un moment dat sa faci pasul asta. Afara, multi romani pe care-i stiu si care fac muzica, sunt niste ambasadori ai Romaniei care aduc respectul tarii in locurile in care sunt. Exista multe idei preconcepute si in sensul acesta poate ca ar trebui o campanie mai sustinuta pentru a schimba imaginea tarii in afara. Lucru acesta eu, si multi care au plecat, il fac, fara sa le-o ceara nimeni. Vrem sa demonstram ca suntem niste oameni de calitate si locul nostru este acesta. Sa iesim in lume cu fruntea sus. De obicei, cand te intorci in tara ai si o durere in stomac si ii auzi ca iti spun ”dar tu ai plecat si…”. Ai plecat cu mare durere de aici. Daca asculti textul piesei “Iarna”, inclusa pe albumul Alfa, iti vei da seama ca am compus-o cand stiam ca trebuie sa plec si aveam inima franta de durere.

de Anca Lapusneanu - 2535 afisari
 
         
 
4.0 - 2 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora