Solemnitate si regret la Biserica "Gradina Icoanei"
    POZA:
 
 

Solemnitate si regret la Biserica "Gradina Icoanei"

Din data: 13 Noiembrie 2009 ora : 10:20:49
Intr-o atmosfera de tristete si indignare, cortegiul funerer a poposit pentru doua zile la Biserica Icoanei pentru ca oamenii de rand si cei apropiati actorului Gheorghe Dinica sa il vada “interpretand” un ultim ”rol”, unul neobisnuit pentru publicul fermecat de vivacitatea, expresivitatea, dinamismul si umorul maestrului.

Alaturi de el, s-a strans multimea din care nu se mai deosebeau artistii de simpli cetateni, rude, prieteni, jurnalisti, toti, ca o mare familie, s-au unit intr-un singur gand, acela de a-i aduce un ultim omagiu si de a-si exprima regretul pentru pierderea iubitului actor.
I-au adus flori, i-au aprins lumanari, au varsat lacrimi si i-au transmis o parte din gandurile lor.
Printre personalitatile sosite la biserica se remarca Viorel Paunescu, dar si actori precum Marin Moraru, Catrinel Dumitrescu, Costel Constantin, Mirela Stoian, care au sprijinit-o pe sotia acestuia, Gabriela Dinica, pe tot parcursul tristului eveniment.
Dumitru Ciobanu, fratele vitreg al maestrului, deplange pierderea suferita: “A fost cel mai bun frate, nu ne-am certat niciodata toata viata asta!”. Acesta a participat de asemenea la priveghi si a fost alaturi de actor in prima zi a sederii sale in “Gradina Icoanei”. Astazi, trupul neansufletit al artistului va fi depus pentru citeva ore la Teatrul National din Capitala pentru o ultima serie de aplauze, urmand ca mai apoi cortegiul sa se indrepte spre Cimitirul Bellu, unde artistul se va odihni dupa atitia ani de munca in slujba publicului iubitor de teatru.
de Mirabela Gucea - 3044 afisari
 
         
 
1.7 - 3 voturi