Actrita de teatru si film Tora Vasilescu s-a nascut la Tulcea, pe 22 martie 1951. Absolventa a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Caragiale” din Bucuresti, in 1976, la clasa prof. Eugenia Popovici, Tora a facut o pasiune pentru teatru inca de cinci ani, cand bunica ei a dus-o pe o scena dintr-o scoala din Tulcea sa spuna o poezie. Intuitiv, viitoarea actrita a trait povestea din acea poezie si s-a confundat cu personajul, intrucat era vorba de o fetita care nu avea un parinte, iar ea nu-si cunoscuse tatal biologic... Numele de familie il are de la al doilea sot al mamei sale, pe care il chema Vasilescu, care fusese in lagar la rusi (pana la varsta de 14 ani, numele ei de familie a fost Mihai).
Rolul Maria (1975) din filmul “Cursa” ii aduce notorietate interna, fiind recunoscuta ca o actrita deosebit de frumoasa, naturala si cu un talent desavarsit.
Intre timp, Tora Vasilescu devine sotia marelui regizor Mircea Daneliuc care ii incredinteaza mai multe roluri in filme precum: “Croaziera”, “Glissando” sau “Proba de microfon”. De asemenea, actrita a mai jucat si intr-o serie de filme in regia unor mari personalitati ale filmului romanesc: “De ce trag clopotele, Mitica?” (regia Lucian Pintilie), “Gloria nu canta” (1976-regia Alexandu Bocanet), “Avaria” (1978-regia Traian Stefan Roman), “Casa dintre campuri (1979-regia Alexandru Tatos), “Cine ma striga?” (1980-regia Letitia Popa), Invingatorul (1981-regia Tudor Marascu), “Cine iubeste si lasa” (1982-regia Gheorghe Turcu), “Imposibila iubire” (regia Constantin Vaeni), “Cuibul de viespi” (1986-regia Horea Popescu), “Cenusa pasarii de vis” (1989-regia Dorin Mircea Doroftei), “Sobolanii rosii” (1990-regia Florin Codre), “Cel mai iubit dintre pamanteni” (1992-regia Serban Marinescu).
Despre roluri avute si cariera sa in teatru, actrita marturisea intr-un interviul acordat observatorulcultural.ro: „La IATC, am fost studenta profesoarei Eugenia Popovici, o actrita dotata cu o intuitie artistica exceptionala. Tinara generatie o confunda adesea cu Silvia Popovici. Eugenia Popovici avea darul firescului, pe scena dadea senzatia de om adevarat, nu de personaj de teatru. Am invatat multe lucruri de la ea – cind am vazut-o jucind pe scena mi-am zis, fascinata, in sinea mea: „Asta trebuie sa fie teatrul!“. Acesta era modelul! O alta lectie pe care mi-a bagat-o bine in cap a fost urmatoarea: nu se face cariera la batrinete cu mijloacele de la tinerete. In alta ordine de idei, a-ti asuma virsta nu e o rusine, ci un prilej de bucurie, chiar de mindrie. Depinde din ce unghi privesti lucrurile. Se poate spune: 1) „Iar a trecut o zi, ma apropii de batrinete, de destinatia finala...“ sau 2) „Iar a trecut o zi in care am fost sanatoasa, in care m-am bucurat, in care am avut ce minca, nu mi-a fost frig si... am putut plati si impozitele!“ – situatia e aceeasi, dar perceptia e diferita. La urma urmelor, nu experienta conteaza, ci concluziile. Si emotia e importanta. Emotiile ne guverneaza viata. Inteleptul imparat Solomon spunea ca inima vesela intareste trupul, pe cind cea trista „vestejeste osul”.

Si pentru ca filmul a fost a doua sa pasiune, Tora Vasilescu a acceptat sa joace si in seriale de televiziune. Astfel ea a jucat rolul Cellei Seghi in serialul de succes “State de Romania” (2009-2010), rolul Letitiei Panait in “Daria, iubirea mea (2006), cel al Silviei in “Pretul iubirii” (2006), al Laurei in “E dreptul meu!” (2006) sau rolul Claudiei Tudose in serialul Acasa TV “Numai iubirea” (2004). „Am debutat in cinematografie in filmul Cursa de Mircea Daneliuc, pe care l-am facut in perioada de studentie la IATC. Personajul interpretat de mine, Maria, era o fata de provincie, putin naiva, care facea autostopul pentru a ajunge la logodnicul ei, mutat cu serviciul in alt oras, pe care in final il gaseste casatorit cu alta femeie. Rolul era scris bine si nu mi-a fost prea greu sa descopar „modelul de viata“. Atunci, la debut, am primit premiul de interpretare al Asociatiei Cineastilor. Rolurile de fata tinara care facea trecerea de la sat la oras erau emblematice pentru acea perioada, asa ca am avut ce juca. Sigur ca am simtit ca pe o frustrare faptul ca, daca iti iese bine un rol, regizorii sint tentati sa te distribuie in ceea ce, de obicei, e considerat „rolul manusa“. Nu stiu cite filme in care am jucat ati vazut. Au fost peste 30. De fiecare data am incercat sa construiesc rolul de la zero, ca si cind as fi preluat o noua viata – cea a personajului. Pot glumi spunind ca sufletul meu s-a reincarnat in mai multe personaje, ca sint „personaje ale sufletului meu cumulatio. (...) Am dat, de citeva ori, probe. Imi aduc aminte de Fany – regizat de Elisabeta Bostan. Mi se spusese ca voi face rolul, dar in final l-a jucat altcineva. Am suferit atunci si am hotarit sa ma impac cu ideea ca „ce e al meu e pus deoparte“, in sensul ca fiecare are lectia lui de parcurs. Chiar daca am mai avut si in alte cazuri motive de frustrare, aceasta (auto)sugestie mai mult sau mai putin glumeata m-a ajutat sa-mi echilibrez eventualele emotii negative. Sint mai multi ani de cind am inteles ca se retine mai usor un adevar dur daca e spus la modul comic. Mai mult, majoritatea oamenilor nu au incredere in ceea ce nu inteleg sau nu-i avantajeaza sa inteleaga. Daca exista vreo urma de elitism in ceea ce spui, neincrederea se transforma in lipsa de simpatie si uneori chiar in ura. Umorul e un mijloc de adaptare la societatea in care traim, la mediul inconjurator”, a declarat Tora Vasilescu pentru Observatorul Cultural.
De-a lungul carierei sale, indragita actria a obtinut premiul pentru rolul din “Imposibila iubire” la Aceno D'Oro, premiul pentru Cel mai bun rol secundar feminin in filmul “Sobolanii rosii” si de trei ori premiul pentru interpretare UCIN (Uniunea Cineastilor din Romania).