Pamfil Seicaru: "Un om imperfect, dintr-o lume pe masura"
    POZA:
 
 

Pamfil Seicaru: "Un om imperfect, dintr-o lume pe masura"

Din data: 18 Decembrie 2012 ora : 16:48:22
La vremea cand faceam primii pasi in ale gazetariei, adica prin anii '60 si ceva ai veacului trecut, despre Pamfil Seicaru stiam doar ca a fost un exponent al putrefactiei presei burghezo-mosieresti, piatra pe mormantul sau (mormant din punct de vedere „politico-ideologic”, fireste!) fiind pusa cu sloganul „santajul si etajul”. Mare noroc am avut, eu si altii ca mine, doritori sa trecem dincolo de poncifele oficiale, ca in acea vreme de relativa dar reala destindere la Casa Scriitorilor puteau fi lesne abordati cativa dintre pontifii presei interbelice, proaspat intorsi in viata cetatii dupa ani grei de temnita sau de surghiun  intre ei N. Carandino facea figura intru totul aparte… Astfel, am reusit sa aflam cate ceva despre acea lume miraculoasa a gazetariei romanesti interbelice. Si, fireste, despre Pamfil Seicaru. Dupa 1990, in schimb, tot despre Pamfil Seicaru, alte poncife intolerante, de data asta … cu sens (tot politico-idelogic) schimbat, iau invatat pe neofiti cum ca degeaba o fi fost el, Seicaru, un mare gazetar daca, la o adica, se spune ca ar fi colaborat nitelus cu Securitatea!
Acum, lucrurile sau rezolvat mult mai simplu: despre Pamfil Seicaru nu se mai vorbeste deloc!

Noroc, de data asta, ca George Stanca si-a suflecat manecile, a intrat pana peste cap in arhive prafuite, sa luptat vartos cu prejudecati mai vechi si mai noi si, intr-un final, ne-a dat aceasta carte remarcabila: „Santajul si etajul. Pamfil Seicaru, intre legenda si adevar”( Editura Adevarul, 2012). Lucrare, la origine teza de doctorat in istorie si despre care un istoric de severitatea si acribia prof. univ. dr. Ion Calafeteanu scrie ca are meritul de a se fi aplecat „asupra unei componente fundamentele, am putea spune definitorii a personalitatii lui Pamfil Seicaru: analiza fenomenului politic”.

Excursul este unul captivant, riguros, aplecat si temeinic documentat in universul fabulos al unui gazetar care, cu uneltele meseriei sale, a reusit sa dea replica sentintei neiertatoare a lui Andre Gide: „numesc jurnalism tot ceea ce ne-ar putea interesa, maine, mai putin decat azi!”.

Chiar asa, de ce ne-ar mai interesa, azi sau poate si maine, Pamfil Seicaru? Argumente solide si convingatoare avem in cartea lui George Stanca. In primul rand pentru patosul navalnic al ideilor scrisului sau. Multe din vorbele sale devenind dea dreptul definitii emblematice, irevocabile: „Pot afirma ca oriunde in Europa se discuta azi despre Romania, lipsa sau prezenta domnului Titulescu este esentiala”; „A fi republican nu este o rusine, si nici o crima”; „Moscova nu se va sinchisi niciodata de motive morale”, adevarate definitii concentrate ale unor identitati, deopotriva, adulate fara rezerve sau contestate fara drept de apel la vremea lor.

Dar, peste toate, as retine un lucru asupra caruia se opreste indelung si cat se poate de convingator si George Stanca, anume capacitatea rara a lui Pamfil Seicaru de a da diagnostice severe acolo unde multi, foarte multi pretentiosi ai vremii, vedeau motive de entuziasm futil sau, dupa caz, de resemnare placida. Este clasica sentinta previzionara despre felul in care va arata Europa postbelica si nu numai ea, adica lumea care a urmat targuielii mai marilor de la Yalta: „…pe noi ne intereseaza demonstratia clara, definitiva, pe care o va face Rusia Sovietica in cazul unei victorii a Aliatilor. Popoarele care se asteapta la ocrotirea anglo-americana fata de Rusia Sovietica vor trebui sa constate cate iluzii au fost spulberate in ultimele zile, ce perspective tragice deschide tuturor popoarelor Europei o victorie ruseasca” (27 ianuarie 1944).

Fireste, asa dupa cum i s-a putut intampla mai oricarui roman intelept, pe care nu il ia valul betiilor ideatice de moment, si Pamfil Seicaru a invatat, pe propria-i piele, zicala „nimeni nu e profet in satul sau”. Mai mult, a fost, el insusi, primul constient de acest adevar dureros: ”Trist destin am - va marturisi Pamfil Seicaru intr-o scrisoare din exil - ca si Casandra care fusese daruita de zei sa vada viitorul si, in acelasi timp, sa nu fie crezuta”.

Nu spune nimeni si cu atat mai putin o sustine George Stanca despre Pamfil Seicaru, cum ca acesta ar fi fost omul perfect. Dimpotriva, a fost un om cu bunele si cu mai putin bunele sale omenesti, dar care a suportat mult prea multe pentru ceea ce a trait si a simtit cu adevarat, incepand de la o nedreapta condamnare la moarte, foarte tarziu anulata in justitie si pana la ingratitudinea unei diaspore romanesti mult prea mult prizoniera a unor mici pasiuni si a unor meschine interese imediate.

Ceea ce spune, pana la urma, George Stanca despre Pamfil Seicaru si o demonstreaza, fara drept de apel, este pur si simplu adevarul ca eroul sau „ramane un pisc al gazetariei romanesti, un istoric, un scriitor si, in acelasi timp, o fiinta a supliciului politic, a martiriului pentru libertate”.

Adica „un capitol de istorie romaneasca (…) un simbol, un om imperfect, dintr-o societate pe masura”. Nici ca se putea, sa o recunoastem, la un asemenea erou si la o asemenea exegeza, ceva mai potrivit decat aceasta emotionanta definitie a profesorului Adrian Cioroianu.

de Serban Cionoff - 14969 afisari
 
         
 
4.9 - 29 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora