Mi s-a intamplat,de multe ori, ca, prin niscaiva locuri si popasuri, acolo unde se aduna felurita lume, sa se iveasca unul mai cu mot, care, vroind el sa se dea glumet nevoie mare, sare cu gura:  ”Da pe-aia cu minunile Caracalului o stiti?”. Si da-i si lupta, da-i si lupta, ba cu poarta de la Militie care s-a furat (poarta, nu… Militia!), ba cu pompierii care au luat foc, ba cu cimitirul care este pe strada Reinvierii… La sfarsit, ca sa puna bomboana pe coliva, o mai tranteste si pe-aia cu carul cu prosti, care zice-se ca s-ar fi rupt, Mare Doamne!, taman in centrul asezarii.

Cam asta ar fi un fel de a face istorie orala, dupa ureche si cu umor inacrit in zoaiele veninului despre Caracal...
Numai ca, cel putin la fel de adevarat este si faptul ca exista, dainuiesc si vor trebui duse mai departe, niste adevarate, frumoase povesti despre Caracal si despre oamenii sai.

Iar pentru cei care nu stiu sau numai au uitat prea repede lucrul acesta, vreau sa adaug ca, de aici, de pe meleaguri caracalene, inima istoricului judet al Romanatilor, s-au ridicat prestigioase personalitati ale stiintei, artei si culturii romanesti: scriitorii Virgil Carianopol, Nicolae Paul Mihail, Aurelian Titu Dumitrescu, Paul Aretzu, Radu R. Serban (alias George Valcu, fiul compozitorului Radu Serban) sau Ion Catrina, compozitorii Nicolae Buicliu si Radu Serban, matematicianul G. Dinca, fizicianul si eseistul Gheorghe (Jucu) Stratan, psihologul Monica Osiceanu (cu un stralucit doctorat la Paris), actorii Stefan Braborescu si Beatrice Biega, jurnalistii Mircea Tudoran, Valentin Paunescu si Marius Tuca, scenografii Liana Mantoc si Ion Popescu – Udriste, artistii plastici Marius Bunescu, Ion Truica, Vintila Mihaescu, Sorin Chirimbu-fiind doar cateva nume de palmares ale urbei.

Cu titlu de informatie, ma grabesc sa adaug ca regretatul Silviu Stanculescu, desi nu era nascut aici, isi facea un titlu de suflet din imprejurarea ca isi petrecuse adolescenta in acest „cu flori in gara, cu chiosc in parc si festival, urmat de bal”, asa cum bine l-au numit versurile lui Constantin Carjan pentru melodia scrisa anume pentru Caracal de neuitatul sau fiu, Radu Serban.

Exisa, insa, si un alt Caracal, cel care te cucereste si te subjuga prin inefabilu-i „parfum al strazilor” (din nou trebuie sa fac trimitere la o alta melodie a lui Radu Serban), un Caracal al unor cladiri zidite in alte vremi si care poarta, dincolo de zidurile lor, pagini de istorie ce abia asteapta sa fie citite si talmacite.

Despre acest Caracal si despre povestile sale si-a propus sa scrie cu penita sa adanc inmuiata in cerneala sufletului, profesorul Dumitru  Botar (Dumitru Botar, „Povestile Caracalului”, Asociatia Ecologia Bunului Simt, Editura Hoffman, 2013), neobositul scotocitor prin colb de cronici si devotat iubitor al acestor tinuturi binecuvantate de har. Si, trebuie sa spun fara inconjururi inutile, ca a reusit intru totul sa o faca!

”Un Dumnezeu al acestor monumente - noteaza in „Precuvantarea” sa, Dumitru Sarghie, Presedintele Asociatiei Ecologia Bunului Simt, sub egida careia a aparut cartea-, a facut, insa, in asa fel incat o parte dintre ele sa reziste ereziilor timpului si sa-si reprezinte cu cinste judetul si tara”.

Rasfoind cu ochii mintii si ai sufletului, albumul lui Dumitru Botar cititorul, mai cu seama cititorul tanar, poate sa afle lucruri noi, unele nebanuite. Ca de pilda, ca in impozantul imobil din strada Iancu Jianu nr. 27 a locuit Nicolae Titulescu in perioada cand a fost deputat de Romanati. Sau ca tot pe strada Iancu Jianu, dar la nr. 16, se afla Casa Marineanu, familie de vaza a orasului si a judetului, din care descindea Mihaela Tonitza, sotia marelui actor Stefan Iordache, cel al carui nume il poarta acum impozantul Teatru National din municipiu, o adevarata bijuterie arhitectonica reintrata in circuit prin osardia unor oameni de bine intre care l-as mentiona pe fostul edil sef al Caracalului, Gheorghe Anghel.

Dar, daca tot am pomenit despre Iancu Jianu, poate facem un popas la casa haiducului , cladire masiva ridicata la sfarsitul secolului al XVIII-lea, devenita parte a Muzeului Romanatilor si inscrisa in patrimoniul national. Sau poate ne oprim sa privim impozanta Vila Mariani, din strada Mihai Viteazul (strada pe care se afla si casa unde m-am nascut si de unde am purces pe cararile abrupte ale vietii), Mariani fiind numele unei stralucite familii de arhitecti si constructori caruia Caracalul le datoreaza multe dintre podoabele sale arhitectonice.

Opresc aici acest emotionat periplu imaginar despre o carte care, asa cum scria autorul insusi, este „in primul rand, un semn de iubire pentru orasul natal – Caracal -, al carui fiu sunt si pe care mi-l doresc mai frumos si mai cultural”.

Ce spuneti, asadar, dragi prieteni: si casele povestesc, nu-i asa?