Cornel Nicoara: acest "Don Quijote" al teatrului romanesc
    POZA:
 
 

Cornel Nicoara: acest "Don Quijote" al teatrului romanesc

Din data: 26 Martie 2013 ora : 12:14:59
„Rolurile mor./ Viata e un teatru trist”. (Adrian Paunescu)
„Nu am voie sa uit, sa inchid in mine fapte si figuri ale unor fiinte dragi care au fost repere in cultura si arta romaneasca!”. (Cornel Nicoara)  

Sunt multe si felurite motive pentru a recomanda aceasta carte (Cornel Nicoara, „Album de suflet”, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamt, 2012) cititorului, in primul rand cititorului tanar, sincer doritor sa patrunda in lumea de esente tari a teatrului romanesc de azi, de ieri si din totdeauna. Unul ar fi identitatea inconfundabila a institutiei Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, asa dupa cum la fel de bine un motiv cel putin la fel de temenic este autorul cartii insasi.

Fara doar si poate, Cornel Nicoara este unul dintre simbolurile Teatrului Tineretului din Piatra Neamt. Actor nascut si nu facut („cu diploma luata la F.F.”) si, in egala masura, organizator dibaci si iscusit, Cornel Nicoara si-a legat, irevocabil, destinul de cel al acestui minunat Templu al Thaliei pe care, tot el, l-a botezat „un Don Quijote al teatrului romanesc contemporan”. Vorba ales maiestrita si usor in dunga, care-si nu ma insel catusi de putin, ii vine lui Cornel ca o manusa!

Debutul in universul captivant al evocarilor de suflet, Cornel Nicoara l-a facut cu „Memoria mastilor” (2010), despre care neuitatul Ion Lucian a scris cu entuizasm si cu dreapta masura: ”Oameni! Am citit-o! N-o scapati. E o CARTE! N-o lasati din mana!”. Si iata ca, la scurta vreme, Cornel recidiveaza cu acest „Album de suflet”. De fapt mai mult decat un album; o veritabila istorie traita a uneia dintre citadelele emblematice ale Thaliei romanesti. O istorie vazuta prin portrete in tuse de suflet ale personalitatilor sale emblematice: de la primii sai directori - Ion Coman si Eduard Covali, la Rozina Cambos si Horatiu Malaiele, si de la Paul Findrihan la Valentin Uratescu sau la Constantin(Taca) Cojocaru.
O istorie care capata un plus de veridicitate si de farmec prin aceea ca este recunostituita de catre unul dintre impatimitii slujitori ai scenei si ai condeiului, un om care a ars si, din fericire pentru noi, arde pentru idealul inalt al Artei, ca forma esentiala de viata.

Inainte de toate, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt este o experienta artistica si morala care, in felul sau,a reluat, a dus mai departe si a imbogatit cu sensuri si preturi noi invatatura acelei exceptionale aventuri pe care scena romaneasca din ultima jumatate a veacului trecut a mai trait-o prin 1956. Atunci cand stralucita generatie a IATC-ului (in frunte cu Silvia Popovici,  Amza Pellea, Constantin Rautchi, Victor Rebenciuc, Dumitru Rucareanu, dimpreuna cu regizorul Vlad Mugur) venea la „in corpore” la Teatrul National din Craiova, alaturandu-se pleiadei actoricesti, in frunte cu Madelaine si Manu Nedeianu sau Ovidiu Rocos.

In ce consta, atunci, unicitatea fenomenului Teatrul Tineretului din Piatra Neamt? Raspunsul lui Cornel Nicoara este de o cuceritoare franchete: ”Teatrul Tineretului din Piatra Neamt este, pentru mine, un Don Quijoste al teatrului romanesc contemporan”. Afirmatie curajoasa si usor derutanta drept pentru care simte nevoia sa se explice. „El a visat impreuna cu actorii sai, din prima sa zi, ca iubitorul Dulcineei din Toboso, sa aduca lumii frumusetea adevarului, nobletea gestului dezinteresat, speranta gandului ca poate apara fiinta umana oferindu-i arma temuta a artei cuvantului rostit de la inaltimea scenei”.

Argumentele de suflet ale acestui crez sunt multe si convingatoare prin insasi ideea ca ele vin dinspre acele segmente de memorie afectiva care se afla sub semnul perenitatii si al unei lectii inepuizabile de Frumos si de Arta Adevarata. In albumul lui Cornel Nicoara ii intalnim evocati in cuvinte memorabile pe Moni Ghelerter („de la Moni Ghelerter am invatat ca adevarul in intepretare nu e neaparat arta, iar arta nu e neaparat adevar, dar daca nu reusesti sa le pui in acord nu poti face teatru”) sau pe Zoe Anghel-Stanca („Inteligenta si talentul sunt date cu care te nasti, ele nu pot fi invatate la scoala, insa talentul cere incrancenare, indarjire profesionala, cinste, dragoste si sinceritate”, sa nu uitati asta niciodata, ne spunea), dar si proeminenti oameni de cultura cum ar fi I. D. Sarbu, Romulus Vulpescu si Laurentiu Ulici. Fiecare dintre ei si, deopotriva, impreuna vazand in Teatrul Tineretului din Piatra Neamt nu doar o institutie, ci o realitatea umana incorporata in acte memoranila de arta!

Cat priveste galeria de portrete ale celor care s-au identificat, irevocabil, cu istoria insasi a Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, marturisesc fara inconjur ca aceasta este de o inconfundabila bogatie. Este, in primul rand, o lectie deschisa de maiestrie artistica si de daruire, asa incat as gresi fata de cititor daca as mentiona un nume sau altul si, poate, as lasa in afara enumerarii nume care meritau pe deplin a fi citate. Fireste, cu majuscule! Las, de aceea, cititorului, in primul rand cititorului tanar, placerea deplina a acestei revelatii. Adaug numai ca, pentru fiecare dintre cei ale caror potrete le schiteaza cu mana sigura, nesovaitoare, autorul are o memorabila definite care ii exprima prezenta ireductibila si de neuitat.

Despre actorul si omul de teatru, Cornel Nicoara, condeierul Cornel Nicoara prefera sa se retraga, lasand locul unora ceva mai in masura sa se rosteasca. De aceea, pentru a schita portretul lui Cornel Nicoara, am socotit ca este cel mai bine sa-i las cuvantul lui Constantin Cojocaru, acest mereu sugubat rostitor de adevaruri: ”Suflet de copil mare si teribil/ Si ne-ntarcat nicicand de teatru/ Ca un Ceahlau de peste tot vizibil/ Eu iti doresc: «Mai mult de zeci.. ori patru!»”.

Dupa ce ai citit cartea lui Cornel Nicoara, te simti partas la aventura mereu visatoare a Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, acest superb Don Quijote al tineretii fara batranete!

Credit foto: esttv.ro

de Serban Cionoff - 5977 afisari
 
         
 
4.1 - 16 voturi