ReVIsta Presei: Liniste si bucurie pe toate planurile...
    POZA:
 
 

ReVIsta Presei: Liniste si bucurie pe toate planurile...

Din data: 29 Iulie 2013 ora : 10:04:00
Nasterea bebelusului regal, Alteta Sa Regala Printul George de Cambridge (pe numele sau intreg George Alexander Louis), al treilea mostenitor al Coroanei Regale Britanice, premiul obtinut de Radu Mihaileanu, nominalizarile exceptionale ale regizoarei Ana Margineanu, dar si desemnarea castigatorului Turului Frantei, editia 100, au fost doar cateva dintre evenimentele cele mai interesante in care au fost implicate personalitatile de la noi si din strainatate.
Descoperiti si alte evenimente interesante din viata personalitatilor in randurile de mai jos.

Saptamana culturala:
Radu Mihaileanu, recompensat cu premiul „Vento d’Europa” la Ventotene
La editia de anul acesta a festivalului va fi acordat pentru prima data premiul "Vento d'Europa". Distintia va fi acordata unui artist care prin lucrarile sale a promovat ideea unei culturi europene. Anul acesta, regizorul roman Radu Mihaileanu va primi premiul "Vento d'Europa" al Festivalului de film de la Ventotene (Italia), anunta mediafax.ro. Cea de-a XIX-a editie a Festivalului de Film de la Ventotene, desfasurata intre 25 iulie si 2 august, aduce in prim-plan cinematografia internationala si protagonistii acesteia.

Ilinca Goia: „Nu ma simt nici linistita, nici implinita cu ceea ce mi se ofera in teatrul de buget”
Actrita din „Pozitia copilului”, Ilinca Goia, a dezvaluit recent ca teatrul independent este o alternativa viabila in momentul de fata pentru un actor, vorbind si despre problemele omului contemporan din perspectiva actorului Ilinca Goia.

„EVZ: De ce simti nevoia de teatru independent? Nu iti e suficient Teatrul National?
Ilinca Goia: Imi place, pur si simplu. Spectatorii de teatru independent te forteaza sa fii mai viu, mai spontan. Plus ca eu nu ma simt nici linistita, nici implinita cu ceea ce mi se ofera in teatrul de buget. Si sunt foarte constienta ca actoria e o meserie de efemerida. Fiecare respiratie, fiecare minut conteaza la o actrita.
s...t
Vorbeai despre problemele omului contemporan. Care sunt problemele tale?
Lipsa de timp, faptul ca nu-mi mai apartin. Parca timpul nu mai are valoare. Parca secundele nu mai au aceeasi cadere. Timpul nu mai are rabdare cu noi si noi cu el si alergam numai ca sa-l prindem si sa impuscam un cent in plus. Si e si povestea cu imbatranitul... incepe sa se aseze in mine gandul la alta etapa de intelegere, de intelepciune... Dar am si bucuria ca baiatul meu creste si ca e din ce in ce mai barbat, mai interesant”
Mai multe dezvaluiri gasiti aici.

Peter Ruzicka: „Sa pot dirija „Celan“ la Bucuresti a fost una dintre cele mai emotionante experiente pe care le-am trait pana acum”
Peter Ruzicka, unul dintre cei mai cunoscuti muzicieni germani ai momentului, a recunoscut ca, in afara de pasiunea evident pentru muzica, este pasionat si de... zbor. Cum se impaca muzica clasica cu zborul, aflati din urmatoarea selectie:

„Acum trei ani, la una dintre editiile Festivalului George Enescu, ati dirijat „Celan“ chiar pe scena Operei Romane, cu Orchestra Operei Nationale din Bucuresti. Cum e sa dirijezi propria compozitie? Compozitorul si dirijorul vorbesc intre ei, se sfatuiesc?
E fascinant sa-ti atingi propria partitura. Ironic, inainte de orice, trebuie s-o inveti pe dinafara, ca si cum ar fi lucrarea unui alt compozitor. Doar ca accesul tau la ce e acolo e complet diferit. Si, fireste, devii mai responsabil. Cand repeti cu orchestra o alta compozitie, ai tendinta sa critici, sa gasesti hachite, insa cand lucrezi cu propria compozitie devii si mai constient ca totul tine, de fapt, de responsabilitate. Mi-a placut sa-mi dirijez propria opera. Totusi, invat lucruri despre opera mea mai ales cand o dirijeaza altii. Cred ca orice compozitie ar trebui sa aiba in primul rand puterea sa creasca, sa poata sa devina o alta dupa zece ani.

Care e una dintre cele mai puternice experiente pe care le-ati trait ca dirijor? Va intreb fiindca unii muzicieni o descriu ca pe o stare de gratie, altii spun ca reusesc sa iasa din propriul corp si sa se priveasca de deasupra. La dumneavoastra cum se intampla?
La mine e vorba despre emotie. Cred ca sa pot dirija „Celan“ la Bucuresti a fost una dintre cele mai emotionante experiente pe care le-am trait pana acum, mai ales ca una dintre cele sapte scene ale operei descrie un moment petrecut chiar la Bucuresti. Odata am fost si la Cernauti, locul de nastere al lui Celan. Emotional, m-am simtit foarte aproape de acest moment. Si mai sunt muzicienii romani, extraordinari... N-o sa-l uit niciodata pe baritonul Stefan Ignat, care l-a interpretat pe Celan. Apoi, de ceva vreme, merg in fiecare an in turneu in China. Si trebuie sa spun ca e un sentiment aparte sa dirijezi, de pilda, „Le sacre de printemps“/„Ritualul primaverii“, de Stravinski, cu o orchestra formata din instrumentisti chinezi.

In afara de a compune si de a dirija, ce altceva va face sa va simtiti liber?
Sa zbor. Sunt pilot amator. Imi place sa-mi iau avionul Cessna – nu e proprietatea mea, sunt membru al unui club de aviatie – si sa zbor peste nordul Germaniei”.
Aflati si alte amanunte din cariera celebrului dirijor si din viata sa aici.

Regizoarea Ana Margineanu a primit sapte nominalizari la New York Innovative Theatre pentru „The Window: 4 Alice”
Spectacolul "The Window: 4 Alice", regizat de Ana Margineanu dupa un text de Saviana Stanescu, a primit sapte nominalizari la New York Innovative Theatre, scrie adevarul.ro. "The Window" este o productie PopUp Theatrics in asociere cu Institutul Cultural Roman din New York. Spectacolul a primit sapte nominalizari astfel: pentru cel mai bun personaj de grup (Inés Garcia, Robin Johnson, Nick Smerkanich), cel mai bun actor intr-un rol principal (Nick Smerkanich), cea mai buna actrita in rol principal (Inés Garcia), cea mai buna coregrafie (Melanie S. Armer), costume (Daniela Codarcea Kamiliotis), scenografie (Daniela Codarcea Kamiliotis) si productie in premiera (PopUp Theatrics in asociere cu Institutul Cultural Roman din New York). Premiile au fost instituite de The New York Innovative Theatre Foundation si sunt dedicate spectacolelor off-off Broadway. Premiile vor fi acordate pe 30 septembrie.

Ce mai fac personalitatile?
Oana Sarbu si Stefan Banica nu au fost nici pe departe un cuplu si dincolo de platoul filmarilor la „Liceenii”
Desi in cunoscutul film „Liceenii”, Oana Sarbu si Stefan Banica formau un cuplu cat se poate de frumos, in spatele camerelor de filmat, Oana Sarbu era mai distanta, poate si datorita atitudinii lui Stefan si Mihai Constantin, alias Ionica, care o luau peste picior. “Cu echipa din «Liceenii» nu m-am acomodat de la inceput. Eram mai retrasa, iar Stefan cu Mihai Constantin erau mai mistocari, erau fii de actori foarte cunoscuti. Facusera un fel de gasca. Cesonia Postelnicu era de a lor, fiind mai joviala, era prietena oficiala a lui Stefan pe vremea aceea. Eu eram considerata un pic mai salbatica. Tarziu ne-am imprietenit si m-am apropiat de ei”, a marturisit Oana pentru Historia citata de Cancan.

Inna este acuzata din nou de plagiat
Totul a pornit de la acuzele aduse compozitorilor piesei "Club Rocker", Marcel Botezan, Radu Bolfea si Sebastian Barac, de catre interpretul spaniol Roberto Martinez. Acesta din urma sustine ca ar fi plagiat una dintre melodiile sale, "A Minute of Life", dezvaluie Libertatea. Spaniolul nu a stat pe ganduri si i-a actionat in judecata pe cei trei romani, procesul urmand sa se desfasoare in Capitala, in toamna, dupa incheierea vacantei judecatoresti. Reprezentantii Uniunii Compozitorilor au analizat ambele melodii si au sesizat anumite asemanari mai ales la partea de Chorus (n.red.-refren), insa au decis sa lase instanta sa se pronunte in acest caz.
La inceputul acestui an, in ianuarie, INNA a mai fost acuzata ca piesa ei "More than friends" a fost plagiata dupa o alta cantata de Pitbull. Tot de plagiat s-a vorbit si in cazul piesei "Party Never Ends". INNA a fost acuzata atunci ca a copiat in intregime versurile piesei dintr-un cantec interpretat de Alexandra Burke, "Tonight". Totusi, pentru toate acuzatiile anterioare, interpreta a avut un raspuns ferm si categoric, demonstrand ca nu e vorba de plagiat.

Ana Ularu: „Am devenit total inutila, m-am pierdut absolut, cand am cunoscut-o pe Susanne Bier”
Ana Ularu a discutat cu jurnalistii de la Adevarul despre colaborarea cu regizoarea Susanne Bier la filmul ”Serena”, care va avea premiera in octombrie 2013, scrie Adevarul.ro. ”Serena” este povestea unui cuplu din Carolina de Nord si este ecranizarea romanului scris de Ron Rash, care a contribuit si la scenariu. „N-am avut nicio emotie cand i-am cunoscut pe Bradley Cooper si Jennifer Lawrence, dar am devenit total inutila, m-am pierdut absolut, cand am cunoscut-o pe Susanne Bier, regizoarea filmului "Serena"”, a declarat Ana Ularu.
In cadrul aceleiasi discutii, Ana a marturisit ca si-a dorit sa devina regizor, insa nu a fost sa fie... „Am vrut sa fiu regizor, dar am renuntat. E un soi de lasitate intre a-ti face o viata versus a sta confortabil. Sa fii actor, e mai greu, din fericire, teatrul ne ajuta sa ne facem propriile spectacole. Exista o dihotomie bizara la noi: actorul de film nu e si actor de teatru, ceea ce e un pic bizar. Vad ca filmul a devenit mai permeabil la noi, teatrul a ramas destul de ermetic. Am un singur criteriu: sa-mi placa foarte mult, in timp ce citesc in scenariu cred in el sau nu cred, am trecut de perioada aia in care eram mercenar, cand vanam reclame si filme de-a valma. Sunt in faza in care primesc niste scenarii bune si fac niste filme in care cred”.

Andreea Marin: „E pe cale de disparitie respectul pentru profesia de jurnalist de televiziune, pentru telespectatori, pentru invitati”
Intr-un interviu acordat evz.ro, Andreea Marin a dezvaluit care mai este relatia sa cu TVR, facand in acelasi timp o radiografie la rece a divertismentului din ziua de azi.

„Ramane TVR „dragostea cea mare”?
Andreea Marin: TVR a fost casa si a doua mea familie timp de 15 ani. Am cunoscut oameni extraordinari care mi-au devenit mentori, am avut sansa si libertatea de a pune ideile proprii in practica, am trait experienta cea mai profunda a schimbarii atator vieti cu ajutorul proiectelor de televiziune de succes si am calatorit in jurul lumii ca om de stiri sau ca producator de documentar. Cu alte cuvinte, experienta aceasta mi-a deschis porti catre o alta viata decat cea pentru care ma pregatisem in scoala si in facultate, cand ma gandeam ca o sa devin informatician.

Cum a evoluat divertismentul?
Cu cateva exceptii, deplorabil, din pacate. Iertati-mi franchetea, dar mi-ar fi si rusine sa-mi asez numele pe multe dintre productiile care apar astazi la tv. Slava Domnului ca exista inca si emisiuni precum „In premiera”, „Romanii au talent”, „Profesionistii”, „Ora de business”. E pe cale de disparitie respectul pentru profesia de jurnalist de televiziune, pentru telespectatori, pentru invitati, din pacate. Ii consider eroi pe cei care mai reusesc sa reziste pe piata cu emisiuni curate si realizate intr-un mod profesionist. Se cauta succesul obtinut facil: cu barfe, scandaluri, scenarii fanteziste. E trist, din pacate”.
Intreg interviul il puteti citi aici.

Penelope Cruz a devenit mamica pentru a doua oara
Actrita spaniola Penelope Cruz si iubitul sau, Javier Bardem, au intampinat lunea trecuta venirea pe lume a celui de-al doilea copil al cuplului-o fetita, anunta EVZ.ro.  Penelope Cruz si sotul ei au deja impreuna un fiu, Leonardo, in varsta de doi ani si jumatate.

International:
Asteptarea a luat sfarsit: Kate Middelton a nascut un baietel. George Alexander Louis va fi al treilea succesor la tronul Regatului Marii Britanii
Dupa mai bine de trei saptamani in care s-au facut pariuri, in care sute de jurnalisti au transmis live mii de ore si au facut uneori haz de necaz, lunea trecuta, 22 iulie 2013, ora 16.24, ora Londrei, bebelusul regal, primul copil al Ducelui si Ducesei de Cambridge, Kate Middleton si Printul William al Marii Britanii, a venit pe lume in aplauzele a mii de oameni, relateaza The Sun. „It’s a boy” a fost anuntul care a declansat valuri de bucurie in randul tuturor celor care simpatizeaza Casa Regala Britanica.
Alteta Sa Regala Printul George de Cambridge-George Alexander Louis-este prima fata regala care poarta numele George dupa decesul stra-stra-bunicului sau, Regele George al VI-lea. Desi a primit o multime de cadouri din toate partile lumii, printul William i-a pregatit fiului sau un cadou special: a cumparat in urma cu cateva saptamani, un ursulet de plus, dar nu unul oarecare, ci un urs achizitionat de la celebrul magazin londonez Harrod’s. Mai mult decat atat, este vorba despre o editie de colectie, lansata o data pe an, a carei valoare creste de la un al la altul.
Daca Printul William este in culmea fericirii, fratele sau, Printul Harry, este si mai bucuros de venirea pe lume a noului mostenitor al Coroanei Regale Britanice. „Cand l-am vazut pentru prima data plangea de mama focului, asa cum fac totii copiii presupun, dar este nemaipomenit sa mai avem un nou membru in familie. Sper, totusi, ca fratele meu sa stie cat de costisitoare sunt tarifele mele pentru babysitting”, a declarat el pentru The Sun.
Aceeasi bucurie au impartasit-o si bunicii micutului dar si Regina Marii Britanii, Elizabeth II. Asa cum l-a descris sotia sa, Printul Charles, un bunic extraordinar, s-a bucurat nespus la auzul vestii nasterii Altetii Sale Regale Printul George de Cambridge. „Este haios sa fiu bunic”, a declarat acesta in cadrul unui eveniment, in vreme ce Regina Marii Britanii a fost „incantata” de micul mostenitor.
Interesant este si faptul ca bebelusul regal are deja un nume de domeniu pe internet, compus din cele trei prenume ale sale, care a fost inregistrat de un antreprenor elvetian ce a intuit combinatia exacta a numelor posibile pentru viitorul mostenitor. Anuntul facut luni seara la Londra referitor la nasterea bebelusului regal a generat peste 25.300 de mesaje pe minut pe Twitter, in momentul in care a fost inregistrat varful de activitate pe aceasta platforma de microblogging, evidentiind astfel interesul urias al oamenilor pentru acest eveniment

Celine Dion: „Comunicarea a schimbat relatia noastra”
Cu toate ca este privita drept cea mai solida din lumea celebritatilor, in ciuda diferentei de varsta de 26 de ani, casnicia dintre Celine Dion si Rene Angelil a avut si momente in care a fost la un pas de dezastru, dezvaluie Ziare.com. ”Pana in urma cu sapte ani, Rene si cu mine nu comunicam corect. O buna prietena mi-a vorbit despre deschiderea care trebuie sa fie intr-un cuplu, despre comunicarea de pe picior de egalitate si tinandu-se cont de un respect reciproc", spune cantareata, adaugand ca acesta a fost inceputul unei relatii cu adevarat solide intre ea si sotul sau. "Comunicarea a schimbat relatia noastra. Sotul meu a devenit cel mai bun prieten al meu. Astazi avem incredere unul in altul. Traim unul pentru altul", a precizat cantareata de 45 de ani.
Cei doi s-au cunoscut in anul 1980, cand cantareata avea doar 12 ani, Rene Angelil devenindu-i managerul care o va conduce catre o recunostere mondiala.

Saptamana sportiva:
Campionatul Mondial de canotaj pentru tineret under 23: Echipele romanesti aduc in tara inca trei medalii de aur
Reprezentantii Romaniei au obtinut, sambata, trei medalii de aur la Campionatul Mondial de canotaj pentru tineret under 23, de la Linz-Ottensheim, informeaza Mediafax http://www.mediafax.ro/sport/trei-medalii-de-aur-pentru-romania-la-campionatul-mondial-de-canotaj-pentru-tineret-11165982. Astfel, prima medalie a revenit Mihaelei Petrila si Madalinei Beres la dublu rame 1500 metri, cu timpul de 7:24.37. Pe primul loc al podiumului s-au clasat si Andreea-Mihaela Tataru, Mihaela-Teodora Berindei, Viviana-Iuliana Bejinariu si Ioana Vrinceanu in proba de patru vasle 1500 metri, cu timpul de 6:36.35.
A treia medalie de aur a fost castigata de echipajul de patru rame baieti-Toader-Andrei Gontaru, Marius-Vasile Cozmiuc, George Palamariu si Cristi-Ilie Pirghi, in proba de 1500 m, cu timpul de 5:58.72.

Victor Hanescu l-a infrant pe Daniel Brands
Tenismenul Victor Hanescu, locul 54 ATP, l-a invins, vinerea trecuta, in sferturile de finala ale turneului de la Gstaad, cu scorul de 6-3, 6-4, pe germanul Daniel Brands, locul 55 ATP, care in mansa anterioara il eliminase pe principalul favorit al competitiei, elvetianul Roger Federer, locul 5 ATP, scrie replicaonline.ro. Romanul a avut nevoie de 70 de minute pentru a trece de Brands, care il invinsese pe Federer cu acelasi scor, 6-3, 6-4. Hanescu a coborat doua locuri in clasamentul ATP dat publicitatii luni, de pe 52 pe 54, cu 839 de puncte, fiind cel mai bine clasat jucator roman.

Chris Froome, marele castigator al Turului Frantei, editia 100
Chris Froome (Sky) a castigat pentru prima data in cariera Turul Frantei la ciclism, britanul fiind urmat in clasamentul general de Nairo Quintana (Movistar) si Joaquin Rodriguez (Katusha), anunta Hotnews. El a declarat ca tricoul galben pe care l-a cucerit va rezista in timp, facand aluzie la suspiciunile de dopaj care s-au facut la adresa sa in ultima perioada. “Sa castig editia centenara a Turului Frantei este o onoare pentru mine. Acest tricou galben va rezista in timp. Dupa istoria recenta a ciclismului si dezvaluirile aparute, oricine ar fi purtat tricoul galben ar fi fost supus controalelor, dar si criticilor. Eu m-am obisnuit cu aceasta idee”, a precizat acesta.

Care personalitati din peisajul monden national si international vor iesi in evidenta saptamana viitoare, ce evenimente merita trecute in revista, aflati din editia online a publicatiei noastre – categoria „Articole”, rubricile „ReVIsta Presei” si „De vorba cu...”.

de Redactia - 1610 afisari
 
         
 
3.0 - 2 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora