Cunoscut in special pentru carțile sale despre istoria imaginarului si mitul comunismului romanesc, profesor doctor la Facultatea de Istorie de la Universitatea din Bucuresti, Lucian Boia este, poate, unul dintre cei mai prolifici istorici romani. Un om al schimbarii, dupa 1989, prof. Boia a propus o noua viziune asupra istoriei, axata in special pe demistificarea acesteia.
Sfarsitul Occidentului? (Editura Humanitas, 2013), De ce este Romania altfel? (Editura Humanitas, 2012), Occidentul. O interpretare istorica (Editura Humanitas, 2007) sau Capcanele istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950 (Editura Humanitas, 2011, 2012) sunt doar cateva dintre volumele ce concretizeaza demersul sau istoric.

In exclusivitate pentru revista VIP, istoricul Lucian Boia a vorbit despre criza, despre elite si abisul dintre ele si restul societatii, despre schimbari mai mult sau mai putin radicale, dar si despre perioada interbelica si modernitate.

In 2008-2009 a inceput o criza. Este vorba doar de una economica?
Este greu sa ne pronuntam, pentru ca sunt evenimente in curs si nu stim cum se va termina toata aceasta poveste. Sentimentul meu este acela ca este o criza mult mai ampla. Criza care s-a manifestat este, in fapt, un simptom al unor dezechilibre si evolutii de mult mai mare amploare. Cred ca ne aflam in fata unei crize de civilizatie, a unor mutatii profunde in civilizatia lumii, inclusiv in cea europeana. Este o accelerare a cursului istoriei; se merge tot mai repede. Este clar ca, la un moment dat, se produce o ruptura si in plan economic si social, dar si in mental, in planul reprezentarilor. Lumea se schimba foarte repede. Probabil ca, peste doua decenii, lumea va arata cu totul altfel decat cea de astazi, din toate  punctele de vedere. Cum va arata? Imi este imposibil sa va spun. Nu gresim daca spunem ca va arata foarte diferit de lumea de astazi; mai in bine, mai in rau, este greu de spus, dar, in ansamblu, va fi foarte diferita.

Observam schimbari majore in intreaga lume: UE este la o rascruce; am avut primavara araba; incep sa apara contestari puternice ale visului american. A mai trait lumea asemenea schimbari concomitente? Au aceste schimbari elemente sau cauze comune?
Proiectul european s-a dovedit a fi mai fragil decat ne-am inchipuit. A existat o doza de optimism, cat timp lucrurile mergeau bine, dar acum, cand tarile Europei s-au confruntat cu aceasta criza, vedem cum se manifesta diferentele si disensiunile dintre ele. Se petrece o anume fragmentare a Uniunii Europene, pe care o speram tot mai omogenizata… Dimpotriva, se manifesta diferentele. Sa speram ca este doar o criza de parcurs, de crestere. E greu de gandit ca s-ar putea pune altceva in locul constructiei europene. Optimismul s-a tocit mult in ultimii ani, dar ca istorici trebuie sa fim atenti la interpretarile noastre, sa nu devenim prizonierii lor cu privire la viitor. Suntem tentati ca, atunci cand este bine, sa venim si noi cu un scenariu frumos, iar cand lucrurile merg rau, sa le vedem numai in negru. Tendinta actuala este sa inegrim mai tare viitorul decat ar fi cazul. Lumea occidentala (SUA si Europa) inregistreaza o anumita pierdere de viteza si dinamism; aparent, nu mai are forta pe care a avut-o timp de atatea secole, cand s-a aflat in fruntea progresului. Pe de alta parte, se dezvolta tarile emergente; China si nu numai. Se petrece un proces de  egalizare, care… nu stiu daca va merge pana la capat. Lumea a cunoscut schimbari imense, dar in alt ritm. Ceea ce caracterizeaza insa epoca noastra este acest fenomen al accelerarii. Viteza este mult mai mare, iar riscul este sa ne rupem de propriile radacini.

La nivel individual apar schimbari majore. De exemplu, legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex sau integrarea persoanelor cu handicap (pana mai acum cateva zeci de ani nu se gandea nimeni la acest lucru). Care sunt motivele acestor schimbari?
Este rezultatul democratizarii. Este foarte interesant de urmarit cat de departe a mers si va mai merge procesul de democratizare, cu efecte de tot felul. In genere, despre asta este vorba. Democratizarea a coborat la nivelul individului, atingand un punct foarte avansat. Si atunci, fiecare are, in masura in care nu-i deranjeaza pe altii, dreptul sa-si traiasca viata asa cum crede de cuviinta, fara sa se supuna unui model unic, decretat de cineva. Candva, persoanele se pierdeau in corpul social - natiunea insemna mult mai mult decat individul. In prezent, nu mai poti afirma acest lucru, nici macar in plan teoretic. Individul este cat se poate de important. Faptul ca el a devenit centrul de greutate in societate este un lucru bun, dar poate avea si urmari riscante. Poate insemna un plus de responsabilizare si, intr-adevar, individul ia in maini propriul destin, dar poate insemna si o atomizare a societatii, fiecare retragandu-se in coltul lui, un fel de tribalizare. Sunt fenomene care au ambele fete: una promitatoare, alta riscanta.

„O epoca de aur nu exista niciodata…“
Ce rol joaca elitele in aceste schimbari?
Rostul elitelor a fost si este intotdeauna de prim-plan. Sigur, nu doar elitele fac istorie. Istoria o fac toti oamenii, insa marile tendinte sunt determinate tot de elite (si in stiinta, si in tehnologie, si in ceea ce priveste politicul). E clar ca, oricat de mult s-ar democratiza societatea, ponderea elitelor va ramane insemnata, iar daca ne referim la problemele romanesti, la noi, suferinta provine de aici. Din pacate, comunismul a dereglat complet dinamica elitelor si am iesit din comunism cu niste elite foarte amestecate. La noi functioneaza defectuos selectia valorilor.

Ati afirmat de multe ori ca perioada interbelica nu e neaparat o epoca de aur. Putem indentifica o astfel de epoca in istoria Romaniei?
Epoca de aur spune deja prea mult. Sunt formule mitologizante. O epoca de aur nu exista niciodata… Desigur, sunt epoci mai bune decat altele. Daca ar fi sa luam o perioada din istoria romanilor care a fost mai buna, facand o suma de plusuri si minusuri, perioada de la 1859 pana la al Doilea Razboi Mondial a fost, cu siguranta, mai buna decat perioadele anterioare si mai buna decat ce a urmat. Ceea ce a urmat a fost comunismul, si postcomunismul nu prea a reusit la noi. Deci, perioada care corespunde in cea mai mare parte cu regalitatea si, sigur, cu perioada  de stabilitate si continuitate marcata de figura lui Carol I. Despre perioada interbelica se spune indeobste ca este perioada cea mai buna. Sunt lucruri care se prezinta foarte bine, altele mai putin bine, iar unele se prezinta rau de-a binelea, depinde cum le ierahizam. Sa nu uitam insa ca atunci s-a infaptuit Romania Mare, dar, altfel, perioada interbelica este agitata din punct de vedere politic si nu sfarseste prea bine.
Ce e remarcabil in aceasta perioada este nivelul la care ajunge viata intelectuala. Aici, intr-adevar, privind lucrurile in ansamblu, cred ca este nivelul cel mai de sus. Dar era totusi o societate cu multe contraste (gradul de alfabetizare scazut, mortalitate infantila, saracie) si acest lucru a favorizat instaurarea unui regim totalitar. Pe langa Eliade si Ceausescu este un produs al Romaniei interbelice.

Interbelicul este, asadar, perioada cu procesul de modernizare cel mai accelerat?
Modernizarea incepe din secolul al XIX-lea. Procesul de occidentalizare a inceput sa apara odata cu pacea de la Adrianopol, in 1830… Se manifesta insa la nivelul de sus; in straturile profunde ale societatii a patruns mai greu. Problema a fost aceasta mare intarziere la baza societatii. Categoriile inferioare s-au aflat intr-o stare sociala si culturala cu totul precara ca si pozitie economica, stiinta de carte. La noi a fost un decalaj enorm fata de alte tari europene, in privinta lichidarii analfabetismului. Este o intarziere pe care o putem urmari din Evul Mediu pana in prezent. Romania este tara care are cea mai mare pondere a populatiei rurale, societatea este simplu organizata, cu o dezvoltare economica modesta. Sunt intarzieri. Amintindu-le, nu vreau sa minimalizez importanta a ceea ce s-a facut la un nivel mai de sus, al elitelor - incepand cu fanariotii, continuand cu secolul al XIX-lea (in mare parte este un mediu citadin si burghez neromanesc). Perioada interbelica este o perioada de progres: apar legile invatamantului ale lui Spiru Haret, insa in 1930, 43% din populatia tarii era totusi analfabeta.  Putem discuta detaliile, dar in cazul Romaniei este o mare intarziere istorica, deoarece s-a pornit tarziu la drum. Abia in secolul al XIV-lea apar principatele. Intarzierile nu se recupereaza atat de usor.

„Daca vrem sa ne perfectionam, conteaza foarte mult ce educatie primesc oamenii“
Care este mecanismul de creare al elitelor? Putem vorbi despre un astfel de mecanism? Societatea genereaza in mod obiectiv elite, din regulile tribale pana astazi. Este un fenomen care se dezvolta si de la sine, dar, in acelasi timp, conteaza foarte mult si politicile publice. Cum spuneam putin mai inainte, legile invatamantului ale lui Spiru Haret au avut o contributie enorma la imbunatatirea substantiala a organizarii invatamantului romanesc, iar rezultatele se vad in perioada interbelica. Daca vrem sa ne perfectionam, conteaza foarte mult ce educatie primesc oamenii. Merge si de la sine, dar trebuie totusi organizare, pentru ca toti cei care raspund de tara sa aiba o viziune in aceasta privinta. Din pacate insa, nu prea o au. Investitia cea mai rentabila ar fi in invatamant, dar intri intr-un cerc vicios, pentru ca este o investitie ce nu da roade de azi pe maine si, prin urmare, trebuie sa ai putina rabdare. Insa oamenii sunt inclinati spre roade imediate.

Se vorbeste despre o ruptura intre elite si restul societatii. Este o perceptie corecta?
Nu am prea avut clasa de mijloc, care e liantul. Cei mai multi occidentali apartin clasei de mijloc, pe cand la noi este in continuare genul acesta de polarizare, care a existat dintotdeauna. In Evul Mediu erau boierii si taranii, dupa aceea clasa de mijloc a fost slab dezvoltata si in perioada interbelica. A crescut in perioada interbelica fata de deceniile anterioare, dar inca nu ai foarte multa burghezie, clasa de mijloc. Dovada ca orasele reprezentau doar 20% si in perioada interbelica. E o societate inegalitara in structurile ei profunde si durabile. Dupa caderea comunismului… sa nu mai vorbim. E curios ca dintr-un sistem proclamat egalitar a rezultat o societate si mai inegalitara.

Se reformeaza sistemul occidental?
Deocamdata, omenirea nu mai este dispusa sa incerce solutii radicale, cum a fost solutia comunista, ce putea sa arate bine ca proiect pe hartie, dar care, in cele din urma, s-a dovedit catastrofal. Pe de alta parte, de ceva timp si capitalismul da rateuri, avand tendinta de a deveni mult prea inegalitar. El trebuie tinut sub control, tendinta sa genetica fiind de a-i imbogati foarte mult pe unii si mai putin pe altii. Dar nu ai cum sa il inlocuiesti cu altceva. Ar trebui totusi sa fie un capitalism indiguit, caruia sa nu i se mai permita anumite extravagante.