"Haideti sa mai vorbim discutii"
    POZA:
 
 

"Haideti sa mai vorbim discutii"

Din data: 13 Martie 2013 ora : 12:49:37
Moto: „Fiecare are gusturile lui in muzica. N-are cum sa asculte toata lumea numai Schopenhauer” - Din comoara folclorului nostru super –cool(t).
Ca este si ’”macaze” si este si „macazuri”, asta, hai, mai treaca-mearga. Dar sa te apuci si sa mai scrii un ”Tratat despre macaze”, cum a facut-o Costin Tuchila (foto) - carte frumos-provocatoare, despre care s-a vorbit/s-a scris inca prea putin („prietenii stiu de ce”) - asa ceva chiar ca ne trimite la vorba personajului care a vazut pentru prima oara in viata lui o girafa: ”Asta este ceva care nu exista!”.

De ce a facut tocmai el, Costin Tuchila, redutabil om de presa, critic de arta cu un gust sigur si bine strunit, asa ceva ne spune/scrie cu mana lui,  de buna voie si nesilit de nimeni: „Dar deranj e mereu in ultima vreme si, inca, peste tot. Tot din punct de vedere al deranjurilor, macazurile pot fi linistite: acesta nu este un tratat in care sa le traducem secretele. Aici nu este vorba despre dispozitive si instalatii. Aici nu incape nici nostalgia vremurilor trecute cu copilasi draguti langa calea ferata, facand cu mana la tren. Iar tratatul nu e un tratat, s-ar crea confuzie, au mai fost asemenea cazuri”.

Acum mai venim de-acasa! Dar, daca nu e tratat, atunci… „Tratatul” acesta ce mai e? Foarte simplu, ne lamureste autorul, e ceva despre cum sa mai vorbim discutii: „Mai ne radem, mai privim, mai intrebam, mai un macaz, mai o deraiere, mai o declaratie”.

Dar, spre a nu mai lungi vorba, haideti sa punem punctul pe… Y!: in „Tratatul despre macaze” autorul ne vorbeste despre… cum se vorbeste, mai nou si mai nou, pe mondeneste. Adica in lumea cu pretentii, cu fite si cu ifose, dar nu doar in lumea cluburilor specializate, cat mai ales in aia „care da bine pe sticla”.

Si, ma intreb, cu ce putea sa inceapa aceasta disectie pe viu, daca nu cu vorbele mai la moda, mai trendy sau mai stiu eu cum?... De exemplu, cu vorbirea pe radicale, adica in sclifoseala pretioasa de la care ne-am pomenit invadati de niscai ziceri precum: „activitati de actiune”, „sunt ceva grade mai multe”. Mai pe romaneste zis, la kitch-ul cu pretentii elitiste, fiindca, vorba inteleptului, „snobismul este un factor de progres social”.
Rand pe rand, cu rabdare si aplecare, Costin Tuchila aduna ca intr-un insectar „piese grele”, piese de colectie si face o admirabila exegeza a noilor locuri comune, de fapt, se va vedea mai la urma, a noilor stereotipii mentale care coplesesc si supun cerebelul nostru individual si colectiv (Cred ca am zis-o bine, nu?).

Incepe (se putea altfel?) cu manelizarea: „Manelizarea nu mai e de ani buni un fenomen de cartier periferic. Altadata, manelistii stateau frumusel la ei acasa, nu prea indrazneau sa iasa din cercul lor, in care de altfel se simteau minunat. Acum, dimpotriva, se simt minunat numai daca ies de acolo, daca se baga in fata”. Si, continua disectia: ”Manelistul pluteste in aer, ranjeste si abia asteapta sa-i iasa in cale «victima». Si nici nu e greu, manelistul n-are prea mult de asteptat, caci «victima» se gaseste si ea pretutindeni si din belsug…”.

Ce-i drept, arsenalul lingvistic al noilor ”comunicatori” nu da mari probleme de spatiu locativ in memoria proprietate personala. Costin Tuchila a facut un repede-inventar si i-a iesit cam asa: „Biizet, super, ok, super misto, strong, cool, full” sau, la antipod, cu: ”nasol, nasolisim, naspa, raspa”. Un loc distinct, inconfundabil in acest veritabil anti-DEX ocupandu-l, fireste „locatie” si ”socializare”.

Sa ne mai miram, atunci, daca pluteste in aer intrebarea: ”Verdi sau Monteverdi?”; nicidecum, luam act si… mergem mai departe.
N-am sa rapesc cititorului savoarea acestei carti (na, ca uitasem de „savurooooos”, fiindca si asta a intrat de-acum in fondul principal de cuvinte al… socializarii), drept pentru care inchei cu o intrebare: dar de verbul „a okeiza-okeizare” ati auzit? Care-i problema? Auziti acum. Asta-i situatia, cat traieste, omul invata!...

Si totusi, de unde povestea cu macazele? Foarte simplu, ne spune tot Costin Tuchila: ”Tot vorbind eu de macaze, am fost supus la unele intrebari cat se poate de firesti. Dificile intrebari, recunosc. Tot in gluma, am facut o analogie, parasind cu regret calea ferata, unde atatea macazuri au ruginit sau au fost acoperite de buruieni. Exista, inca mai exista si altceva decat macazele, cele atat de «inventive», dragele de le.(…) Cum am observat ca gluma mea cu macazele n-a fost cu totul uitata, ca vreo cativa si-au insusit termenul, m-am gandit ca n-ar fi tocmai rau sa-i dau curs”.
Nu te-ai gandit deloc rau, prietene. Ba chiar eu zic sa perseverezi, nu de alta dar, lumea celor care asculta muzica de Schopenhauer si, cand le vorbesti despre Tolouse-Lautrec, pariaza ca bate Toulouse cu 2-0, e inca mare si incapatoare!...

Sursa foto: Facebook

de Serban Cionoff - 4176 afisari
 
         
 
4.5 - 12 voturi