Potrivit agentiei de presa Mediafax, ieri dupa amiaza, poetul, scriitorul, traducatorul, editorul si publicistul Romulus Vulpescu a incetat din viata la varsta de 79 de ani, la cinci saptamani dupa ce, pe 12 august, scriitorul si sotia sa, prozatoarea Ileana Vulpescu, si-au pierdut unicul copil, o fiica pe nume Ioana. Familia lui Romulus Vulpescu nu a dorit sa dea detalii despre cauzele decesului acestuia sau despre inmormantare.
Uniunea Scriitorilor din Romania (USR) si Asociatia Scriitorilor Bucuresti (ASB) au precizat intr-un comunicat remis Mediafax ca despartirea de Romulus Vulpescu este o ireparabila pierdere pentru literatura romana si pentru lumea literara. Poemele sale de o rafinata tehnica a versificatiei au fost culese in mai multe volume dintre care emblematic este "Arte & Meserie" (1979).
Romulus Vulpescu s-a remarcat in plan literar atat prin scrierile sale, cat si prin traducerile din François Villon, Dante Aligheri, Charles d'Orléans sau din poeti francezi ai Pleiadei. A tradus, de asemenea, din François Rabelais, dar si Alfred Jarry.

“As prefera sa raman colb din filele unei carti. Ala pe care-l sufli…”
Ancorat puternic in realitatea contemporana, Romulus Vulpescu remarca intr-un interviu acordat jurnalul.ro in martie 2011, “lipsa de instructiune” a generatiei actuale, fiind de parere ca presiunea celor carora nu stiu sa se exprime asupra “rezistentei” a ajuns intr-un punct terminus. “Singurul dezavantaj al celor care stiu carte si se exprima corect gramatical este ca ajung, fara sa-si dea seama, sa nu mai stie ce-i corect. Omul care stie ca nu se pune virgula intre subiect si predicat, care stie cand se scrie «mi-au» cu cratima si cind «miau» ca pisica, ajunge, poate, sa spuna, la un moment dat, «ei este multi». Exagerez… dar presiunea majoritatii agramate este mai mare decat rezistenta”.
Desi s-a dedicat in totalitate literaturii si scrisului, Romulus Vulpescu nu a considerat niciodata scrisul ca fiind o “meserie”. Dimpotriva: “Pentru mine, literatura nu e ca si cum m-as duce la slujba. M-am dus insa la slujba ani buni, imi cistigam piinea, semnam condica. Dar nu am considerat niciodata scrisul o meserie. E o placere! Nu cer sa-mi dai bani ca beau cafea sau ca maninc o prajitura. La fel de dezinteresat sunt si in ceea ce priveste scrisul!”, marturisea scriitorul intr-un interviu acordat qmagazine.ro in urma cu doi ani, 27 decembrie 2010.

De-a lungul carierei sale, Romulus Vulpescu a ajutat marile valori ale literaturii romane sa razbata si sa aduca in fata publicului cititor opere dintre cele mai interesante. Camil Petrescu si Ion Barbu au fost doua exemple in acest sens. “Eu am editat un volum al lui de poezie. M-am dus la el acasa, statea pe o alee care se numeste acum chiar „Camil Petrescu”. L-am rugat sa scrie o postfata. Spunea mereu ca el a fost intotdeauna spaima tipografilor, ca la a nu stiu cita corectura tot mai gasea cite ceva. Mai adauga citeva rinduri. Am pastrat foile cu notitele scrise de mina. Un roman pe care toata lumea il injura si nu are dreptate este „Un om intre oameni”. Este o capodopera. La un moment dat, l-am cucerit total! In volumul al doilea scrie despre un ceas de buzunar. Pe care, in volumul intii, personajul il primeste de la tatal sau, iar in volumul al doilea, acelasi ceas are alta sursa. Adica apare ca personajul il primeste de la altcineva. Ceasul ramine acelasi, noteaza bine! Pur si simplu, Camil Petrescu a uitat acest detaliu cind a construit personajul. Si el mi-a spus: „Domnule, dar cum ai citit dumneata cartile mele?! Iti si spun de ce s-a facut confuzia. Ca, in timp ce mi-am facut documentarea, am gasit informatia in doua surse diferite”. Camil Petrescu mi-a multumit si mi-a spus ca, daca va mai aparea volumul, va face corectura. Nu a mai aparut niciodata!
(…) In 1965, ca sa-l readuc in constiinta publicului pe Ion Barbu, am mai facut ceva. Era un an aniversar Shakespeare, iar el incepuse sa traduca Richard al III-lea. Nu a mai apucat. Si i se imputau banii… luase avans 10.500. Nevasta-sa, saraca de ea, era pensionara, fusese profesoara de germana si nu avea de unde sa plateasca. Si atunci, am aranjat cu editura. Banii care trebuiau sa-mi revina i-am dat sa fie opriti in contul datoriei familiei lui. Cartea a aparut in colectia „Biblioteca pentru toti”. Numai ca eu, lucrind la acest volum, inconjurindu-ma de variantele in franceza, italiana, germana… eu nestiind engleza, m-am gindit sa fac arborele genealogic al Margaretelor si al Richarzilor din piesa. Dar serios, documentindu-ma din carti de istorie. Zoe Dumitrescu Busulenga, Dumnezeu sa o ierte… i-am fost studenti amindoi…  a plecat din tara luind si cartea mea. Si astfel, ideea mea a fost preluata si peste hotare. Dupa o antologie a poeziei chineze, am fost numit si sinolog. Deci, la viata mea am fost anglolog si sinolog, iata”, explica domnul Vulpescu pentru jurnalul.ro in acelasi interviu.

Asadar, ce ramane, pana la urma, dupa Romulus Vulpescu? Cartile din celebra sa biblioteca? Din pacate, nu prea multe, pentru ca si le-a dat… “Le dau, ca n-am incotro… Am scris si-o poezie cam trista… cum pleaca din casa cartile. Dom’le, as prefera sa raman colb din filele unei carti. Ala pe care-l sufli…”. Ceea ce ramane insa sunt operele sale si amintirea unei personalitati a literaturii romane cu adevarat emblematice.

Scriitorul Romulus Vulpescu s-a nascut pe 5 aprilie 1933, la Oradea. A urmat, la Bucuresti, scoala primara, liceele "Sf. Andrei" (1939 - 1948) si "Gh. Sincai" (1948 - 1951), unde a frecventat clasele X-XI la seral, in paralel cu o scoala profesionala (1950 - 1951), devenind si strungar calificat.
S-a inscris apoi la Facultatea de Filologie, sectia Limba si literatura romana, a Universitatii din Bucuresti, pe care a absolvit-o in 1955.
Dupa absolvire, a lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatura si Arta (1955 - 1960) si la Editura pentru Literatura Universala (1961 - 1964) si la revista Luceafarul (1964 - 1965).
Romulus Vulpescu a fost, de asemenea, secretar literar si director adjunct la Teatrul "Barbu Delavrancea" (1967 - 1969), dar si muzeolog la Muzeul Literaturii Romane. Intre anii 1973 si 1989 a fost secretar la Uniunea Scriitorilor din Romania, iar intre anii 1990 si 1991 a fost director al Teatrului Mic din Capitala.
Senator in legislatura 1990 - 1992 si membru in Consiliul National al Audiovizualului intre anii 1994 si 1998, Vulpescu a lasat posteritatii o opera vasta care cuprinde numeroase volume de poezii, proza - "Proza - Exercitii de stil" (1967), "Procesul Caragiale-Caion" (1973), "Hincu - ba!" (2002) -, dar si traduceri din opere clasice - François Villon ("Opurile magistrului"), François Rabelais ("Gargantua"), Dante Alighieri ("Vita Nuova") etc.

Credit foto: culturaazi.ro
Sursa: zf.ro