ReVIsta Presei: Toamna a revenit in prim-plan, la fel si calmul in plan monden...
    POZA:
 
 

ReVIsta Presei: Toamna a revenit in prim-plan, la fel si calmul in plan monden...

Din data: 02 Septembrie 2013 ora : 07:58:34
Selectia filmului "Marti", scenariul si regia Roxana Andrei, in principala sectiune competitionala a Festivalului International de Film Nancy-Lorraine din Franta, premiul primit de „O umbra de nor“, de Radu Jude, despartirea dintre Clint Eastwood si actuala sa sotie, dar si debutul Festivalului „George Enescu”, editia 2013, au fost doar cateva dintre evenimentele cele mai interesante in care au fost implicate personalitatile de la noi si din strainatate.
Descoperiti si alte evenimente interesante din viata personalitatilor in randurile de mai jos.

Saptamana culturala:
Festivalul „George Enescu” 2013: Daniel Barenboim si Radu Lupu au dat „tonul” manifestarilor din cadrul evenimentului cultural
Solistul Radu Lupu, la pian si muzicianul pe care Wilhelm Furtwängler il caracteriza ca fiind un „adevarat fenomen“, Daniel Barenboim, care dirijeaza Capela de Stat din Berlin, au fascinat audienta cu opere celebre, ieri, 1 septembrie a.c., in deschiderea Festivalului „George Enescu“ 2013.
Din program au facut parte Rapsodia a II-a in Re major, op. 11 nr. 2. de George Enescu,   Simfonia a II-a in Mi bemol major, op. 63. De Edward Elgar, dar si concertul nr. 4 in Sol major pentru pian si orchestra, op. 58 de Ludwig van Beethoven. Acesta din urma este conceput in perioada 1802-1803, dupa incheierea oratoriului „Iisus pe muntele maslinilor“, cu perspectiva scrierii celei de a treia simfonii si prezentat in prima auditie la Viena, in 1808, impreuna cu Simfoniile a V-a si a VI-a. Partitura tiparita purta dedicatia catre Arhiducele Austriei, pe atunci in varsta de 19 ani, elev al lui Beethoven. Concertul a ramas un model pentru maniera romantica, datorita alaturarii de lirism si sobrietate a expresiei, dar si pentru o libertate putin obisnuita in epoca, acordata instrumentului solist eliberat de constrangeri formale, noteaza Adevarul.
Intre 1-28 septembrie 2013, Festivalul "George Enescu" va gazdui peste 150 de evenimente si va aduce in Romania unii dintre cei mai mari muzicieni si cele mai importante orchestre ale lumii, printre care Royal Concertgebouw Amsterdam, Mariss Jansons, Evgeny Kissin, Murray Perahia sau extraordinara Orchestra dell’Acca demia Santa Cecilia di Roma, ale carei concerte de la Bucuresti sunt sustinute de Enel.

Andrei Serban: „Nu am plecat din Romania ca refugiat politic; am plecat cu o bursa americana, iar destinul a vrut sa raman acolo”
Regizorul Andrei Serban a dezvaluit intr-un interviu recent ca politica nu este o „preocupare” cotidiana a sa, si ca plecarea din Romania nu a fost din cauza politicii...

„Vorbiti de o implicare a politicului?
Eu sunt total in afara politicii. Sigur, am preferintele mele, dar nu m-a interesat niciodata sa ma "orientez". Spun franc ce cred si astfel imi creez foarte multe animozitati. Nu e intotdeauna comod, dar prefer sa fiu un om liber.

De-asta ati plecat din Romania?
In Romania, la 26 de ani, eram l’enfant terrible. Am plecat in America doar pentru trei luni, cu o bursa Ford. Habar nu aveam care era clima la New York. Era sfarsit de octombrie, dar era cald in Bucuresti. M-am gandit ca asa o sa fie si acolo, asa ca nici nu mi-am luat prea multe haine. Eram sigur ca ma voi intoarce foarte repede. Dar faptul ca am facut un spectacol de succes la La MaMa, care a fost recenzat in New York Times sub titlul : "Un tanar necunoscut cu geniu vine din Europa de Est si uluieste New York-ul", mi-a schimbat destinul si asa s-a intamplat sa nu mai revin in Romania. Ca urmare a cronicii, ofertele au fost nenumarate. Insusi Peter Brook, citind- o, a venit la spectacol si apoi m-a invitat sa lucrez cu el un an de zile la Paris. Mi-a fost absolut imposibil sa refuz. Deci nu am plecat din Romania ca refugiat politic. Am plecat cu o bursa americana, iar destinul a vrut sa raman acolo. Intoarcerea ar fi fost un act de sinucidere.

Care e problema cea mare a teatrului romanesc acum?
Orizontalitatea. Pe de alta parte, teatrul asa-zis de avangarda nu este atat de se spune, iar teatrul celalalt e burghez si bulevardier - spectatorii sunt dispusi sa plateasca scump ca sa rada, iar actorii, gata sa faca suse, din moment ce cu ele pot castiga cu mult mai bine, in turnee prin toata tara. Nu e nimic rau in asta, dar nu e ce ma intereseaza pe mine. Prefer sa stau in ploaie decat sa vad asa ceva”.
Interviul integral poate fi citit aici.

„Marti”, de Roxana Andrei, selectat in cadrul Festivalului International de Film Nancy-Lorraine
O productie UNATC 2012, filmul "Marti", scenariul si regia Roxana Andrei, a fost selectat in principala sectiune competitionala a Festivalului International de Film Nancy-Lorraine din Franta, observa AgerPres. Filmul "Marti" este singura productie, exclusiv romaneasca, prezenta in competitia oficiala a scurtmetrajelor si a fost in selectie alaturi de 1.700 de productii internationale.

Scenariul este inspirat din fapte reale si mai exact de rezonanta mesajului transmis in timpul protestelor de strada din ianuarie 2012 cand Nicolae Prata a fost singurul protestatar din localitatea Baia de Aries, judetul Alba, care a iesit in strada timp de mai multe zile, potrivit comunicatului citat.

Tot saptamana trecuta, „O umbra de nor“, de Radu Jude, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul International de Film de la Sarajevo, care a avut loc intre 16 si 24 august. Scurtmetrajul „O umbra de nor“ spune povestea unui preot, interpretat de Alexandru Dabija, care trebuie sa impartaseasca o persoana muribunda. Din distributie mai fac parte Serban Pavlu, Mihaela Sirbu, Olga Taisia Podaru, Gabriel Spahiu, Adina Cristescu, Marilena Chelaru, Mihaela Alexandra Anton si Silviu Mircescu.

Ce mai fac personalitatile?
Vlad Craioveanu: „I-am demonstrat tatalui meu ca am «trei» cuvinte in vocabular, si ma «joc» minunat cu ele!”
Dupa ce a plecat de la Radio Guerrilla la Radio 21, Vlad Craioveanu s-a implicat si intr-un proiect tv, „Faci fata, faci bani”, de la Kanal D. Craioveanu si-a amintit pentru Evenimentul Zilei care a fost cel mai simpatic gest pe care l-a facut in timp ce se uitat la televizor...

„Ce se va intampla cu televiziunea in viitor?
Televiziunea e pe duca de vreo cinci ani, iar tendinta e ca totul se muta pe online. Asta si pentru ca smart tv-urile iti dau posibilitatea sa faci o selectie. Dar gestul reflex se pare ca, de cinci ani nu s-a schimbat deloc. Piata a scazut, dar nu atat incat sa se inchida vreo televiziune. Atata timp cat exista acest instrument, eu am sa-l folosesc.
(...)
Cel mai simpatic gest pe care l-ai facut...
In urma cu 12 – 13 ani. Mi-am facut un banner din coli A 4, cand locuiam pe Magheru, pentru ca n-aveam bani sa ies in oras... Ma uitam la televizor, dar nu aveam ce sa vad. Am scris pe banner: "Sunt singur acasa si plictisit". Mai jos, mi-am scris numarul de telefon. Iar unii clienti, care veneau intr-un bar de vizavi de blocul meu, mi-au dat telefon”.
Dorinta de a deveni o „vedeta” a avut-o inca din copilarie... „Cand eram copil imi doream sa devin STAR. Asa spuneam (rade). Stiu ca acum ceea ce marturisesc suna in defavoarea mea, dar chiar asta imi doream. Tata radea de mine si imi spunea «Tu ce vrei sa te faci? Om de radio?». Pe atunci, imi dadeam,  mai greu, drumul la vorba, eram foarte timid. Tata imi spunea ca am numai “doua cuvinte” in vocabular si ca profesia pe care mi-o doream nu ar fi un job potrivit pentru mine. Poate si asta m-a motivat sa devin om de radio. I-am demonstrat (tatalui meu – n.r.), intre timp, ca am «trei» cuvinte in vocabular, si ma «joc» minunat cu ele!”, a declarat el recent pentru Kanal D.

Ioan Holender: „Cea mai mare greseala pe care o poti face in arta este sa cauti succesul. Trebuie sa faci arta din convingere”
Presedinte si director artistic al Festivalului International „George Enescu“, Ioan Holender a acordat recent un interviu adevarul.ro in care a a vorbit, printre altele, despre capitalul de imagine pe care-l aduce festivalul Romaniei, dar si despre primele amintiri legate de aceasta manifestare culturala.

„Ce inseamna festivalul pentru imaginea Romaniei?
Sunt doua manifestari in Romania de o importanta covarsitoare, care ar trebui sa fie exemplare pentru tot ce ar trebui sa se intample in continuare: Festivalul de Teatru de la Sibiu – directorul Constantin Chiriac a facut ceva absolut exceptional acolo – si Festivalul „Enescu“. Noi tot visam la timpurile trecute, insa teatrul muzical nu este un muzeu. Cea mai mare greseala pe care o poti face in arta este sa cauti succesul. Trebuie sa faci arta din convingere. Tot ce am facut la Festivalul „Enescu“ am facut din convingere, si nu din calcul. Sunt impotriva compromisului in arta.
(...)
Care e cea mai frumoasa amintire pe care o aveti legata de Festivalul „Enescu“?
Nu stiu... In general, nu prea ma uit in urma, ci ma uit inainte. Daca te uiti prea mult in urma, ramai in urma. Asa e si cu memoria noastra: intotdeauna ce a fost ni se pare mai bun decat ceea ce avem in prezent si ne intoarcem mai mult spre tinerete, spre copilarie. Nu vreau sa ajung in aceasta stare. Ma bucur de ceea ce avem si sper ca in viitor va fi si mai bine. Intotdeauna invatam din greseli – in arta, in viata, in performanta. Infrangerile sunt cheia victoriilor si a succeselor”.
Interviul integral il puteti citi aici.

Marcel Iures interpreteaza un rol important in sezonul al patrulea al serialului american „Riposta”
Actorul Marcel Iures joaca in mai multe episoade ale celui de-al patrulea sezon al serialului american "Riposta/ Strike Back", in rolul unui important traficant de droguri rus, care isi doreste ca moartea fiului sau sa fie razbunata, scrie Mediafax. Marcel Iures a mai jucat in productii straine, ca "The Tulse Luper Suitcases, Part 2: Vaux to the Sea" (regia Peter Greenaway), "Layer Cake" (regia Matthew Vaughn), "Goal!", "Isolation" si "Piratii din Caraibe: La capatul lumii".

International:
Clint Eastwood s-a despartit de Dina Ruiz
Desi decizia de a se desparti a fost luata anul trecut, in iunie, divortul dintre Clint Eastwood si sotia sa, vedeta de televiziune, Dina Ruiz, a fost scos la iveala de abia saptamana trecuta, dezvaluie evz.ro. Cei doi s-au despartiit dupa 17 ani de casnicie. In trecut, Eastwood a avut o relatie cu fotomodelul Maggie Johnson, cu care a fost casatorit 31 de ani, dar si cu actrita Sondra Locke, alaturi de care a stat nu mai putin de 14 ani.

Camilla Parker-Bowles vrea test de paternitate pentru printul George de Cambridge
Sotia printului Charles al Marii Britanii, Camilla Parker-Bowles, o acuza pe Kate Middleton de infidelitate, spunand ca bebelusul regal, Printul George de Cambridge, nu este de sange nobil, informeaza Cotidianul. Pentru a-si dovedi cele afirmate, Parker-Bowles a solicitat chiar si efectuarea unui test de paternitate...

Saptamana sportiva:
Medalie de argint pentru Romania la proba feminina de dublu rame fara carmaci
Desi britanicele Helen Glover si Polly Swann au castigat proba, echipajul feminin al Romaniei de dublu rame fara carmaci, format din Roxana Cogianu si Nicoleta Albu, a castigat, sambata, medalia de argint la Campionatul Mondial de canotaj de la Chungju (Coreea de Sud), scrie Mediafax.

Supercupa Europei ajunge in Germania: Bayern München a invins Chelsea
Vinerea trecuta, echipa germana Bayern Munchen a invins-o pe Chelsea, viitoarea adversara a Stelei din Liga Campionilor, la loviturile de departajare, cu 5-4, adjudecandu-si astfel Supercupa Europei, noteaza siteul onlinesport.ro. Astfel, Bayern devine a cincea echipa care castiga toate trofeele posibile intr-un sezon dupa Ajax, Juventus, Barcelona si Chelsea si prima echipa din Germania care obtine Supercupa Europei.

James Blake nu va mai intra niciodata pe terenul de tenis
Jucatorul James Blake, locul 100 ATP, a fost invins, miercurea trecuta, cu scorul de 6-7 (2), 3-6, 6-4, 7-6 (2), 7-6 (2), de croatul Ivo Karlovici, locul 79 ATP, acesta fiind ultimul meci de simplu pentru fostul numar 4 mondial, informeaza ProSport. "Cred ca ovatiile dovedesc ca tot ce am facut, fiecare picatura de munca grea a meritat pentru a juca in fata voastra timp de 14 ani. Nu vor fi uitate niciodata, voi purta in minte toate amintirile de aici", a spus Blake la finalul meciului.
Totusi, el va mai evolua la dublu, in echipa cu compatriotul sau Jack Sock. Adversarii lor vor fi perechea Alexander Peya/Bruno Soares (Austria/Brazilia), cap de serie numarul 2.

Care personalitati din peisajul monden national si international vor iesi in evidenta saptamana viitoare, ce evenimente merita trecute in revista, aflati din editia online a publicatiei noastre – categoria „Articole”, rubricile „ReVIsta Presei” si „De vorba cu...”.

de Redactia - 2525 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora