B'ESTFEST intra pe ultima suta de metri!
    POZA:
     
 

B'ESTFEST intra pe ultima suta de metri!

Din data: 02 Iulie 2008 ora : 16:00:00
Au mai ramas doar cateva zile pana la B'ESTFEST, iar pregatirile pentru festival intra pe ultima suta de metri. Produs de Emag!c Entertainment, B'ESTFEST 2008 va avea loc la sfarsitul saptamanii, in zilele de 4, 5, 6, fiind urmat pe 11 iulie de B'ESTFEST AFTERSHOCK, cu Judas Priest cap de afis. Printre artistii care vor participa la B'ESTFEST se numara Alanis Morissette, Cypress Hill, UNKLE, Apollo 440, Kaiser Chiefs, Manic Street Preachers, Nouvelle Vague, Manu Chao, Nelly Furtado, Sunrise Avenue, Roisin Murphy.
Pentru backstage sunt deja pregatite 1000 de prosoape, 800 de litri de apa, 1200 de cutii de bere si 500 de litri de suc, peste 100 de sticle de vin si 140 de litri de votca si de whiskey. Echipa care lucreaza anul acesta pentru B'ESTFEST numara peste 1500 de oameni, incluzand 750 de persoane in echipa tehnica, 250 de muzicieni si 350 de persoane din staff-ul artistilor.
In perimetrul B'ESTFEST vor fi amplasate mai multe zone-restaurant si numeroase baruri, achizitionarea produselor alimentare si a bauturilor urmand a se face doar pe baza jetoanelor. Acestea pot fi procurate de la casieriile festivalului, iar la sfarsitul fiecarei zile, jetoanele in plus pot fi schimbate in bani. Publicul va avea la dispozitie un meniu variat de feluri de mancare, de la sandvisuri si mici, frigarui sau carnaciori pe gratar, pana la specialitati italiene, chinezesti si multe alte sortimente.
In ceea ce priveste bauturile, in spatiul festivalului vor fi disponibile: bere Heineken la pahar, racoritoare, apa, limonada si fresh de portocale. De asemenea, vor exista si anul acesta vanzatori mobili de bere.
Biletele pentru B'ESTFEST pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta si online, de pe www.myticket.ro.
Abonamentele pe toate cele trei zile de B'ESTFEST (240 lei) pot fi achizitionate doar in pre-sale, in zilele de festival fiind disponibile doar bilete pentru o singura zi. In zilele de B'ESTFEST, biletele pot fi achizionate de la casele de bilete de la intrare in spatiul de festival, precum si din magazinele Diverta din Bucuresti (Diverta Mall Vitan, Mall Plaza, Scala, Unirea).
 
         
 
3.0 - 1 voturi