Filmul este o limba universala. O scriere in imagini care necesita pe langa talent, multa cultura. Cinematografia a devenit un vector important in educarea tinerilor si un instrument de promovare al tarii noastre, poate cel mai bun pe care l-a avut Romania vreodata.

Avem oameni de film dedicati artei, care fac abstractie de contextul total defavorabil dezvoltarii unei industri de acest gen, si castiga respectul intregii lumi. Cristi Puiu a fost un om al schimbarii in cinematografia noastra. Cel care a rupt tiparele si a iesit din multime printr-un act cultural, filmul, nu prin scandaluri sau alte metode de promovare folosite de vedetele de carton din zilele noastre. Dar, asa cum timpul ne-a demonstrat, in Romania, un succes cultural iti aduce notorietate, la momentul respectiv, si cam atata, in timp ce in afara granitelor iti castigi respectul si aprecierea. Se pare ca cei care detin puterea de a schimba sistemul, mizeaza pe ideea, gresit inteleasa, ca arta cere sacrificii…Si astfel, regizorii romani duc o lupta nesfarsita, pe cont propriu…

In anul 2005, la Festivalul de Film de la Cannes, premiul Un Certain Regard era castigat de Puiu cu filmul Moartea domnului Lazarescu (foto). A fost momentul in care Europa si-a indreptat atentia asupra filmului romanesc. Povestea? Un scenariu respins initial de Centrul National al Cinematografiei (CNC), a presupus interventia de urgenta a regizorului care se afla in acel moment in vacanta, la niste prieteni, in Elvetia. A primit atunci un telefon de la Alex Munteanu, producatorul executiv, care l-a anuntat ca n-a castigat. Tot Alex Munteanu spunea ca vorbise cu scenaristul Razvan Radulescu care-l indemna „s-o lase moarta”. Dar Puiu nu putea sa accepte situatia in fata careia se afla, pentru ca isi dorea foarte mult sa faca Moartea domnului Lazarescu. Asa ca s-a intors imediat din Elvetia, si-a schimbat biletul, a venit in tara si filmul care avea sa castige la Cannes a fost realizat.

La doi ani de la acesta reusita, in 2007, Cristi Puiu era lovit de CNC, fiindu-i respinse doua proiecte cinematografice. El a facut atunci apel la solidaritatea colegilor de breasla pentru a taxa nedreptatea infaptuita de juriul concursului de scenarii. “Ai obtinut un premiu international, sa primesti bani pentru un film”, era logica sa. A asteptat un semn de la oamenii care credea ca o sa-l sune si o sa-si manifeste, daca nu solidaritatea, macar parerea de rau. Pana la conferinta de presa pe care a sustinut-o la doua saptamani de la aflarea rezultatelor, a primit sustinere doar de la doi oameni: Corneliu Porumboiu si Radu Jude. Porumboiu nu participase la concurs, iar Radu Jude pierduse si el.

Dupa conferinta de presa insa au inceput sa tot apara proteste referitoare la modul in care se distribuie banii la astfel de concursuri. A fost redactata chiar si o scrisoare a criticilor, care, spre norocul lui Cristi, era de partea lui. Schimbarea nu se putea face cu incetinitorul. Pozitia criticilor l-a incurajat pe Puiu sa nu renunte.

“Doar un accident fericit poate sa scoata un tanar cineast din capcana sistemului”
Din pacate, povestea lui este una tipica pentru regizorul din Romania. Cristi Puiu a inteles atunci ca cinematografia este “o chestiune” ce ii intereseaza pe putini, nu exista o traditie si nu marcase inca decisiv cinematografia europeana.

Amintirile acelea sunt astazi lectii de viata pentru studentii sai. Vorbind despre originalitatea in arta, Puiu este de parere ca lucrurile se amesteca foarte tare. “Nu este doar o problema romaneasca. Tine de capacitatea fiecaruia de a judeca scenariul. In momentul in care un autor vine cu un scenariu nou, si aici e o lunga discutie, care are o viziune noua asupra cinema-ului, membrii comisiei trebuie sa fie extrem de competenti, astfel incat sa fie capabili sa indentifice noutatea si sa-l sprijine pe cineastul revolutionar. Dar sansele tind spre zero in acest caz. Doar un accident fericit poate sa scoata un tanar cineast din capcana sistemului. Acum, pentru cineastii care «s-au instalat» in ceea ce se numeste noul val al cinematografiei, lucrurile nu stau atat de bine, de fapt. Aici, in Romania, interesul puterii structurilor Guvernului este minim in sustinerea oamenilor competenti. Logic era ca incepand din anul 2000, CNC sa se urneasca din  loc si sa sustina cinematografia. Aceasta sustinere a fost, de fapt, un fel de simulare de implicare. Rezultatul? Salile de cinema aproape inexistente, promovarea filmelor foarte slaba, iar arhiva nationala de film, foarte importanta pentru tara, nu mai reprezinta aproape nimic si asa mai departe”.

Pentru Cristi Puiu, cinematografia romana ramane in continuare rupta in doua: “Exista filme proaste, care nu se pot numi filme, si exista si filme - unele bune sau foarte bune. Este insa extrem de putin pentru un cinema. Si nu exista nicio alta solutie. Nu cred ca omul a inventat vreo formula miraculoasa astfel incat sa fie evitate esecurile, sa fie evitata situatia in care banii sunt bagati in productii mediocre si submediocre. Intotdeauna este vorba de un procent. Si lucrurile difera de la tara la tara. In Franta sau SUA, vorbim aici de doua cinematografii importante, procentul se pastreaza. Pana la urma este acelasi sapou. Aici, in Romania, se fac cam trei filme anual (cu adevarat filme) dintr-un pachet de 20 de filme; probabil ca in Franta se fac cam 30 de filme, dintr-un pachet de 200 de filme. «Grosso modo»! Poate ca nu. Poate ca la ei se fac 50 de filme din pachet de 200, dar cu siguranta stau mai bine pentru ca e vorba de traditie quote , mai spune regizorul…

In editia tiparita a revistei VIP puteti citi culisele succesului filmului romanesc, relatate de trei dintre cei mai buni regizori europeni: Cristi Puiu, Radu Mihaileanu si Calin Peter Netzer. Aflati care sunt povestile lor de viata, cum au ajuns ei in cele mai prestigioase ziare din lume si cum au luat cele mai ravnite premii.