Anul care a trecut nu a fost rau pentru cinematografia romaneas­ca, spune Andrei Gorzo. Au fost lansate peste 15 filme, sase dintre ele fiind foarte apreciate in afara granitelor. Filmul Aurora al lui Cristi Puiu, Marti, dupa Craciun
al lui Radu Munteanu si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu de Andrei Ujica au facut senzatie la Cannes. Eu cind vreau sa fluier, fluier a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Berlin, iar Morgen, in regia lui Marian Crisan, si Periferic, al lui Bogdan George Apetri, si-au impar­tit toate marile premii ale Festivalului de la Salonic.

Felicia, inainte de toate – cum vi s-a parut debutul regizoral al scenaristului Razvan Radulescu?
Filmul lui Razvan Radulescu si al Melissei de Raaf mi s-a parut unul dintre cele mai interesante din 2010. Pe partea de scenariu, de dramaturgie, cred ca are un grad foarte inalt de subtilitate, care era de asteptat de la Razvan Radulescu. Actrita principala, Ozana Oancea, e o descoperire extraordinara. E un debut fenomenal si o actrita cu mari calitati, care zaceau „neexploatate“ de ani intregi.

Morgen – cu umor, despre ardeleni
Morgen, debutul in lungmetraj al lui Marian Crisan - surpriza placuta a anului?
Pentru mine, nu a fost o surpriza. Urmaream cariera lui Marian Crisan de vreo trei ani. In multe privinte, este unul dintre cei mai promitatori regizori pe care ii avem. Imi plac foarte multe lucruri in Morgen. De exemplu, si el adopta stilul romanesc: cadrele lungi, timpii morti, refuzul muzicii, dar macar si le insuseste. Nu adopta acest stil mecanic ca pe o reteta, ci ca pe un stil comic, adaptat la lumea despre care vorbeste: universul ardelenesc. In al doilea rind, in parametrii acestui stil, el are foarte multe idei vizuale, regizorale, vine cu foarte multe lucruri noi. O buna parte din umorul lui nu depinde de ceea ce se spune, ci de felul in care aranjeaza el personajele si obiectele pe ecran, cum pune actorii si obiectele in fata camerei…

Inca un film placut, desi intr-un alt fel: ma refer la Marti, dupa Craciun. Ce nu-l face un cliseu melodramatic, o alta poveste despre inselati si infideli?
N-a iesit asa pentru ca Radu Munteanu, regizorul, si scenaristii Razvan Radulescu si Alexandru Baciu, probabil erau foarte constienti de aceste capcane, de lucrurile pe care se pedaleaza, de obicei, in dramele de felul asta, in triunghiuri erotice. Asta singularizeaza filmul, il deosebeste de majoritatea dramelor care abordeaza subiectul respectiv: faptul ca nu este deloc isteric. Exista scene intense, dar filmul este neobisnuit de calm. Exista tot timpul o frinare; s-a produs „la flacara mica“. Daca vreti, e un fel de intelectualizare a unui tip de drama care, de obicei, este jucata pe pasiuni, pe irationalitate, pe carnalitate. Oricum, e unul dintre cele mai interesante filme ale anului.

Kapitalism, reteta noastra secreta: ce film a „copt“ aici Alexandru Solomon?
A facut un documentar de public, pe un subiect de mare interes in acest moment, cu niste personaje care intereseaza - nou-imbogatitii de dupa 1989, cu o teza ca aceste averi sint construite pe fondurile si cu resursele umane ale vechii nomenclaturi comuniste si ale vechii Securitati, pe mostenirea trecutului... Am rezerve in privinta acestei teze si a felului in care personajele alese de Alecu Solomon o servesc.

Jojo, folosita „ca o bucata de carne“ de Sergiu Nicolaescu
Ajungem acum la filmul care se claseaza pe locul doi ca numar de spectatori, dar care este, in acelasi timp, si cel mai prost primit film al acestui an: Poker. Faceti parte dintre cei…
Oh, da! Da, da, da!

…dintre cei care considera finantarea de catre Centrul National al Cinematografiei si TVR drept o risipa de bani multi pentru noua productie a lui Sergiu Nicolaescu?
Chiar m-a suparat foarte mult filmul asta, felul in care e tratat personajul lui Jojo. Este vorba despre o complicitate scirboasa intre realizatori si personaje si sint niste momente in care Jojo e violata si-i place, care ar fi trebuit sa stirneasca niste reactii din partea organizatiilor feministe. Chiar am fost foarte suparat de lipsa lor de reactie. Unele momente sint construite pe formule de film porno si nu stiu daca Centrul National al Cinematografiei, o institutie de stat, si TVR-ul ar trebui sa finanteze acest gen de filme! Felul in care e filmata Jojo, care-si petrece cea mai mare parte a filmului goala, si faptul ca vorbeste cu accent moldovenesc, care este prezentat ca fiind cel mai comic lucru din lume – mi se pare insultator pentru moldoveni si basarabeni! Cred ca cel mai potrivit cuvint ar fi exploatarea actritei cu care lucreaza. O foloseste ca pe o bucata de carne. E foarte neplacut mai ales ca Jojo, care nu pare sa-si dea seama in ce s-a bagat, e foarte dornica sa joace si e vioaie.

Eu cind vreau sa fluier, fluier: primitiv pentru mall, ambalat pentru festivaluri
Continuam lista cu cel mai popular film romanesc al anului in cinematografie: Eu cind vreau sa fluier, fluier. Dvs. nu v-a placut. L-ati numit rudimentar. De ce?
Pentru ca e o melodrama de inchisoare, construita pe un mecanism stravechi, care admit ca e intotdeauna eficient: il monteaza pe spectator in felul dorit de cineast. Nu ma innebunesc nici dupa felul in care sint folositi figurantii – puscariasii, care joaca o parte dintre rolurile secundare. Sint folositi fix pentru ca au meclele care trebuie. Filmul nu e rau facut pentru ceea ce reprezinta, dar cred ca ceea ce este nu e foarte respectabil. Trebuie recunoscuta dubla performanta negustoreasca a acestui film, care cred ca i se datoreaza mai mult producatorului Catalin Mitulescu decit regizorului Florin Serban: performanta de a „puncta“ si la Festivalul de Film de la Berlin, si in acelasi timp, si la mall, unde spectatorii nu s-au plictisit. E suficient de primitiv incit sa-i poata intarita pe spectatori in feluri foarte primare si, in acelasi timp, e ambalat intr-un mod care poate cuceri si inimile unui juriu de festival.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu: de ce e o capodopera, cum spuneti dvs., si nu „un colaj si nimic mai mult“, cum il considera Cristian Tudor Popescu?
Sint doua lucruri aici: secventele de arhiva, pe care le putem considera interesante prin ele insele – si atunci am spune ca Ujica doar a pus laolalta materialele astea; apoi, propunerea artistica a lui Ujica, despre care eu cred, in continuare, ca este uluitor de indrazneata si de inovatoare. Mi se pare c-a facut urmatorul lucru: folosind doar material de arhiva, el a realizat un mare film istoric de trei ore, a carui actiune se petrece, in totalitate, in lumea interioara a protagonistului. Asa ceva nu stiu sa se mai fi facut in cinema. Il admir imens pe Ujica si da, cred ca Autobiografia… este o capodopera. Domnul Cristian Tudor Popescu greseste, dar e un om cu care-mi place mult sa ma cert din cauza filmelor. Mi se pare ca nu vede ceva esential, ce ar fi de datoria lui de comentator informal de filme sa vada, in timp ce el e perplex pentru ca nu intelege ce e de vazut acolo.

Medalie pentru actorul Ion Iliescu
Ajungem si la Medalia de onoare: ati medalia acest film?
Poate pentru unele dintre rolurile secundare. Sint foarte multi actori romani indragiti pe merit, oameni care au in spate o cariera de o viata intreaga. Scenariul filmului e indeajuns de bun incit sa le ofere acestor veterani destul
material cu care sa lucreze.

Se joaca bine Ion Iliescu pe sine?
O, da! Da. Uitati, as medalia acest film pentru afis, pentru campania promotionala, care s-a focalizat pe prezenta lui Iliescu in film. Unii spectatori au acuzat campania de promovare a filmului de trisare, pentru ca ii lasa sa inteleaga ca e mai mult Ion Iliescu, or, el apare doar intr-o secventa.