Boxul, intre dementa pugilistica si glorie. Ce spun campionii?
    POZA:
   
 

Boxul, intre dementa pugilistica si glorie. Ce spun campionii?

Din data: 04 Februarie 2013 ora : 11:58:37
Este spectaculos, iar campionii sunt numiti eroi. Boxul este un sport profitabil, din care se scot foarte multi bani atunci cand in ring intra un star. Mutilare pentru bani, autodistrugere pentru glorie sau doar pasiunea de a practica un sport care inseamna viata? Multi scapa din vedere un subiect important pentru toti practicantii boxului si anume o afectiune denumita dementia pugilistica. Istoria acestui sport ne-a demostrat faptul ca sportivul stie cel mai bine cum sa se jertfeasca pentru ca numele sau sa fie scris in cartea legendelor.

Saptamana trecuta tragedia tanarului pugilist de numai 17 ani care a murit in ringul de box, dupa ce a suferit o hemoragie pe creier in urma loviturilor primite, a facut inconjurul mapamondului. Tubagus Sakti a fost facut KO in repriza a 8-a, de Ical Tobida, intr-un meci contand pentru titlul KTPI la juniori, la categoria usoara, era stirea lansata de ziarul Indonezian Kompas. Se pare ca tanarul ar fi putut avea sanse sa scape daca arbitrul ar fi intrerupt meciul mai devreme. Dupa o serie de lovituri puternice primite de la adversar, Tubagus a ridicat mainile, semn ca nu mai poate continua. Dar arbitrul nu a oprit partida, iar boxul a fost “patat” cu sange sau. Pugilistul a decedat dupa cateva ore, la spital, din cauza unei hemoragii.

Pornind de la tragedia tanarului care se visa in ringul campionilor, am considerat ca trebuie sa tratam acest subiect mai amanuntit, mergand pe ideea ca practicantii acestui sport sa previna problemele de sanatate si sa reduca pe cat posibil riscurile la care se expun.

Boxul este considerat unul dintre cele mai complete si mai complexe sporturi, fiind foarte indragit si imbratisat de un numar impresionant de oameni. Mirajul puterii este imens. Si, de cele mai multe ori, acesta isi cere tributul. Dementia pugilistica este o afectiune posttraumatica care este intalnita frecvent la boxerii profesionisti cu multi pumni incasati la cap - 15% dintre boxerii profesionisti au dezvoltat pe parcursul vietii simptomele acestei afectiuni.

Dementa pugilistica in rindul vedetelor boxului
Muhammad Ali ramane cel mai cunoscut caz de dementa pugilistica. Facea show din stilul lui de a astepta incasand (faimosul rope-a-dope) ale carui consecinte pot fi deduse cu usurinta. Se spune boala Parkinson nu l-ar fi ocolit oricum, insa, probabil, ar fi prezentat o forma mai putin grava daca nu facea box. Maladia a devenit cunoscuta in mediile boxului american din primele doua treimi ale secolului trecut (1900-1960), cand atentia medicala acordata boxerilor (mai ales cei afro) mai degraba nu exista. Nu se acorda nicio importanta normelor actuale, ca dupa un KO sau knockdown cu repercusiuni boxerul sa fie suspendat, iar managerii si promotorii il exploatau in continuare. Nu exista niciun tratament stiintific al traumelor si cu atat mai putin diagnostic precoce al leziunilor, mai ales ca investigatiile moderne neinvazive (TC, RMN) nu erau descoperite.

In acest context, cateva cazuri de dementa pugilistica au ramas inscrise in lumea boxului. Joe Louis a avut semne de parkinsonism, dar cauza mortii in sine a fost atac de cord. Sidney Walker, cunoscut drept Beau Jack a participat de tanar la "Battles royal", meciuri ilegale organizate de albii cu bani, care puneau sase adolescenti negri sa lupte in ring legati la ochi. Beau Jack a murit de dementa pugilistica in 2000, la 69 de ani, dupa o cariera profesionista de 18 ani. S-a remarcat prin patriotismul unor gesturi, bursa celui mai faimos meci al sau (cunoscut ca "meciul obligatiunilor de razboi”, intrucat li s-a permis sa cumpere bilete numai celor care cumparasera si obligatiuni de razboi, imprumutand statul) fiind donata de el si de oponent la bugetul de razboi al celui de al Doilea Razboi Mondial.

Emile Griffith a sustinut titluri la trei categorii de greutate. El sufera de dementa pugilistica si are nevoie de asistenta permanenta. Istoria boxului este scrisa si cu dramaticul caz al fratilor Jerry si Mike Quarry. Atat fratii Quarry, cat si Griffith, au suferit de forme mai particulare ale bolii, cu afectarea memoriei si a personalitatii. Aceste cazuri si altele similare au fost un subiect tocmai bun pentru studiile de morfopatologie mai sofisticate, contemporane cu diagnosticarea si etichetarea ca atare a bolii Alzheimer. Acestea sugereaza de fapt ca dementa pugilistica ar fi un factor de agravare comun pentru ambele boli (Parkinson si Alzheimer). Este posibil ca gravitatea mai mare a cazurilor la albi (deteriorare mai rapida, dementa mai grava) sa fie legata de suprapunerea peste un Alzheimer, dar situatia este de asemenea neclara.

Numele lui Wilfred "El Radar" Benitez, legenda latina a boxului, aminteste de cazul pugilistului victima a manevrelor unor manageri si promoteri care, dupa o lupta in Argentina, l-au abandonat. Acestia nu i-a dat banii si nici macar bilet de avion, “El Radar” fiind nevoit sa apeleze la ambasada pentru a se intoarce acasa. Ambitia de a lupta la trei categorii si de a obtine titluri (este singurul de pana acum cu trei titluri atestate) l-a costat, se pare, sanatatea. Are 49 de ani si traieste cu atentie medicala permanenta - este posibil ca un diabet descoperit mai tarziu decat era cazul sa fi agravat boala neurologica.

Un boxer cu un numar imens de meciuri (peste 200) este Willie Pep (Gugliermo Papaleo), deci, va inchipuiti consecintele. Intr-un singur an, 1946, acesta a sustinut nu mai putin de 18 partide. Cauza mortii sale a fost dementa pugilistica. Medicii i-au stabilit diagnosticul tarziu, asta pentru ca simptomele au devenit grave abia in anul mortii, la 82 de ani. Pep a ramas cunoscut si iubit si pentru activitate umanitara sustinuta dupa finalul carierei, fiind unul din sportivii cu succes financiar care a sustinut mult timp evenimente si organizatii caritabile.

Freddie Roach, necunoscut ca "mare" boxer (a purtat eticheta de "journeyman", adica luptator care accepta conditii neacceptabile de cei consacrati), s-a afirmat ca un antrenor de mare succes, dar a fost lovit de parkinsonism la o varsta destul de mica (n.1960), vestea socand comunitatea sportiva.

Asa stand lucrurile, multi dintre practicantii acestui sport evita sa vorbeasca despre partea neagra a lui.

Cel care a recunocut pericolul la care este supus un tanar, cand l-am contactat, a fost Francisc Vastag, cel care a refuzat sa treaca la boxul profesionist tocmai din aceste motive.

Francisc Vastag: ”Am vazut ca nu mai tine, si cand nu mai tine e timpul sa faci pasul inapoi”
Povestea lui Francisc Vastag a fost  transpusa in pagini scrise de jurnalistul Adrian Fetecau, in cartea sa „Figuri de legenda”. Sportivul a refuzat sa treaca la profesionisti tocmai din pricina pericolului de a nu i se intampla ceva grav in ring. “«Vreau sa-mi cresc copiii cu capul intreg», a fost una dintre declaratiile sale”, ne spune domnul Fetecau. Intrebat de revista VIP care au fost motivele pentru care s-a retras la varsta de 29 de ani, Feri Vastag a declarat: “Eram prea uzat, ca sa zic asa, in sensul ca am avut foarte multe fracturi la mana dreapta, apoi ruptura de ligament, probleme medicale. Am vazut ca nu mai tine si cand nu mai tine, e timpul sa faci pasul inapoi. Vizita medicala este foarte importanta in acest sport, si trebuie facuta cu foarte mare atentie. Cele mai multe probleme apar la inima”.

Curiozitatea a fost cea care l-a determinat pe Vastag sa urmeze acest sport. Pe vremea lui se facea foarte mult sport, acesta fiind preocuparea de baza a copiilor, iar mirajul gloriei era descris de avantajele si primele acordate acestora. “Era un lucru minunat pe atunci sa prinzi sa mergi in turnee in Germania, Danemarca, in general in tarile mari. In box, daca nu ai avut ceva rezultate la amatori, trebuie sa te retragi. Cand ajungi la profesionisti, firmele investesc in sportivul respectiv doar daca stiu ca are potential. Din pacate pentru Romania, statul nu da bani pentru sustinerea campionilor la box. Sunt olimpici care iau «bursa olimpica» de cinci milioane pe luna! Pai ce bani sunt aia? Din momentul in care alegi sa faci box profesionist, intri in joc. Te pregatesti la inceput fara bani. Abia cand ajungi, sa zicem, in cercul primilor zece, atunci se schimba situatia. Atunci vin banii, intervin televiziunile, pentru ca din box se face show si intervin sponsori adevarati. Intr-un final se pun in joc  sute de mii de euro, iar din meciurile alea castiga toata lumea. Din momentul acela totul devine organizat. Lumea boxului este o industrie. E si normal sa fie. In ea sunt pugilisti adevarati, pregatiti pentru jocuri grele, de 12 reprize”, mai spune Vastag, care ne-a dat drept exemplu ascensiunea lui Doroftei: la inceput a castigat doar cateva sute de dolari. “A dat bani la parteneri ca sa se antreneze. Nu e usor si pentru firma care investeste intr-un sportiv, care, practic, isi risca banii pentru ca nu multi dau randament nici dupa multe antrenamente. Multi sportivi gasesc sponsori doar pentru strictul necesar: masa, medic si masina la dispozitie”, ne mai spune acesta. “Pe noi ne motivau inainte, pe timpul lui Ceausescu: ne dadea butelie si daca primeam si o programare pentru un televizor color eram mare”, isi aminteste cu nostalgie Vastag.

Medicii sunt de parere ca nici boxerii amatori nu sunt deloc feriti de dementa pugilistica sau alte categorii de sportivi care sunt expusi la lovituri repetate la cap. Riscul de a dezvolta aceasta afectiune este direct proportionala cu intensitatea si frecventa loviturilor incasate, dar se considera ca cea mai mare importanta o are predispozitia genetica. Sunt cazuri de boxeri amatori de cariera scurta si cu putine meciuri care au dezvoltat boala, sau boxeri profesionisti mari incasatori sanatosi tun. Specialistii in domeniu il mentioneaza in acest sens pe Chuvalo - cel mai mare incasator si omul cu barbia cea mai tare din toata istoria boxului. Statistic, negrii sunt cei mai susceptibili la a contacta boala, albii au o pondere ceva mai mica, insa in cazul lor evolutia este in multe cazuri mai rapida, boala mai grava, iar ponderea afectiunii este si mai mica in cazul boxerilor de origine rusa. Mecanismul declansarii bolii il constituie lezarea masei cerebrale ca urmare a traumelor incasate.

Un sportiv profesionist care a stiut poate cel mai bine sa blocheze loviturile adversarului si deci, sa incaseze mai putini pumni in toata cariera lui, este Marian Simion.

Marian Simion, campion mondial: ”Cu timpul, organele, pumnul, devin mai tari si sunt pregatite pentru a primi”
Pentru a scoate in evidenta sacrificiile facute de sportivi pentru centura de campion si glorie in lume, VIP l-a contact si pe fostul campion mondial la  box. Povestea lui Marian Simion se inscrie sub semnul norocului, asta pentru ca antrenor i-a fost nimeni altul decat  tatal sau. Astfel, el a practicat unul dintre cele mai dure sporturi treapta cu treapta. A luat-o de la nivelul copii, apoi juniori si a ajuns la nivelul de performanta. Cand l-am sunat era in cantonament cu sportivii. Marian Simion isi exercita cu placere meseria de antrenor si spera ca la urmatoarele Jocuri Olimpice sa ia chiar o medalie. “Am luat un lot foarte tanar. Cel mai mic, sa zic asa, are 20 de ani. O sa le dau din experienta mea, tot ce am invatat in toata cariera”, ne spune Marian.

Fostul campion spune ca tinerii cruzi si ambitiosi isi aleg singuri aceasta “meserie” si ca, in general, motivatia lor sunt banii. “In legatura cu tragedia care s-a intamplat in lumea boxului saptamana trecuta, nu am vazut imagini, dar am fost sunat de prieteni si vorbeam cu un coleg de-al meu de la lot. Inainte de meci se face o vizita medicala, generala. Probabil ca de data asta a fost facuta mai in graba, tanarul avea cu siguranta ceva”, spune Simion care sustine ca daca nu te simti foarte pregatit pentru ring, si mental si fizic, nu trebuie sa intri. Daca nu respecti acest echilibru intervin accidentele. El este de pare ca nu exista o reteta minune de urmat pentru antrenamente; totul depinde de spiritul de luptator cu care te nasti. “Fiecare sportiv se pregateste in felul lui. Eu m-am pregatit foarte bine la inceputul carierei: sase-sapte ore pe zi. Doua ore jumatate dimineata, de la ora zece, si seara la fel. Am cochetat cu acest sport de la varsta de 13 ani, iar de la 15 ani faceam deja doua antrenamente pe zi”.

Marian Simion nu lua pastile, iar hrana era de baza. “Eram hranit bine si ma antrenam bine. La fel, blocam foarte bine. Sunt multe elemente pe care trebuie sa le stapanesti in box…”. Tot de la fostul campion mondial am aflat ca o tragedie de genul celei de la inceputul saptamanii trecute se poate intampla si cand este diferenta prea mare in privinta evaluarii intre sportivi: “Daca unul face box de doi ani si boxeaza cu unul care face de opt sau de zece ani, atunci chiar intervin accidentele acestea. Si greseala in acest caz este a arbitrului. Chiar inaintea meciului, cand un sportiv se vede pus in dezechilibru de adversar, si nu au «valoarea» apropiata, poate sa opreasca meciul sa nu se mai ajunga la deces”.

Cum se poate simti diferenta de ani de pregatire? Tot Simion ne lamureste: “Pai daca facem o socoteala matematica, cate lovituri dau eu in doi ani si cate da adversarul in opt, s-ar intari oasele si loviturile ar fi mai puternice. Si, in general, cei mai in varsta sunt la noi la box mai copti si lovesc mai tare pe cei tineri, cu toate ca sunt pusi la aceeasi categorie de greutate”, ne spune el.

“Nu poti sa stai in ploaie fara sa te uzi”
Ca orice sportiv, si Marian Simion a trait momentele in care a pierdut. “Stiti cum e…Nu poti sa stai in ploaie fara sa te uzi. Am cazut, dar nu am fost numarat niciodata. Asta pentru ca am fost bine antrenat, deci foarte bine pregatit fizic si chiar m-am nascut, asa cum spun multi, campion. Munca multa si mult prea dificil. Antrenamentele din copilarie te intaresc. Cu timpul, organele, pumnul, devin mai tari si sunt pregatite pentru a primi. Poate dupa 60 de ani o sa am si eu probleme. Acum nu ma doare nimic. Sportul este sanatate”, conchide el.

Lucian Bute: un campion tinut sub observatie
Lucian Bute a castigat titlul de campion mondial versiunea IBF in 2007, dupa un meci cu columbianul Alejandro Berrio. In 2010, Lucian Bute si-a  pastrat centura IBF invingandu-l prin pe Jesse Brinkley in repriza a noua dupa ce anterior il doborase de doua ori, in repriza a cincea. Impresarul lui Bute, Rudel Obreja, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, considera ca tanarul care si-a pierdut viata a avut unele antecedente medicale. “Inainte de toate eu cred ca baiatul acela a avut niste probleme medicale. Eu am vazut meciul si din asemenea lovituri nu ajungi la deces. Am vazut partide cu lovituri mult mai puternice si nu s-a intamplat nimic. Un pugilist pierde in fiecare repriza, in trei minute, intre 250 si 400 de grame, in functie de intensitatea reprizei. In 50 de minute pierzi aproape trei kilograme si jumatate”.

Astfel, o problema a pugilistilor este cea legata de greutate si de intrarea in categorie. Sportivii, in criza de timp, folosesc diuretice foarte puternice, care scazand brusc volemia, scad temporar si volumul creierului. Volumul fiind scazut, creierul are o libertate mai mare de miscare inauntrul cutiei craniene, forta impactului de peretii acesteia fiind mult mai mare decat in cazul in care sportivul nu ar fi folosit diureticul si bineinteles provocand injurii mai intense. “Poate parea paradoxal, dar boxul este pe locul 11- 12 in lume la capitolul accidentelor mortale. Pe primele locuri sunt sporturile extreme. Sunt sute de mii de meciuri de box pe an si nu se intampla sa moara un sportiv si nu din cauza a ceea ce se intampla in ring. Acei sportivi au probleme medicale, maladii, traume”.
Obreja spune ca pregatirea este esentiala, dar mai exista si exceptii fericite cand practicantii boxului nu s-au dus pregatiti foarte bine pentru intrarea in ring si n-au murit. “Federatia Romana de box este atat de saraca incat pe vremea mea (n.red. - cand a fost presedintele acestei federatii) nu erau medici pentru ca nu aveam bani sa-i platim… E bataie de joc in sport din acest punct de vedere”, a adaugat acesta.

Rudel Obreja este de parere ca boxul nu este atat de periculos pe cat pare. El ne-a spus si ce s-a ascuns in spatele meciului pierdut de Lucian Bute anul trecut. Presa a scris atunci ca eroul nostru a fost slabit si obosit. ”Lucrurile acestea au fost spuse de mine la multa vreme dupa. Au fost probleme medicale; sportivii au probleme medicale. Lucian Bute s-a lovit la mana si a avut si la picior o gangrena. Boxul asa este: cu nas rupt, arcade sparte, ca doar nu mergem sa ne pupam acolo. Ne pupam la urma, ceea ce in alte sporturi nu se intampla. Trebuie sa vedem si partea frumoasa a acestuia: dupa ce se bat, boxeurii se iau in brate cu tot sufletul; acest lucru nu se mai intalneste in niciun alt sport”, a precizat Obreja. “In boxul profesionist se folosesc si vitamine, dar noi, in Romania, le-am administrat doar pe cele permise de lege. Nu cine stie ce pentru ca asta presupune investitii. Sunt vitamine mai sofisticate, mai noi. Cu toate accestea avem campioni mondiali, boxeuri care au facut istorie in lumea asta”.

Actualul presedinte FRB, Leonard Doroftei, :“Alergam dupa medicamente pentru ca lipsesc”
Intr-un meci de box profesionist (Doroftei vs. Balbi) au putut fi numarati sute de pumni la cap din peste o mie schimbati de ambele parti, iar in faimosul Gatti-Ward, de exemplu, s-a depasit granita miei. O lovitura la nivelul capului care are capacitatea de a cauza un KO, produce automat si o comotie cerebrala. Knock out-ul (precurtat KO) este un criteriu pentru care se acorda victoria in mai multe sporturi de contact cum ar fi: box, kickbox, muay thay, sanda wu shu, MMA si in alte sporturi care implica tehnici de lovire. Un KO este acordat de obicei cand unul dintre combatanti nu mai poate continua lupta si acuza accidentari invalidante, pierderi ale echilibrului datorita starii de inconstienta.

In prezent, Leonard Doroftei trece printr-o perioada extrem grea pentru el in calitate de presedinte al Federatiei Romane de Box. Intrebat de revista VIP daca sunt medici la federatie pentru controalele medicale ale sportivilor, acesta ne-a raspuns sincer: “Acum nu avem, dar in viitor vom avea medici peste tot. Ne-am afiliat iar la AIBA (n.red-International Boxing Association), avem loturile in cantonamente, alergam dupa medicamente pentru ca lipsesc. Avem nevoie de sustinatoare de efort, de raceala, care sunt necesare pentru copii”, declara acesta pentru revista VIP.

“Boxul trece printr-o perioada foarte grea din cauza fostului  presedinte FRB”
Pugilistul roman, campion mondial WBA la categoria semi-usoara (61,9 kg), spune ca a ales o functie de conducere, dupa pumnii primiti in cariera, din dragoste pentru acest sport. “Am ales sa ma ocup de treburi administrative pentru ca boxul trece printr-o perioada foarte grea din cauza fostului presedinte FRB, care a fost in conflict cu AIBA. Nu s-au inteles, nu am mai avut sponsori, lumea nu s-a mai uitat la noi. Acum am gasit medicamente prin sponsori. Pur si simplu oameni care ne-au ajutat. Cei care sunt alaturi de mine, care stiu cine sunt, ce am facut… si cat de mult iubesc boxul”, mai spune el.

Doroftei este pus de cele mai multe ori in situatii delicate, cum ar fi necesitatile fetelor de la lot. “Ieri (n.red. - miercuri), am avut o discutie mai delicata la lotul de fetele. Este acolo una micuta, Steluta, care este  campioana europeana, fata muncitoare. Si mi-a zis: «Domnule presedinte, ne mai dati si noua niste bani ca mai avem si noi niste necesitati, ca fetele». Eu ce sa fac? Trebuie sa caut iar sponsori... Au dreptate“, spune Doroftei.

Dincolo de probleme financiare, care isi gasesc rezolvarea in cele din urma, raman cele de sanatate pe care le risca majoriatea sportivilor de performanta.

Soarta loveste mai dur decat orice adversar in ring
Drama unui mare pugilist al lumii a fost de-a dreptul sfasietoare atunci cand sufera de una dintre cele mai cele mai dure afectiuni care poate lovi un practicant al sportului cu manusi. Aici il mentionam pe filipinezul Manny Pacquiao (34 de ani), cel mai bun boxer al lumii, care a fost diagnosticat cu Parkinson dupa un consult neurologic efectuat in tara natala.

Doru Iftime, omul in a carui sala de sport s-au format campioni nationali la box, s-a stins in urma unui stop cardio-respirator. Inima unui luptator s-a oprit acolo unde si-a trait viata: in mijlocul ringului, unde isi pregatea eleva pentru campionatul european de box.

Drama lui Nicolae Linca, decoperita de revista VIP in urma cu opt ani
Romania a avut o legenda care s-a numit Nicolae Linca. Linca s-a nascut la 1 ianuarie 1929, in localitatea Cergaul Mare din judetul Alba. Copilaria lui nu a fost una prea fericita, parintii lui fiind despartiti. La varsta de 14 ani, Nicolae a venit in Bucuresti cu matusa sa. Tot atunci si-a vazut si mama pentru prima data. In Capitala, a lucrat la un atelier ca montator de motoare Diesel, meserie pe care a facut-o cu multa placere. In 1948, un coleg de la atelier l-a dus intr-o sala de box. Nicolae s-a apucat sa practice acest sport mai mult din curiozitate, vrand sa incerce ceva nou. In acest mod, el si-a descoperit talentul, care a fost fructificat in urma a mii si mii de antrenamente, mai intai la clubul Steaua, dupa care la Dinamo, unde a si ramas pana la terminarea carierei.
Nicolae Linca a boxat in 306 meciuri oficiale si a obtinut medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956, prima medalie olimpica din istoria boxului romanesc. In meciul care i-a adus victoria, Nicolae Linca a boxat cu mana dreapta fracturata. Pe parcursul intregii cariere, avantajul sau l-a constituit faptul ca era stangaci si foarte puternic. Printre succesele lui se mai numara si medalia de bronz de la Campionatele Europene, Varsovia 1953 si Berlin 1955, precum si patru titluri de campion national al Romaniei. Nicolae Linca a fost distins si cu titlul de Maestru Emerit al Sportului (Ordinul Muncii clasa a II-a).

„Nu mai poate sa-si doreasca nimic pentru ca e bolnav“
Nicolae a fost printre putinii sportivi care au reusit sa-si invinga toate barierele psihologice, devenind astfel un campion si, implicit, un model pentru toti boxerii din Romania. In 2005, cand am incercat sa iau legatura cu el, omul puternic de altadata este de nerecunoscut, fiind doborat de boala. VIP a prezentat atunci situatia dramatica a legendarului boxer, care sufera de un Parkinson in stare avansata. In ultimii ani, boala Alzheimer il  facuse sa-si piarda aproape in totalitate memoria. Zilele si le petrece imobilizat la pat, in camera sa, ai carei pereti erau decorati cu medalii si fotografii, reprezentand in imagini si simboluri ale succesului de mult apus, dar care a facut ca numele Romaniei sa straluceasca. Ce castigase intr-un final acesta?

Gloria ceruse tribut. Sportul ii distrusese sanatatea campionului. Sotia fostului campion ne vorbea trista, privea neputincioasa cum acesta nu mai realiza ce se intampla cu el. „Nu poate sa-si doreasca nimic acum, pentru ca e bolnav“, declara ea cu durere.

Bineinteles, costul medicamentelor de care avea nevoie Nicolae insuma cateva milioane de lei pe luna atunci, dar salvarea parea sa fie reprezentata de renta viagera pe care o primea din partea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COR). Daca durerea fizica parea ca se mai poate atenua, de cea psihica fostul campion inca mai suferea intrucat nimeni nu-l mai vizita... Nicolae Linca este un simbol al curajului si sacrificiului, care nu va fi uitat niciodata de clubul Dinamo.

Reluarea prematura a activitatii si traumatismele cu „con de soc” mare cresc riscul de parkinsonism
Boxul nu este o afacere fara riscuri, insa ele pot fi reduse substantial. Exista doua lucruri care angreneaza riscul de parkinsonism al boxerilor la ora actuala: reluarea activitatii prea devreme dupa un traumatism cu pierdere de cunostinta (KO) sau dupa un cumul de traumatisme (knockdown-uri repetate intr-un meci) duce la receptionarea de noi traumatisme pe o masa cerebrala edematiata si inflamata. Distrugerea de neuroni creste exponential; paradoxal, sufera mai mult boxerii "cu barbie tare" care au temperamental tendinta de a incasa mai mult si care tind sa neglijeze normele de prudenta dupa un asemenea incident.

Al doilea lucru sunt traumatismele cu "con de soc" mare si anume in mod specific cele cauzate de pumnul invelit in manusa. Distrugerea de neuroni care provoaca parkinsonismul nu este mai mare cand KO-ul este mai puternic DACA sportivul nu reia prematur activitatea, situatie in care tesutul cerebral devine mult mai vulnerabil. In schimb, rata mare de lovituri "mai mici" la cap distruge mult mai multi neuroni. Din acest motiv este explicabil de ce boxul clasic a produs sistematic cazuistica, celelalte discipline fiind mai ferite de acest risc.

de Anca Lapusneanu - 1820 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi