Balazs Barabas este omul care patrunde in lumea ermetica a diplomatilor si ne-o prezinta emisiune de emisiune. Insa ce stim despre el? Nimic mai mult decat inregistreaza camera de filmat. Asadar, luni dimineata, am  incercat  timp de o jumatate de ora sa facem schimb de roluri, si sa surprindem latura nevazuta a profesionistului.

Unde ati copilarit? Ce amintiri aveti legate de acel loc?
Am copilarit in Bucuresti. M-am nascut aici, in Drumul Taberei, unde am si crescut. Imi aduc aminte ca eram aproape de Piata Moghioros, si pe vremea aceea nu erau frigidere asa cum vezi astazi prin cofetarii, restaurante si magazine care necesita asemenea lucruri. Erau niste camionete care aduceau cuburi mai mari de gheata si eram asa fascinat de fiecare data cand mergeam acolo si vedeam oamenii care scoteau cuburile cu niste carlige uriase.
Primele amintiri cred ca le am de pe la 3-4 ani. Era mult mai linistit pe atunci. Aproape ca toata ziua nu se auzea nici tipenie, de masini cu atat mai putin.

Ati stiut de mic spre ce meserie vreti sa va indreptati in viitor?
Nu am stiut. Parintii mei au fost ziaristi, deci cumva am crescut in atmosfera asta. Am avut intotdeauna insa o pasiune pentru limbi straine; m-a ajutat faptul ca deja din clasa a-II-a am inceput sa invatam engleza, iar in clasa a V-a ni s-a predat franceza. Practic la noi acasa se vorbea ungureste. Parintii mei m-au dat la o scoala romana, pentru ca era destul de aproape, desi stiam foarte putina romana. Am invatat insa destul de repede. Deja in clasa a-V-a mergeam la olimpiade de limba si literatura romana, castigam faze pe scoala, pe sector, pe municipiu… pana la faza nationala nu am ajuns, dar eram pe acolo…

Unde este pentru dumneavoastra „acasa”?
Este greu de spus. Eu aici m-am nascut, aici traiesc parintii mei… din punctul acesta de vedere aici este “acasa”. Dar la Budapesta traieste familia mea, sotia si cei doi copii. Este foarte greu sa fac diferenta. Amandoua locurile sunt acasa pentru mine in aceeasi masura.

Cum gasiti echilibrul intre cariera si viata de familie?
Greu. Job-ul asta este fascinant si imprevizibil in acelasi timp, mai ales ca lucram in mare parte cu ambasadori, cu care este dificil sa stabilesti o intalnire. Dansii pot sa stabileasca intalnirea peste trei saptamani, doua luni, dar pot sa spuna si ca peste doua zile sunt liberi si pot sa faca interviul atunci. Din punctul acesta de vedere este foarte greu sa planifici orice. In plus, pe langa “Pasaport Diplomatic”, mai am si o alta emisiune- “Jurnal Extern”, difuzata duminica seara. Asadar, este putin dificil sa-mi planific dinainte calatoria la Budapesta si inapoi.

„Avantajul sistemului ungar de invatamant era ca puteai sa-ti organizezi programul cum doreai”
Lucrati de peste 17 ani in presa. Ce v-a atras la acest domeniu?
A fost cumva intamplator ca am ajuns sa ma ocup de jurnalism. Eu nu mi-am propus niciodata in mod constient sa fac lucrul acesta. Aveam o pasiune pentru scris, imi placea sa invat limbi straine, cum am mai spus.  Am inceput facultatea aici. Dupa revolutie, in ’90, am intrat la maghiara-engleza, in Bucuresti. Dupa primul an am primit o bursa in Ungaria si am terminat facultatea acolo.

In timp ce eram la studii, am inceput sa lucrez ca si corespondent pentru diverse organe de presa din Romania. Prima data pentru cotidianul Ziua, apoi pentru agentia Mediafax, pentru ProTV,  Realitatea, Money Channel. Cumva era o situatie data - eu eram acolo, in mijlocul evenimentelor, aveam contacte cu niste colegi de aici, care au inceput sa-mi ceara material, si asa am ramas in presa. In Ungaria, cunoscand limba romana, am inceput sa lucrez la sectia romana a postului national de radio de acolo. A urmat un saptamanal de informatica si business.
In 2009 am parasit domeniul jurnalistic pentru afaceri. Am condus o firma de distributie de filme, unde am fost Country Manager.

Sunteti licentiat la Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta. Cum este sistemul de invatamant de acolo fata de cel de aici?
Cand am plecat eu tocmai se reforma si sistemul de invatamant de acolo. Aici, in Romania, erau sectiile perechi. Adica era o sectie principala si una secundara; spre exemplu maghiara principala, engleza secundara sau engleza principala, portugheza secundara, dar intotdeauna doua. In Ungaria erau separate. Faceai o singura sectie, nu era nimic secundar. Era si un alt sistem, in sensul ca era o lista de asa numite credite de materii care trebuiau facute, dar nu te obliga nimeni sa faci anumite cursuri. Intr-un semestru puteai sa faci 20 sau doua cursuri, dar idea era ca trebuia sa termini in patru ani. Bine, erau si niste cerinte preliminare, adica nu puteai sa faci literatura engleza a secolului XX fara sa faci literatura engleza baroca, deci cumva se suprapuneau, dar sistemul era mult mai lejer.

Acesta era avantajul, ca puteai sa-ti organizezi programul cum doreai. Acelasi curs sau seminar era tinut de mai multi profesori la ore diferite. Comparativ, in Romania sistemul era oarecum mai rigid, adica aveai un  orar care trebuia respectat. Dezavantajul era ca nu se forma o comunitate. Oamenii se intalneau oarecum intamplator si nu se legau asa de usor prietenii ca in Romania, de exemplu, unde aveai un an, aveai o grupa si cu ea mergeai pana la capat.

“Stirile externe sunt tratate la modul: in gradina zoologica din China s-a nascut un panda cu doua capete, si cam atat”
Moderati doua emisiuni de succes. Care sunt criteriile pe baza carora stabiliti subiectele lor?
Este relativ usor. La “Pasaport Diplomatic” este usor in sensul ca este singura emisiune de felul acesta din Romania, care se ocupa de diplomatie. Nu se stie mare lucru despre ce anume fac diplomatii. Din punctul acesta de vedere este usor, pentru ca orice aspect al domeniului acesta am prezenta, este o noutate si ceva ce nu s-a mai aratat. De exemplu, filmam in ambasade, dar si in resedinta ambasadorului, unde ne prezinta camerele, ne arata ce obiecte sunt expuse. Astfel de aspecte prezentam in emisiune.

De fiecare data avem intalnire inainte cu ambasadorul ca sa stabilim exact subiectele pe care le vom prezenta, pentru ca de obicei, chiar daca nu se stie de catre toata lumea, multe tari au investitii in Romania si trebuie sa discutam pe care le prezentam… sau ce eveniment cultural planifica tara respectiva, unde vom merge sa filmam. Este foarte important ca incercam sa aratam si partea mai personala a diplomatului respectiv. Luam un interviu formal referitor la relatiile bilaterale, politica, economie, dar ne straduim sa aratam si partea lor mai putin oficiala, in care isi prezinta hobby-urile. De exemplu, ambasadorul Rusiei are o pisica foarte draguta, care se numeste Musea, pe care am cunoscut-o si noi; cu ambasadorul Bosniei am facut power walking, ceva intre jogging si plimbat; cu ambasadorul Statelor Unite am mers cu bicicleta prin parc… Deci majoritatea lor au cate o pasiune, sau isi petrec timpul intr-un mod anume, si incercam sa aratam si acest lucru.

Cu “Jurnal Extern” lucrurile sunt simple, pentru ca prezentam intotdeauna principalele evenimente ale saptamanii precedente. Alegem in fiecare editie un subiect principal, sau doua, daca sunt mai mari. Acestea le discutam cu un invitat in platou, care se pricepe mai bine decat mine la subiectul respectiv. Incercam sa aflam detaliile evenimentului, sa il explicam. Si este important ca aratam intotdeauna ce legatura are cu Romania, de ce este acest lucru relevant pentru Romania, cum ne afecteaza sau ce putem invata noi din ce se intampla in alte parti. Pentru ca de obicei stirile externe sunt tratate la modul: in gradina zoologica din China s-a nascut un panda cu doua capete, si cam atat. Dar lucrurile sunt mult mai complexe, majoritatea lor ne afecteaza direct, si cred ca trebuie sa aratam lucrul acesta.

Se intampla in timpul filmarilor sa apara si situatii, intamplari neprevazute, inedite?
Filmarile acestea sunt destul de minutios pregatite si din cauza aceasta nu se intampla surprize, lucruri deosebite. Au fost totusi niste situatii mai deosebite. De exemplu, cu ambasadorul Ucrainei am jucat fotbal. Am avut o filmare in editia cu Thailanda cand am avut un invitat care se pregatea sa-si deschida un restaurant thailandez in Bucuresti. Ne-a pregatit niste feluri de mancare si eu le-am gustat. La unul dintre ele mi-a atras atentia ca este picant, dar am zis OK, cat de picant poate sa fie, si am luat o imbucatura. Cand am inghitit-o simteam cum imi arde gatul, insa emisiunea fiind filmata, am incercat sa reactionez cat de cat decent, ca un gentleman, dar nu am reusit. Radeau colegii in spate de nu mai puteau. Au zis ca m-am inrosit complet, se vedea ca nu mai puteam sa respir si am inceput sa tusesc. A fost o scena amuzanta, dar a dat bine pana la urma.

Exista vreo diferenta intre jurnalistii din Ungaria si cei din Romania? Daca da, care este aceasta?
Presa de investigatie din Romania este mai curajoasa, mai incisiva, mai tenace.

Dar intre mass-media si jurnalisti?
Este destul de usor de decriptat. Pe de o parte sunt organe de presa, in speta televiziuni, care sunt destul de evident partinitoare, si din punctul acesta de vedere prioritatea nu este sa punem intrebarile in asa fel incat sa aflam ceva, ci sa aflam ce vrem noi sa se afle. Exista insa si multi oameni dedicati si constiinciosi, care intr-adevar nu sunt indragostiti de ego-ul lor. Ei vor sa se afirme prin informatiile pe care numai ei le pot afla si prezenta. Cred ca asta este diferenta.

„Cand am inceput sa lucrez in echipa Digi24 aveam mintea setata pe profit, pe management, pe conduceri de echipa”
Un jurnalist profesionist ar trebui sa fie…?
As putea sa-l definesc prin ceea ce nu ar trebui sa fie. Sa nu fie superficial, sa nu se lase dirijat de rutina, si nu in ultimul rand, sa fie intotdeauna constient ca nu publicul este pentru el, ci el este pentru public. Daca ne lasam luati de val si avem impresia ca suntem crezuti pentru ca noi spunem ceva si nu pentru ceea ce spunem, la un moment dat exista pericolul sa devenim superficiali si sa lucram din rutina. Acestea sunt aspectele care nu ar trebui sa ne ghideze.

Prima luna in echipa Digi 24 a fost o provocare sau nu pentru jurnalistul Balazs Barabas?
A fost si usoara si dificila in acelasi timp. Cunosteam cativa colegi, din punctul acesta de vedere era bine, dar era dificil pentru ca eu lucram atunci de peste doi ani in afaceri, deci nu mai aveam legatura cu presa. Bine, citeam stirile in fiecare zi, dar nu mai faceam presa propriu-zis. Astfel, mi-a luat ceva timp sa intru in ritm, sa ma obisnuiesc cu un alt fel de gandire decat pana atunci. Chiar si cand am inceput sa lucrez, aveam mintea setata pe profit, pe management, pe conduceri de echipa... In timp am inceput sa gandesc din nou cu mintea de jurnalist.

Dar experienta de prezentator al Galei Superlativelor VIP?
A fost interesanta, a fost o noutate. Nu facusem asa ceva inainte. A fost un pic ciudat sa am publicul chiar in fata mea. In momentul in care faci televiziune, ori in platou, ori pe teren, iti inchipui publicul caruia ii vorbesti, dar nu ai niciun feed-back pe moment. Acolo insa erau sute de oameni in fata mea - nu ma simteam incomod, dar era o situatie noua cu care a trebuit sa ma obisnuiesc destul de repede, in cateva secunde… Si  cred ca am reusit lucrul acesta…

Cum ati caracteriza relatia cu echipa Digi24?
Relatia cu echipa Digi24 este foarte buna. La Digi 24 sunt doua departamente: departamentul de stiri si departamentul de productie. Desi lucram fiecare la altceva, comunicam unul cu celalalt, nu pentru ca suntem obligati, ca ne aflam in aceeasi incapere, ci pentru ca ne simtim bine, ne apreciem reciproc…

“As vrea sa fac macar o data o saritura cu parasuta”
Ce pasiuni aveti?
Cam tot ce are legatura cu apa: inot, schi, patinaj.

Si sporturi extreme?
Nu, din pacate nu am avut timp sa le experimentez. As vrea sa fac macar o data o saritura cu parasuta; bungee jumping-ul nu ma atrage in mod deosebit, insa parasutismul m-ar tenta foarte mult.

Unde va place sa va petreceti vacantele?
Cu familia mergem in fiecare an in Italia, la mare. In apropiere de Venetia este un camping foarte dragut, foarte comod si civilizat. Acolo mergem in fiecare an vara, o saptamana, si in rest in Austria, la munte.