Recuperarea lui Dan Bittman va dura cel putin doua saptamani
    POZA:
 
 

Recuperarea lui Dan Bittman va dura cel putin doua saptamani

Din data: 15 Octombrie 2012 ora : 16:37:58
Dupa interventia chirurgicala suferita la Viena din pricina unei stenoze carotidiene, solistul trupei Holograf, Dan Bittman, se recupereaza incet, dar sigur. Invitati in cadrul emisiunii „Desteptarea” de la Europa FM realizata de Monica Anghel, Vlad Petreanu si George Zafiu, Edi Petrosel si Mugurel Vrabete, membri ai formatiei, au recunoscut ca perioada de convalescenta va mai dura cel putin doua saptamani. „Din punct de vedere medical acum este in regula. A inceput sa mearga, sa vorbeasca, sa zambeasca, rade... insa cred ca va mai dura o saptamana... doua, pana cand ii vom auzi si vocea... asa... in parametri, cat de cat”.

Pe 10 octombrie, in aceeasi emisiune, cei doi membri ai trupei Holograf au anuntat amanarea concertelor de la Sala Palatului programate pe 22 si 23 octombrie. „Dan a avut o problema medicala. Toti am ramas putin surprinsi. N-a fost nimic grav, dar a trebuit sa aiba loc o interventie chirurgicala, miercuri, la Viena. Vrem sa va spunem ca marea problema a fost sa-l convingem pe Dan ca nu poate, fizic, sa cante”.
Concertele vor avea loc cel mai probabil in februarie, fanii care au achizitionat deja bilete la spectacole urmand sa le foloseasca la data reprogramarii acestora.

de Edith Alexa - 1834 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi