Daca ar fi sa fie candva un proces al lui Ion Iliescu (dar nu va fi), urmasul lui Ceausescu ar fi inculpat de subminarea economiei nationale, la fel ca si inaintasul sau, dar cu maxima indreptatire de asta data.
Procesul lui Ceausescu a avut cinci capete de acuzare, al cincilea fiind adaugat dupa proces – ca sa nu uitam niciodata acea crancena crima juridica pe care am pus-o piatra de hotar la noul curs al istoriei noastre. Acest nou proces (pe care il vor face doar istoricii) va avea si el tot cinci capete de acuzare.
1. Distrugerea potentialului agricol al tarii prin faramitarea funciara pe care a instituit-o reforma agrara. Ion Iliescu s-a lasat dus de valul opiniei populare (“sa dam taranilor pamant”) in conditiile in care clasa taraneasca fusese scoasa din istorie de comunism. La sate, media de varsta era de peste 50 de ani. Tinerii erau la oras si nu mai aveau chef sa se intoarca sa faca agricultura. Solutia inteligenta ar fi fost ca taranii (cati mai existau) sa fie improprietariti prin actiuni, iar vechile cooperative sa fie transformate in societati de actionari. In loc sa falimentam Bancorexul ca sa producem rapid milionari de carton, ar fi trebuit sa infiintam Creditul Agricol. Azi am fi avut mancare ieftina si n-am fi cheltuit valuta tarii pe importuri agroalimentare. Nivelul de trai n-ar fi ajuns unde a ajuns (la media lui din 1946). Irigatiile n-ar fi disparut, ci ar fi fost dezvoltate. Societatile de actionari care n-ar fi putut plati creditele ar fi ajuns in proprietatea Creditului Agricol, iar aceasta banca ar fi fost libera sa vanda terenuri catre straini sau catre alte societati de actionari din Romania.
La acest punct, nici istoricii nu vor putea dovedi reaua-credinta a lui Ion Iliescu. N-a fost vorba decat de o criminala incompetenta. Dar si de un josnic calcul electoral: sa-i tinem pe cei din mediul rural in subdezvoltare, ca sa fie mai usor manipulabili.
2. Capusarea pana la falimentare a industriilor profitabile (otelul, electricitatea, gazul). Ion Iliescu a tolerat aceasta metoda de formare a mafiilor comerciale ca sa poata alimenta casieria propriului sau partid. Urmarea? Azi nu mai ai ce capusa (cu exceptia curentului electric): au privatizat totul la preturi de chilipir.
3. Disparitia bancilor cu capital romanesc. Metoda? Aceeasi: capusarea. Scopul: sa avem si noi milionarii nostri, cand va veni vremea marilor privatizari. Si? Marile privatizari au mers, toate, in beneficiul marilor corporatii internationale. Morala? Ion Iliescu a fost inca o data tatal incompetentei.
4. Toleranta maxima fata de coruptia in masa a birocratiei de stat. Ion Iliescu a fost cu adevarat bolnav de dorinta de a fi la putere. A sacrificat orice ca sa ramana seful puterii. Ceausescu n-ar fi suportat sa fie seful unui stat corupt pana in maduva oaselor sale.
5. Toleranta maxima fata de expatrierea unor mari cantitati de bani. Inca nu stim proportiile acestui jaf. Acestia ar fi trebuit sa fie banii cu care sa lucreze cateva banci romanesti. Care ar fi trebuit sa crediteze marile investitii necesare tarii.
Domnul Ion Iliescu poate dormi linistit. Nici Constantinescu n-a fost mai destept. Iar presedintele Basescu a inteles repede ca nu te mai poti razboi cu mafiile transpartinice: orice presedinte va fi ostatic, vrand-nevrand. Manualele de istorie (cand vom fi din nou liberi sa le scriem in spiritul adevarului) vor constata ca Romania a avut o economie, dar nu i-a fost de folos. Era odata un om, la Tecuci: avea un motor, dar nu i-a folosit in viata la nimic. Ala a fost modelul lui Ion Iliescu.