Presedinte al Federatiei Romane de Handbal, Cristian Gatu a indragit sportul inca din copilarie, “inspirat” de tatal sau, cronciar sportiv pe fotbal. Pana sa ajunga insa sa faca handbal, domnul Gatu a s-a simtit atras de fotbal, prima sa “dragoste”, sport pe care l-a practicat in tinerete. “Pe la cinci ani tata a inceput sa ma ia si pe mine pe la meciuri. Ma duceam la stadionul „Republicii". Imi placea mingea, dar era cam mare pentru mine. Mi-a placut steaua de pe emblema CCA-ului. Eram mort dupa steaua aia! Mi-am facut echipe de nasturi, incepusem sa citesc despre fotbal. Aveam echipa de fotbal, jucam pe strada, pe maidane. Si acum iti zic toata echipa CCA-ului de atunci. Cu tot cu rezerve. Cand a venit timpul sa ma duc la scoala, le-am zis alor mei: „Ma duc la scoala doar daca ma lasati sa ma inscriu la fotbal". M-a dus tata la CCA. Pe atunci, baza de pregatire era chiar in spatele Guvernului. Eram mic, prea mic. Dar jucam, si jucam chiar binisor. M-au bagat cu niste galigani de opt sau noua ani. Si, in timp ce jucam eu acolo, driblam, faceam de toate, am trecut pe langa tata, care era cu un colonel, Dragusin, seful centrului de copii. Si l-am auzit. Ii spunea lui tata: «Nea Petrica, mai lasa-l putin, nu vezi ca-i vine mingea pana la genunchi?». Domn'e, nu mi-a picat bine deloc! Am plecat acasa. Aveam si eu orgoliu. Pe la sapte ani si jumatate au decis ai mei sa ma duca mai aproape. Unde sa ma duca? La Dinamo! Auzi, eu, care eram CCA-ist fanatic. Si am jucat la Dinamo din 1952 pana in 1962. Copii, pitici, juniori 3, juniori 2, juniori 1, tineret si am prins si doua meciuri la echipa mare”, a marturisit Gatu pentru adevarul.ro.

Trecerea de la fotbal la handbal a fost marcata de doua socuri
Cu toate ca fotbalul parea sa fie sportul care-l va consacra in viitor, Cristian Gatu a avut doua socuri care l-au reorientat catre handbal. Primul soc care l-a indepartat de fotbal a fost in 1962, cand s-a vazut pus in fata unei situatii care i-a ranit orgoliul... “Ajunsesem in 1962 in lotul largit al primei echipe. In 1961 m-au selectionat in tabara de juniori, la Poiana Campina. Acolo se facea lotul pentru turneul UEFA de juniori pe care l-a organizat Romania in 1962. Si pe care l-a si castigat. Am fost selectat. M-au chemat sa-mi ia masuri la haine... Ce?, pai, cine mai era ca mine, dadeam pe dinafara de mandrie! Cineva a avut ideea, ca sa fim siguri de castigarea turneului, ca Romania sa alinieze o echipa cu media de varsta mai mare cu an. In afara regulamentului. Noi ne-am dus la antrenament si ne-au zis: „Plecati acasa, ca vin altii sa joace". Asta a fost primul soc care m-a indepartat de fotbal. Fotbalul il iubesc in continuare, mai mult decat handbalul. Si asa a fost dintotdeauna. Dar nu iubesc deloc anturajul fotbalului”.
Al doilea soc care a fost de altfel cel decisiv a avut loc in timpul unui meci desfasurat pe stadionul “23 august”... “Imi placea handbalul pe atunci, dar nu stiam nici regulamentul. Jucam, in schimb. Eee, au aflat astia de la Dinamo, de la clubul de fotbal, ca „trisam", jucam si altceva. Noi, intre timp, echipa de juniori la fotbal, ajunsesem in finala campionatului national. La meciul acela, tinut pe stadionul „23 August", cu 50.000 de oameni in tribuna, a venit antrenorul la mine si mi-a zis: „Tu esti inter dreapta, dar in meciul asta vreau sa-l tii p'ala. Cum faceti voi acolo, la handbal, unu la unu". L-am alergat pana nu mai puteam sa respir. N-am dat gol si am mai si pierdut cu 2-1”.
In timp, Cristian Gatu se apucase serios de handbal, acesta devenind o sursa de venit, la inceput nu foarte consistenta, apoi, odata devenit antrenor, mai serioasa. “Ca student castigam zero lei. La Rapid primeam cate un bon de 25 de lei, dupa fiecare meci. Cam 10 mici. Le strangeam cateva, trei-patru, si apoi mergeam toti sa mancam, vizavi de gara. Odata, am mancat singur 30 de mici. Asta a fost primul beneficiu. La Stiinta am primit o bursa de sportiv, de 350 de lei. Dupa un an, mi-au mai dat una. Cand au vazut ca discut cu Steaua sau cu Dinamo, am primit trei burse. Aveam 1.050 de lei”.

Atentatele teroriste de la Olimpiada de la München, o experienta terifianta
O alta experienta care l-a marcat pe actualul presedinte al Federatiei Romane de Handbal, Cristian Gatu, s-a petrecut in 1972, cand a facut parte din echipa medaliata cu bronz, asistand pe viu la atentatele teroriste de la Olimpiada de la München. Nici astazi, domnul Gatu nu uita clipele de groaza traite in Germania. „In Satul Olimpic, foarte aproape de cladirea in care locuiau israelienii, era un parc de agrement, iar in mijloc se afla o tabla de sah imensa, cu piese inalte de 1 metru. In jurul orei 23, jucam sah cu coechipierul meu Penu si in timp ce caram pionii in spinare, am observat ca un tip statea langa noi si ne urmarea miscarile. Era un roman din delegatia Israelului, Hershkovici, care fusese campion national la tir cu talere. Am abandonat jocul si am stat de vorba cu el, iar ulterior am plecat in camera. La ora 7 dimineata, ne-a trezit antrenorul Nicolae Nedef si ne-a spus sa nu iesim din cladire.... De pe balcon urmaream cum in blocul de vizavi la etajul 2 umblau teroristii mascati. Nu mai vazusem in viata mea asa ceva! Teroarea a mai durat o zi si o noapte... Apoi am avut meci cu Ungaria si am plecat la sala insotiti de trupele de securitate. La incalzire, crainicul a anuntat in limba germana ca trebuie sa evacuam locatia, pentru ca se primise o amenintare cu bomba! Ne-am lasat echipamentele acolo si am plecat...”, a povestit presedintele FR Handbal pentru revista VIP, cu exactitatea unui matematician. (mai multe marturii ale sportivilor romani care au trait pe viu atentate teroriste puteti citi aici http://www.revistavip.net/Arhiva_RevistaVIP/Jocurile_Olimpice_-_Londra_2012_episodul_5/11/1014/)

Sursa: adevarul.ro