Tamara Buciuceanu-Botez omagiata la TIFF 2008
    POZA:

Tamara Buciuceanu-Botez omagiata la TIFF 2008

Din data: 07 Mai 2008 ora : 12:58:11
Tamara Buciuceanu-Botez, una dintre figurile legendare ale comediei romanesti, este sarbatorita TIFF-ului din acest an. In cadrul Galei de inchidere a festivalului, din data de 7 iunie 2008, ii va fi acordat Premiul pentru intreaga cariera. Actrita va fi, totodata, protagonista unei proiectii speciale a filmului Cuibul de viespi, productie a anului 1987, in regia lui Horea Popescu.
 „Doamna comediei romanesti”, asa cum a fost adesea supranumita, se afla in cel de-al 56-lea an al unei impresionante cariere in teatru si film. Nascuta in 1929 la Tighina (Republica Moldova), Tamara Buciuceanu-Botez a absolvit cursurile Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti la clasa profesorului Ion Baltateanu in 1952, dupa ce isi incepuse studiile de actorie in 1948 la Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iasi.       
De la rolul Doicai din Titanic Vals (1964, r. Paul Calinescu) la rolul-cult al profesoarei acre Isoscel din seria Extemporal la dirigentie, Liceenii si Liceenii Rock’ n’ Roll, (r. Nicolae Corjos), pana la recenta aparitie alaturi de Victor Rebengiuc in filmul de debut al lui Horatiu Malaele, Nunta muta, care va avea premiera pe marile ecrane in acest an, Tamara Buciuceanu-Botez reprezinta o imagine plina de viata pentru fiecare generatie de spectatori, fiind unul dintre acei actori fermecati a caror aparitie nu poate trece neobservata, fie ca e vorba de scenele marilor teatre din Romania sau de marele si micul ecran.
Cuibul de viespi, ecranizarea regizata in 1987 de Horea Popescu dupa piesa lui Alexandru Kiritescu, Gaitele, este una dintre comediile spumoase ale cinematografului romanesc. In distributia filmului, alaturi de Tamara Buciuceanu-Botez, se regasesc nume la fel de celebre din cinema-ul autohton: George Constantin, Gheorghe Dinica, Ovidiu Iuliu Moldovan, Coca Andronescu, Ileana Stana Ionescu sau Tora Vasilescu.
In al saptelea an al TIFF-ului, Tamara Buciuceanu-Botez se alatura altor actori de marca ai Romaniei omagiati in editiile precedente ale festivalului prin acordarea Premiului pentru intreaga cariera – Dorel Visan, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, Ioana Bulca si Irina Petrescu.
de Ilinca Ionescu - 1130 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi
 
 
 
 
 

Comentarii

* campuri obligatorii
 
  • Felicitari!

    de Irina - 08-05-2008, la ora 15:41:32

    E o Doamna deosebita! Vreau sa o vad mai des la
    televizor! De ce nu i se acorda si Diploma de Geniali
    de la Antena 1?

  • Multa stima

    de elena - 08-05-2008, la ora 11:34:32

    Doamne ce mult imi doresc sa o mai revad din nou pe marea
    doamna Tamara Buciuceanu, nu mai se naste un asemenea
    talent Ii doresc din tot sufletul sanatate, si sa apara
    cat mai mult la televizor, ca ne-am saturat de parasute,
    tot timpul vedem numai lucruri urate si rele Cristos a
    inviat Doamna Tamara

 
   
 
1