De o vreme incoace, a inceput sa fie practicat, si in Romania, ceea ce, in termeni de specialitate, se traduce prin teatru social. Dramaturgii, regizorii si actorii fac spectacole avind in vedere anumite categorii sociale, scopul fiind integrarea lor cit mai buna in comunitate. Marcela Andrei este una dintre cele mai experimentate actrite de teatru social din Romania. Poate cea mai delicata plamada care apare in acest gen de teatru sint copiii, pentru care doamna Andrei foloseste o metoda aparte, care le acorda mult mai multa atentie si care, cu siguranta, este mai eficienta decit cea folosita de scoala.

Sinteti actrita la Teatrul „Ion Creanga“. Ce are special aceasta institutie, spre deosebire de alte teatre pentru copii din tara?
Teatrul in care lucrez eu este special din mai multe motive. Publicul este alcatuit numai din copii, repertoriul este adecvat acestui public, actorii sint foarte talentati, au disponibilitati fizice si vocale deosebite - nu se simt lezati ca micii spectatori nu-i tin minte dupa numele lor, ci dupa acela al personajului interpretat - si, nu in ultimul rind, proiectele cu caracter social si educativ in care teatrul se implica sint deosebite.

De la revolutie incoace s-au produs o multime de schimbari in societatea romaneasca. Teatrul insusi, dar si publicul spectator au suferit o serie de transformari. S-au schimbat in vreun fel si micii spectatori?
Micii spectatori din ’89 au crescut si acum reprezinta publicul matur de teatru. Generatiile noi de copii sint la fel de prezente si doritoare de spectacole ca si cele de dinainte de revolutie. Dorinta de evadare a copiilor in lumea basmelor e aceeasi si nu tine cont de miscarile sociale. Ce s-a schimbat? Talentul? Nu ti-l da nicio revolutie din lume! Il ai sau nu, indiferent de contextul social.

Spuneti-ne, va rugam, citeva cuvinte despre teatrul social...
Teatrul social deriva dintr-o noua forma de teatru, experimentata si dezvoltata de Augusto Boal, in jurul anilor ’70. Astazi, metoda sa se practica in ­peste 70 de tari din intreaga lume. Prin proiectul national la care care am lucrat, am incercat sa stimulam atitudinea impotriva diferitelor forme de discriminare: a romilor, a detinutilor, a handicapatilor, a femeilor, a celor saraci, a copiilor din familii dezbinate etc. In cele 20 de orase in care am instruit trupe in aceasta forma de teatru, temele au fost alese in raport cu problemele comunitatilor respective. Este o forma de teatru profund interactiva. Dupa prezentarea unei scene de aproximativ zece minute, care se termina cu un moment culminant „de criza“ pentru personajul „victima“, spectatorii sint rugati sa intervina in spectacolul care se va relua si sa schimbe posibilul final dramatic, prin atitudinea unor personaje din jurul personajului „victima“. Este foarte interesant, antrenant si atractiv pentru spectatori. De asemenea, este clar o metoda alternativa de educatie. Acum, cind agresivitatea in scoli a ajuns unde a ajuns, cind bataile dure dintre baieti sau chiar dintre fete constituie deliciul colegilor si sint filmate si postate pe internet, poate trebuie incercat si altceva. Cadrele didactice direct interesate pot aborda si o asemenea metoda daca iubesc copiii, daca nu impun rigid anumite lucruri, daca vor cu adevarat armonie si accepta diversitatea.

In prezent, sinteti implicata intr-un proiect de dezvoltare personala pentru copii cu virste intre sapte si zece ani, „Creste prin teatru“, realizat de Teatrul „Ion Creanga“ in parteneriat cu UPC. Care este feedback-ul primit din partea parintilor si a vizitatorilor site-ului?
Parintii cu care am vorbit erau foarte incintati de evolutia copiilor si spuneau ca le pare rau ca se termina cele 12 ateliere. In ceea ce priveste vizitatorii ­site-ului, foarte multi cunoscuti m-au abordat pentru lamuriri legate de inscri­erea in proiect, care are trei module. Pentru urmatoarea serie s-au inscris deja multi copii, unii chiar din afara Bucurestiului.

Este posibil ca proiectul sa se extinda?
Cu certitudine s-au inscris multi copii si inca se vor mai inscrie. In ceea ce priveste extinderea proiectului, aceasta nu depinde decit de posibilitatile financiare ale pa­rin­ti­lor.

Ce a insemnat pentru dvs. aceasta noua experienta?
Probabil ca abia la sfir­si­tul proiectului voi putea raspunde mai bine la aceasta intrebare.

Ce surprize le mai pregatiti copiilor la Teatrul „Ion Creanga“?
Am fost anuntata ca sint distribuita intr-un spectacol in regia domnului Constantin Dicu, iar prima repetitie a fost pe 23 decembrie. Aceasta reprezinta cadoul meu de Craciun. Tot in regia domnului Dicu m-am bucurat de un rol de travesti pe care l-am iubit foarte mult, Dick, din Micul lord si, mai apoi, de printesa Jana, din Print si cersetor.