Silviu Prigoana s-a suparat, dar nu pe intreg PDL-ul, ci doar pe factiunea intelectuala a partidului. De fapt, s-a suparat ca presedintele Basescu nu i-a pomenit numele intre cei care ar putea fi candidati grei ai PDL-ului la Primaria Capitalei. Presedintele il pomenise totusi, dar nu cu numele, ci cu profilul, cand a spus ca pe Oprescu nu-l poate bate decat cineva exact la fel ca Oprescu sau cineva exact opus lui. Prigoana nu are chef sa fie descris ca fiind „exact la fel ca Oprescu”. Si-a dat seama ca presedintele nici vorba sa-l considere „exact opusul”.
Dar ce insemna „exact la fel”? Prigoana a calculat asa: demagog, corupt, incompetent. Dar nu asa calculase presedintele. El a gandit altfel: unul care se preface bine ca e independent, fiind puternic legat de un partid. Apoi, Prigoana a inteles mesajul prezidential: fa-te ca esti independent, da-te prigonit!
Asta era un mesaj pe care nu-l poti traduce publicului in clar. Dar il poti pune in actiune. Zis si facut. Prigoana a declarat ca nu va mai candida din partea PDL decat daca vor fi dati afara din partid intelectualii Baconschi, Paleologu si Preda. Ceea ce nu se va intampla, caci tanarul Paleologu tocmai fusese nominalizat drept candidat pentru sectorul 1.
Ce avem, asadar, pe scena: un teatru al supararii care ar trebui sa credibilizeze statura de independent a lui Prigoana, cum s-a intamplat in 2008 cu Oprescu. Dar jocurile sunt mai complicate acum decat in 2008: daca PDL-ul il va scoate din maneca pe „exact opusul”, un independent nelegat de un partid. Raed Arafat nu vrea sa fie acest candidat. Ar vrea Mihai Razvan Ungureanu o astfel de validare prin vot? Bine, bine, si ce facem cu premierul? Domnilor, nicaieri nu scrie ca premierul nu poate detine doua pozitii executive. Poate fi premier si ministru de externe, de pilda. La fel de legal poate fi premier si primar al Capitalei. Toata tarasenia ar fi o buna lovitura de imagine pentru PDL. Dar ceva anume lipseste din ciorba: piperul. MRU n-are piperul miticesc al lui Oprescu. Tocmai de aceea el ar fi „exact opusul”. Ingredientul acesta a fost cheia succesului pentru doctorul pseudoindependent. Ar fi, oare, posibil, acum, un succes similar pentru un istoric care are istoria Capitalei in buzunar? De ce nu? Memoria istorica a romanului bucurestean ar putea fi magulita cam la fel cum s-ar gandi un partid sa procedeze in Ardeal atunci cand ajunge sa fie la ananghie cu argumentele mai democratice. Atata doar ca aici, in Capitala, ar fi vorba de un nationalism fara sovinism.
Dar argumentul cel mai puternic pe care l-ar putea folosi Ungureanu ar fi exact acela pe care l-a avut in maneca Oprescu in campania precedenta si n-a vrut sa-l foloseasca: punerea bugetului Capitalei ca fond social pentru infiintarea Bancii Bucuresti. Este modelul Vienei. Un oras in care Ungureanu a trait ani buni. Ba, se zice, chiar are niscaiva bube de compatibilitate din pricina simpatiei sale pentru Viena. Ar putea transforma acele bube in steag electoral.
Chestia cu Banca Bucuresti ar putea face (cu riscuri mici) ca bugetul Capitalei sa creasca in ritmurile profitului acestei banci. Ce consecinte ar avea acest proiect? Cea mai importanta ar fi credibilitatea acestei banci cu capital romanesc, singura de acest fel (caci CEC-ul e o banca slaba si fara credibilitate). Multe proiecte in Capitala s-ar putea realiza fara votul Consiliului General. Ar avea nevoie doar de credit din partea acestei banci. Toate aceste proiecte ar trece prin licitatii internationale. Mafia firmelor de partid din Capitala ar fi intarcata. Am incepe sa avem din nou o Capitala care se dezvolta cinstit si coerent, fara deturnari de fonduri.