Bahmu si cerceii "Mika"
    POZA:
 
 

Bahmu si cerceii "Mika"

Din data: 16 Mai 2012 ora : 13:34:04
Sambata, in jurul pranzului, Adriana Bahmuteanu s-a aflat printre numerosii vizitatori ai targului de bijuterii de arta intitulat “Autor Bijuterie Contemporana”, care a fost deschis in week-end. Bine dispusa si cu chef de cumparaturi, Bahmu s-a oprit la standul designerului Oana Tiganus, creatoarea bijuteriilor “Mika”. Adriana arata spectaculos, imbracata in culori vii, asorate cu ochii ei negri si cu buzele, ca de obicei, generos rujate. Bjuteriile “Mika” se pare ca au fost pe gustul ei, prin aspectul lor robust, vesel, comunicativ, pentru ca, indata ce le-a vazut, a cerut sa probeze o pereche de cercei. Rotunzi, ca niste cirese, albi si inscriptionati cu fragmente negre de text de ziar, cerceii alesi i-au placut, dar a preferat o alta pereche, cu bilele mai mari si cu scrisul mult mai vizibil.

Cu o cochetarie fireasca, Bahmu s-a privit in oglinda, pe rand, cu fiecare pereche si, fara sa ezite, a renuntat la cei dintai, care nu erau suficient de extravaganti. Facand referire la profesia sa de journalist, Adriana Bahmuteanu a spus ca i-au placut in mod special acei cercei pentru ca pareau o aluzie la “un decupaj de ziar”. In replica, designerul Oana Tiganus a mentionat ca aluzia era reala, cerceii fiind cu adevarat acoperiti de o hartie tiparita si lacuita, stilizata cu rafinament.

“Autor Bijuterie Contemporana”, un rasfat pentru femei
Nu doar sotia lui Silviu Prigoana a fost cucerita de bijuteriile de la “Autor”, ci si multe alte femei care nu au putut rezista tentatiei de a-si cumpara ceva frumos. Unele au trebuit sa iasa in cautarea unui bancomat pentru a-si completa finantele si a putea achita bijuteriile dorite. Preturile au fost avantajoase, ca de targ, iar frumusetea si originalitatea produselor au fost cu adevarat irezistibile.

De o larga diversitate, la bijuteriile pretioase sau la cele “fantezii”, realizate din tot felul de materiale, precum par de cal, fibre vegetale sau plexigals, exponatele celei de a saptea editii a “Autor Bijuterie Contemporana” au oferit un veritabil rasfat vizual, foarte bine primit de public, in special de femei. Desemnata “Focus Designer” al actualei editii a targului, Ana Wagner a prezentat bijuterii din ceramica pictata manual, unele dintre ele in monturi de aur sau argint si chiar in combinatii cu pietre pretioase. Artista a sustinut si un workshop in care a facut demonstratii de maiestrie, iar ceilalti artisti expozanti au dat o multime de explicatii relativ la materialele din care erau confectionate podoabele, oferind si carti de vizita celor care doreau sa pastreze legatura pentru achizitii ulterioare.

Incantarea fata de originalitatea si frumusetea unui numar impresionant de unicate de arta a fost prezenta de ambele parti, atat la vizitatori, cat si la designeri, targul de bijuterii fiind totodata si o inedita expozitie. Evenimentul a atras mii de vizitatori si a confirmat, ca si la editiile anterioare, ca “Autor Bijuterie Contemporana” este o manifestare artistica de success, cu mare priza la public.

de Adina Stefan - 2102 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora