Regizorul a fost internat la spitalul Elias in 26 decembrie, pentru o afectiune digestiva cronica.
Odata cu implinirea varstei de 80 de ani, Sergiu Nicolaescu declara pentru VIP: „Am avut posibilitatea sa plec definitiv in anul 1962. Atunci am iesit pentru prima data in afara tarii. Provin dintr-o familie cu origini burgheze si n-am avut voie peste granita pina la 32 de ani, cind am fost la Festivalul de Film de la Cannes. Atunci, m-a chemat un ministru sa ma intrebe de ce nu ma duc la Cannes si i-am zis ca n-am un dosar bun. Mi-a zis ca-mi da el si mi-a pus un pasaport si un bilet de avion pe masa. Bineinteles ca m-am dus repede la mama si i-am zis: <Mama, eu nu ma mai intorc!> si mama a zis: «Bine. Daca ti-o fi tie bine acolo, ne chemi si pe noi». Si asa m-am urcat in avion. Cind am ajuns acolo, am avut un succes atit de mare cu un film de opt minute, incit mi-am recistigat increderea in mine. Eu am fost atractia, dupa care ei au venit aici cu filme…
(...) Am muncit sa-mi fac un nume prin istorie si am pregatit oamenii sa vina la momentul potrivit. Au venit muncitorimea si tinerii, am facut revolutie. Am o satisfactie deplina“.
In cadrul aceluiasi interviu acordat revistei noastre, Sergiu Nicolaescu si-a amintit si cum a descoperit o retea subterana ce trecea pe sub raul Bega si ducea la Lugoj, la 50 de kilometri distanta de Timisoara. Traseul era surpat pe alocuri, asa ca trebuia sa mergi pe burta ca sa poti inainta. Copil fiind, impreuna cu gasca de „exploratori“ se tara avand lumanari aprinse in mana pentru a verifica nivelul de oxigen. Sergiu avea doar noua ani atunci, iar mezinul, „inchizatorul plutonului“, doar patru. Intr-o zi s-a stins luminarea. Regizorul a dat retragerea, dar ultimul era baietelul de patru ani care nu stia cum sa se mai intoarca, in ciuda indicatiilor primite. „Mai adormeam, din lipsa de aer, ne mai trezeam si continuam, iar adormeam. Am iesit abia dupa doua zile, in care nu am mincat, nu am baut“, isi amintea Nicolaescu. Afara ii asteptau pompieri, politisti, parintii disperati, pentru ca nu mai sperau sa-i gaseasca vii. Chiar au fost la un pas de moarte. „In filmul Duelul, de exemplu, am inventat o gasca de copii exact ca gasca mea. Cu tot cu subsolurile noastre”.
Mai multe lucruri interesante din viata celui care a fost Sergiu Nicolaescu puteti afla accesand urmatorul link: http://www.revistavip.net/Arhiva_RevistaVIP/Sergiu_Nicolaescu_Mi-am_facut_un_nume_prin_istorie_/23/905/
Sergiu Nicolaescu, un om dedicat cinematografiei romanesti
Sergiu Nicolaescu s-a nascut la Targu Jiu, pe 13 aprilie 1930. El a absolvit Universitatea Politehnica Bucuresti ca inginer mecanic, iar dupa absolvire a inceput sa lucreze la filmari combinate in cadrul Studioului cinematografic Alexandru Sahia.
Dintre cele 50 de lungmetraje pe care le-a produs in toata cariera sa, cele mai cunoscute sunt: "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" (1971), "Cu mainile curate" (1972), "Osanda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Marin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul mortii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravietuitorul" (2008).
Daca filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionata premiera romaneasca a anului 2004, probabil ca cea mai impresionanta productie semnata de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea in rolul principal - creatie de referinta in istoria filmului romanesc.
Cele mai recente filme ale sale au fost "Ultimul corupt", lansat la inceputul acestui an si continuarea, "Poker" (2010).
Regretatul regizor a fost ales pentru prima data parlamentar in 1990, pe listele FSN, iar in actuala legislatura a incheiat al cincilea mandat in Parlament. Singura legislatura in care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultura din Senat in fiecare legislatura si a detinut presedintia comisiei in actuala legislatura. El s-a numarat, totodata, printre cei care au luat parte la Revolutia din 1989.
Sursa: evz.ro
Credit foto: jurnalul.ro