Scurta biografie
Nascut in anul 1954, in localitatea Sirnea, judetul Brasov, Radu G. Teposu urmeaza cursurile Liceului „Andrei Saguna“ din Brasov si ale Facultatii de Filologie din Cluj-Napoca. Echinoxist, fondeaza, alaturi de Ioan Grosan, Ioan Buduca, George Tara, Lucian Perta, celebrul grup Ars Amatoria.
Lucrarea de referinta pe care Radu G. Teposu o lasa in urma din anii de studentie este tocmai lucrarea sa de diploma, Suferintele tinarului Blecher, scrisa sub indrumarea profesorului Ion Vlad si aparuta relativ tirziu, mai ales din cauza „impedimentelor de ordin structural“ ale epocii, in 1996, la Editura Minerva. O lucrare completa, excelent strunita si echilibrata in pagini putine.
Dupa terminarea facultatii in 1978, Teposu lucreaza ca profesor in judetul Giurgiu, redactor la revistele Flacara, Amfiteatru, Viata studenteasca, pina in 1990, cind fondeaza revista Cuvintul si in scurt timp devine directorul Grupului de presa Cuvintul, avind incluse revistele VIP, Lumea misterelor si altele.
Volumele de maturitate
In 1983, publica Viata si opiniile personajelor la Editura Cartea Romaneasca. O lucrare dedicata romanului romanesc, de la Bolintineanu, cu Manoil, pina la Banulescu si Iarna barbatilor, pentru ca in final, in capitolul Emanciparea personajului, sa reconstruiasca pe vechile baze personajul noului mileniu. Volumul, desi ambitios, reuseste in ceea ce-si propune tocmai datorita viziunii diferite a lui Teposu. Acest lucru diferentiaza Viata si opiniile personajelor de Arca lui Noe a lui Manolescu, deoarece maniera abordarii este oarecum apropiata, chiar si constructia cartii este asemanatoare, doar ca viziunea este cu totul alta in ceea ce priveste nuantele.
In anul 1993, Radu G. Teposu publica la Editura Eminescu cea mai cunoscuta lucrare a sa, Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua. Aici, Radu G. Teposu a incercat si a reusit exegeza cea mai fina si mai pertinenta a generatiei literare ’80, considerata in continuare cea mai expresiva si inovatoare generatie de la interbelic incoace.
Punctul de rezistenta al acestui volum este lipsa lui de balast. Scrierea directa, franca, expeditiva, insa onesta, constituie atributul cel mai adecvat al acestui volum, dezbarat de orice prejudecati, preconceptii, mirlanii, compromisuri. Valoarea lui ar putea consta tocmai in asta, in privirea obiectiva a unei generatii de scriitori, un fenomen destul de rar. Certa este insa valoarea scriiturii critice pe care o exerseaza Teposu in
Istoria sa bine dozata, pertinenta, care nu lasa nicio afirmatie neacoperita si niciun verdict fara a fi temeinic probat de furcile caudine ale rezistentei teoretice si ale subtilitatii artistice. Miza lui Radu G. Teposu nu pare a fi aceea a proclamarii unui nucleu tare al generatiei ’80 si nici aceea a propunerii unor autori bine individualizati, a unor nume deja confirmate, ci mai degraba a reflectarii unui spatiu in plin proces de formare si a identificarii unor tendinte generale. Lucru, de altfel, cu prisosinta facut.
Valoarea acestei lucrari rezida, asadar, din aceea ca prezinta la rece o felie generoasa de istorie literara, cu toate valentele sale, in plinatatea manifestarii ei. Un alt atu il constituie analiza minutioasa, atit a fenomenului general focalizat, cit si a autorilor luati in parte. Oricare dintre aceste analize ale lui Teposu, regasibile in volumul sau, are la momentul actual statutul de critica autentica, valoroasa, tocmai pentru ca a trecut proba timpului, pina si dupa disparitia tumultului cauzator. Drept marturie ramin volumele discutate si directiile in care au luat-o autorii in cauza pe urma, majoritatea intuite de critic din prima faza. Poetica si riguroasa, incisiva si extatica, fragmentata, dar implinita, ampla, coerenta, minutioasa, curajoasa prin miza si afirmatii, subiectiva prin receptare, dar obiectiva prin punere in context, Istoria lui Radu G. Teposu ramine cea mai importanta marturie a perioadei literare 1980-1990.
Arta de a scrie, arta de a fi
Teposu este un maestru al nuantelor rafinate. Asa cum a fost si omul in viata, scriitura lui este una complexa, nobiliara, volubila, hedonista aproape, jucindu-se cu elementele si structurile mici, perfecte, pentru a naste un schelet critic situat in zona barocului. Controversat, insa impozant. Pulsul textual este pe cit de concis, pe atit de discret. Teposu nu a facut afirmatii doar de dragul jocului sau al convenientei, in spatele edificiului critic exista un recul livresc argumentativ, al lecturii profesioniste.
Discutam, evident, despre unul dintre cei mai inteligenti si maturi critici romani din ultimele decenii. Fara sa apuce sa-si scrie „marea carte“, Radu G. Teposu a dat totusi trei volume de referinta, pe trei paliere distincte. Verva critica, intuitiile, unele fenomenale, stapinirea remarcabila a instrumentelor cu care opereaza, precum si caracteristica inedita a limbajului sau critic, cea a tragismului mascat de tehnicism sau ludic, toate acestea revendica volumele lui Radu G. Teposu ca fiind unele la care merita mereu sa se revina.
Critica lui Radu G. Teposu nu este doar un simplu fenomen de reductie, de subliniere, de „asezare“ intr-o zona bine structurata a afectelor si tipologiilor textuale, dupa cum nu este nici doar un fenomen interior, subiectiv asumat, o refictionalizare cu materialul autorului. Este cu siguranta o scriitura liricizanta adaptata unei forme critice. In spatele observatorului patimas care a fost Radu G. Teposu se simte insa o formatie stiintifica riguroasa, dublata de o empatie textuala maladiva. Suficiente elemente pentru ca, amestecate, sa dea nastere noutatii si prospetimii critice autentice.
Melancolia
In fapt, Radu G. Teposu a fost un teribil melancolic. Inca de la primele sale eseuri, din anii de liceu, trecind prin mediul formator al Echinoxului, cunoscind toate posibilele atitudini ale intelectualului refuzat de societate, de la profesor de sat pina la redactor de revista de partid, Teposu s-a comportat ca un Pan postmodern, plimbindu-se plin de amaraciune prin gradinile dantelate ale lui Bachus si Apollo, observind cu acribie lumea din jur si permitindu-si subtile remarci critice care, daca s-ar fi continuat, ar fi avut mari sanse sa reformeze din temelii cultura romana, dar aceasta deja e melancolia noastra. Dumnezeu sa-l odihneasca!