Dincolo de faptul ca este, poate, cel mai bun coregraf pe care l-a avut tara noastra, Razvan Mazilu a fost un pionier in mai toate lucrurile pe care le-a facut. De-a lungul timpului, el a reusit sa alature, sub umbrela atat de fumoasa si de generoasa a dansului, lucruri inedite. Astfel, in spectacolul Un Tango Mas, dansul contemporan si-a imbogatit mijloacele de expresie alaturi de tango, in Block Bach s-a impletit cu breakdance-ul, in vreme ce Urban Kiss a reprezentat imbinarea perfecta dintre gimnastica si gratia dansului contemporan.

Razvan nu si-a propus sa fie diferit. A fost mereu el insusi. Practica dansul de la varsta de trei ani, iar acum este un adevarat creator de concepte. Tot el a adus pe scena Teatrului Odeon spectacolul Saraiman, a carui premiera a avut loc pe 29 aprilie a.c., chiar de Ziua Internationala a Dansului. Aici a reusit, cu mult efort si cu o doza de incredere in fortele proprii, sa realizeze un mix intre muzica lautareasca, dansul contemporan si stand up comedy. Trei lucruri care, aparent, nu au nimic in comun si care transmit totusi, cu foarte mult umor, intr-un mod poetic si artistic, o poveste despre lucruri grave.

Cum un astfel de proiect s-a dovedit a fi o incercare indrazneata care merita privita si dintr-un unghi diferit de cel al spectatorului din sala, ne-am gandit sa „pasim” si in culisele spectacolului, cu putin inainte de premiera...

In culisele Teatrului Odeon se intra dintr-un gang, pe o usa din fier forjat. Acolo este si locul unde il gasesti pe Razvan Mazilu inainte de spectacol. Urci apoi niste scari solide, dar vechi si, dintr-o data, simti o usoara senzatie de nesiguranta, amintindu-ti parca de casa lui Costache Giurgiuveanu de pe strada Antim, din romanul Enigma Otiliei al lui George Calinescu. Imaginea peretilor cojiti si ingalbeniti de trecerea timpului te insoteste pana ajungi la etajul I, unde ti se deschide o alta usa, ce te lasa sa patrunzi, in sfarsit, intr-o incapere mai spatioasa si mai luminata.

„Calatoria“ pana la primul etaj este asemanatoare traseului pe care il face actul de cultura in sine. Aparent un domeniu inaccesibil oricui, greu de patruns, cultura apare si in cele mai nefaste si nefavorabile momente, ajungand sa straluceasca si sa innobileze locul si, mai apoi, tara in care s-a nascut.

In camera in care ajungi poti rasufla usurat si te poti relaxa pentru cateva momente. Este dotata cu o canapea, o masa, un dozator de cafea si un televizor. Din aceasta camera se face trecerea in culise, apoi in scena si tot de aici porneste o scara metalica catre cabinele actorilor.

La numarul sase il gasim pe Razvan, care se „gateste“ pentru intrarea in scena, in mai putin de cinci minute. Isi pudreaza putin fata, aplica pe buze putin balsam special pentru a preveni uscarea lor si are grija sa nu uite de aranjarea parului, cu ajutorul fixativului. Coboara pe scari, impreuna cu obiectele de recuzita si se indreapta spre culise. Se opreste, insa... Nu se poate abtine sa nu-i atentioneaze pe cei care se uitau la televizor: „Sa fie inchis, va rog, ca-l aud de pe scena“, exclama el, apoi se face nevazut in culise...

Il urmam atent. „Inchideti usa, va rog! Nu pot sa ma concentrez. Trebuie sa ramana inchisa pe toata durata spectacolului“, ne atrage din nou atentia Razvan. Zis si facut. Merge apoi pe scena, unde inca era trasa cortina, si face cateva repetitii de incalzire. In sala rasuna anuntul de incepere a spectacolului.

„Mergeti! Daca vad ca se plimba cineva prin culise, imi distrage atentia“, spune Razvan. Inainte insa de orice reprezentatie, el este extrem de precaut, aflam de la un sunetist. Pe scena este deja Dan Badea. Spectacolul incepe. Sala plina de spectatori, platitori de bilete. Un succes!
Dupa spectacol, Razvan Mazilu a acceptat sa ofere un scurt interviu revistei VIP.

„Prin spectacolul Saraiman am dorit sa exorcizez niste ganduri, niste pareri, niste senzatii ale mele“
Te reinventezi mereu. Esti poate cel mai creativ balerin… Ce exprima Razvan Mazilu prin Saraiman?
Proiectul Saraiman, in care reapar pe scena ca dansator, vine dupa ce am realizat spectacole in calitate de regizor-coregraf. Dintotdeauna am alternat ipostazele dansator-coregraf-regizor, dar acum parca m-am reintors cu si mai multa nostalgie si placere la dans, ca dupa o lunga absenta. Pur si simplu, imi place enorm sa fiu pe scena. Nicaieri nu ma simt mai bine. Un adevarat artist trebuie sa isi surprinda in permanenta publicul, sa nu se limiteze doar la asteptarile acestuia. Pe de alta parte, publicul este dator sa il urmeze pe artist. Este ca intr-o relatie de amor: nu trebuie sa intervina rutina, previzibilul. Dansul contemporan se diferentiaza de celelalte genuri de dans tocmai pentru ca da de gandit, nu e doar entertainment. Prin spectacolul Saraiman am dorit sa exorcizez niste ganduri, niste pareri, niste senzatii ale mele in calitate de artist care am crescut, care traiesc si care lucrez in majoritatea timpului in Romania. Suntem un popor de ratati, care ne meritam soarta? Norocul si-l face omul cu mana lui sau trebuie sa credem doar in destin? Dar in fatalitate, sa credem? Ca artist, as fi avut mai multe sanse si mai multe oportunitati daca as fi plecat din tara mai demult, chiar daca in anii ’90 s-au deschis portile catre libertate? Suntem niste invingatori noi, cei care am construit aici, unde pare sa se darame totul peste noapte, precum in povestea Mesterului Manole? Spectacolul Saraiman incearca sa gaseasca niste raspunsuri la astfel de intrebari si la multe altele.

Ai dovedit publicului din Romania ca dansul nu inseamna doar miscari fizice pe muzica. Ce reprezinta „dansul”, in adevaratul sens al cuvantului?
Alaturarea dansului contemporan cu stand up comedy-ul si cu muzica lautareasca poate parea inedita si „cool“, de acord, dar cred ca astazi nimic nu mai e inedit. Sa privim putin in jur: realitatea cotidiana ne da in permanenta motive de uimire, chiar de soc. Se amesteca tot cu tot, intr-un ritm ametitor. In cariera mea, am alaturat dansului contemporan tangoul, gimnastica de performanta, l-am mixat cu elemente de street-dance si teatru pe muzica sacra de Bach. Dar totul trebuie sa aiba un sens. De aceea, muzica de pahar interpretata de Romica Puceanu, o adevarata diva a genului, mi se pare foarte potrivita in Saraiman: e muzica autentica, cu radacini adanci in copilaria noastra, a celor care am crescut in cartierele comuniste, si e plina de umor, de nostalgie si candoare. Sunt sunete curate, autentice, nu zgomotul de prost-gust de azi…

Baletul este o arta ce necesita mult efort. Imi spuneai, acum cativa ani, intr-un interviu, ca tu trebuie sa circuli numai cu avionul, pentru a-ti putea proteja picioarele. Cate ore pe zi faci exercitii fizice?
La aproape 40 de ani, am multe spectacole pe stagiune, dar ele sunt cele care ma mentin in forma. Spectacolele, contactul live cu publicul sunt doua elemente care ma mentin in viata si imi dau puterea de a merge mai departe! Fac exercitii si cu actorii, atunci cand montez sau cand creez coregrafia unui spectacol de teatru, mai merg din cand in cand la sala. Nu este deloc simplu, dar eu cred in longevitatea unui dansator profesionist, chiar daca, la anii mei, multi colegi s-au retras deja.

Ce mai pregateste Razan Mazilu publicului?
Inainte de Saraiman, montasem musicalul The Full Monty (Goi pusca), la Teatrul National din Timisoara, si Cand Isadora dansa, la Odeon, ambele reprezentatii de suces. Asta mi-a dat curaj sa continui, pe viitor, sa montez - mai ales musical imi doresc foarte mult. Este genul care ma reprezinta cel mai bine, pentru ca aduce laolalta teatrul, dansul si muzica intr-un spectacol total. Pe viitor, voi monta, la Teatrul German de Stat din Timisoara, musicalul Cabaret. De asemenea, am fost sa ma documentez la Londra si la Budapesta, sa vad doua montari ale acestui titlu celebru. Am dat casting, proiectul se pregateste deja. Abia astept! Voi lucra impreuna cu acelasi scenograf extraordinar ca si in cazul The Full Monty, Dragos Buhagiar. Iata, asadar, ca Timisoara pare sa o ia inaintea Bucurestiului in materie de musical…

Ratarea, tema principala a spectacolului Saraiman
Dan Badea il cunoaste pe Razvan Mazilu din facultate. El era la Actorie si Razvan la Coregrafie. ,,Ii admiram munca, dar nu stiam exact despre ce e vorba. El a venit la un spectacol de stand up de-al meu si apoi ne-am intalnit sa vorbim. Apoi au urmat scrierea textului, coregrafia, repetitiile si spectacolul. Pare simplu, nu?“, isi aminteste Dan. Actorul si-a modelat  discursul actoricesc in functie de asteptarile publicului care vine sa-l vada la spectacol, care se tine, de data aceasta, intr-o sala de teatru, nu in intr-un spatiu neconventional. Regula de baza: fara limbaj vulgar. ,,Dar va asigur ca tot stand up este“, spune actorul. ,,Textul este un rezumat al unor ganduri care ma bantuie de ani de zile. De foarte mult timp ma tot preocupa tarisoara asta si locuitorii ei, mai ales ca nu ai cum sa nu observi tot ce te inconjoara. Nu are cum sa nu te afecteze intr-un fel sau altul faptul ca traim cu totii aici. Iar «ratarea», tema principala, dar neevidenta a spectacolului, m-a urmarit. Cred ca o sa ma urmareasca mereu, pentru ca nu consider ca am ajuns in punctul maxim al carierei si al vietii, iar orice as face si oriunde as fi, parca tot se poate mai bine. Si, de aici, un fel de ratare!“, spune el.