De joi, 20 aprilie 2012, Bacaul are prefect un om al carui nume nu dispare un timp, ca nici el sa nu mai auda de oameni, nici oamenii de el: Tudorita Lungu. Prefectul de azi al Bacaului nu a trebuit sa-si stearga niciodata urmele pe unde a trecut, doar ca schimbarile au luat-o de undeva si uneori au rechemat-o unde a fost. Ceea ce cantareste in favoarea sa, din acest punct de vedere, este ca pe unde a trecut nu a distrus si compromis totul, conform principiului „dupa mine, potopul!”. Din contra, ea si-a lasat intotdeauna loc de „buna ziua”!
Cunoscand acest lucru, putem intelege usor cum gasim in noi si in apropierea noastra ceea ce cautam mai departe (drumul pe care se ajunge sa fii placut semenului, admirat, ascultat, pretuit): simplitatea, intai, ignorarea si reprimarea urii, cautarea comuniunii cu fiecare, fara a lasa pe cineva sa ramana ca un opritor de usa, in asteptarea fara de sfarsit a unui raspuns de la ea.
Au fost si vor mai fi prefecti la Bacau. Fiecare dintre ei a avut, si va avea in „mapa” lui de serviciu, o tehnica individuala, o strategie, un program intocmit. Ceea ce are numai Tudorita Lungu, insa, se afla in „dotarea” trasaturii sale de caracter, in „aliajul” firii sale, care nu este animata de ideea invartirii matei dupa coada, ci este hotarata si priveste orizontul in ceasul maximei luminozitati a zilei.
Fara sa insufleteasca vreodata anormalitatea, Tudorita Lungu, noul prefect al Bacaului, vine cu o deviza nu noua, ci, in primul rand, pamanteana: „legea nu are carnet de partid!”. Orice ideal este perfectibil, dar acesta nu mai poate avea nicio nuanta de provizorat. Pana la urma, legea romaneasca cea mai buna este cea veche: e ca vinul care in timp isi catifeleaza culoarea si gustul. Aceasta lege veche, necameleonica, nesezoniera, este un drum nou in politica romaneasca postdecembrista...