Andrei Tarkovsky si Nikita Mikhalkov sunt doar doua nume din cinematrografia rusa care au cucerit lumea cu filmele lor, adevarate opere de arta. Un reprezentat al noului val de regizori rusi ne-a vizitat recent tara si a acordat un interviu exclusiv revistei VIP.

Este vorba de Aleksei Gherman Junior. Primul lungmetraj al cineastului, "Ultimul tren", a obtinut numeroase premii la festivalurile internationale. Cel de-al doilea lungmetraj, "Garpastum", a fost un alt succes al tanarului regizor rus, a rulat la Festivalul International de Film de la Venetia si a castigat marele premiu la Festivalul International de Film de la Sofia, iar "Soldatul de hartie" a obtinut premiul pentru cea mai buna regie (Leul de Argint) la Festivalul International de Film de la Venetia. Desi ar parea ca Aleksei se numara printre cei mai fericiti cineasti, acesta ascunde in spatele reusitei profesionale mai multe nemultumiri, constient fiind de faptul ca industria filmului este una foarte pretentioasa si dificila din pricina crizei financiare.

“Ca esti mai mult sau mai putin celebru este o chestiune de moment”
Fiu al lui Aleksei Gherman, un alt nume etalon in industria cinematografiei rusesti, tanarul a iesit cu usurinta din “umbra” celebritatii tatalui sau. “Odata cu varsta vine si intelepciunea si intelegi ca asocierea cu filmele tatalui tau este doar un amanunt. Sunt fleacuri. Daca ar fi sa ne gandim la lucrurile importante, acestea chiar nu ar conta. Ca esti mai mult sau mai putin celebru, nu are nicio noima. Este o chestiune de moment. Atunci cand ai 20 de ani, spre exemplu, faci un film de zece minute si esti comparat permanent cu tatal tau, ca ce bun era el, care are 45 de ani, si face sau a facut foarte multe filme si se spune ca tu nu esti ca el, asta te deprima. Cu timpul, totul trece de la sine si incepi sa te gandesti la cu totul alte lucruri”, povesteste Aleksei.

Cum se faceau filmele in perioada sovietica si ce pret se punea pe cultura. Era unul mai mare, fata de cel care se plateste acum? Iata o intrebare pe care acesta a incercat sa o ocoleasca spunand ca raspunsul nu este clar in viziunea nimanui: “Cea mai importanta intrebare a ultimilor 30 de ani este problema atitudinii fata de ceea ce a fost Uniunea Sovietica (URSS). Este problema dominanta a vietii culturale ruse. Si problemele care erau atunci erau foarte mari – una dintre ele era lipsa mancarii. Cultura rusa de astazi, cea contemporana, se afla intr-o situatie mai buna fata de cea care era atunci in Uniunea Sovietica. Si in legatura cu aceasta, nimeni nu poate sa dea un raspuns definitiv. Sunt discutii in contradictoriu”.
 
”Toata lumea, indiferent unde se face filmul, se duce tot la cel american”
Cu toate greutatile si lipsurile ce le-a adus cu el regimul comunist, filmul rus a fost mereu “in fruntea” preferintelor criticilor: ”Din acest punct de vedere, cultura din perioada sovietica a fost mult mai productiva. Bineinteles ca si cultura sovietica a avut de infruntat multe, s-a confruntat cu problemele din acea vreme. De exemplu, Lev Trotki, care a fost expulzat din Uniunea Sovietica, a primit premiul. Daca este sa fac o medie, filmul din perioada sovietica a fost mult mai important si a avut o mai mare relevanta la nivel mondial fata de cel care se face acum”.

Am discutat cu Aleksei si despre problema filmelor facute pentru festival, in care se investesc bani putini si care au anumite retete de urmat pentru succesul la juriu. “Asta este, daca vreti, o problema a cinematografiei europene pentru ca toata lumea, indiferent unde se face filmul, se duce tot la cel american. Si pentru ca filmul sa aiba un destin anume, el trebuie neparat sa ajunga la un festival. Pentru a ajunge acolo, trebuie sa intruneasca anumite criterii. Tema, subiect si buget. Poate ca exceptii fac doar 15 filme pe an. Din acest motiv, artistii nu prea au posibilitatea sa aleaga. Sunt nevoiti sa aiba aceasta optiune. Si atunci sunt pusi in situatia de a face filme despre aceleasi subiecte”, adauga acesta.

Chiar daca la prima vedere regizorii rusi nu prea se dau in vant dupa aceste festivaluri, Gherman jr. spune ca aceasta teorie nu este adevarata. “Sigur ca in Rusia sunt regizori care lucreaza numai pentru piata interna de film. Motivul? Piata rusa inseamna si Belarus, Ucraina, o parte din Asia Centrala, deci este o piata foarte mare. Si cred ca peste cinci ani, din acest punct de vedere, Rusia va fi pe primul loc in Europa si va depasi si Germania, si Franta. Asa ca, la noi in Rusia, la fel ca si in Italia, exista o parte a oamenilor de film care fac produse pentru uz intern - de regula comedii. Dar cea mai mare parte incearca sa se integreze in procesele universale, mondiale”.

“Dupa dealuri, un film nou”
Cum poate schimba un premiu destinul unui regizor? “Uitati-va la regizorii dvs. romani care sunt mai multi dintre cei care au luat premii”, ne raspunde Aleksei razand. Cat priveste castigatorul de la Festivalul de Film de la Cannes de anul trecut, Cristian Mungiu si al sau film, “Dupa dealuri”, Aleksei il descrie ca fiind “un film nou”. “Eu sunt cu totul de alta formatie, alta structura, si gandesc in cu totul alta directie. Nu vreau sa spun ca gandesc mai bine sau mai prost decat Mungiu, dar altfel. Avem perceptii diferite in ceea ce priveste modalitatea de a privi lucrurile. Un artist talentat poate face lucrurile conform posibilitatilor sale. E ca si cum m-ati fi intrebat cum l-ati pictata dvs. pe Van Gogh”, este de parere regizorul.
Spre bucuria noastra, filmul romanesc este foarte cunoscut si apreciat in Rusia, dar la un anumit gen de public. “Se scriu carti despre cinematografia romana contemporana”, ne-a marturisit Gherman Jr.

Cu voia regizorilor sau nu, tehnologia a evoluat cu o viteza ametitoare si s-a extins si in domeniul filmului. Intrebat daca este tentat sa regizeze un 3D, acesta ne-a raspuns: ”Bineinteles ca imi place, dar este foarte scump. Si apoi, mai cred ca tehnologia asta 3D este o tehnologie de moment. De tranzitie. Si apoi, toate efectele speciale sunt mai caracteristice pentru cinematografia americana”.
 
“Nu am avut noroc”
Cat priveste sistemul finantarilor in filmul rus, acesta este asemanator cu cel din Romania. “Pentru proiectele culturale de la bugetul de stat se aloca un milion de dolari. Dar producerea filmului la noi este foarte scumpa, comparativ cu cea din America, de exemplu. La noi filmul este mai scump. Si apoi, ne confruntam inclusiv cu criza politica. Care se pare ca a trecut acum, dar tot criza e (rade). Si aceste lucruri au produs modificari, transformari importante la nivel economic.

Mi se pare ca ne-am nascut intr-o perioada nu prea reusita, nu prea grozava. Nu am avut noroc. Totusi este iarasi o chestiune de tranzitie, temporara. Probabil din acest motiv sau in aceasta situatie trebuie sa facem niste eforturi in plus. Iar pentru finantare, se face concurs, evident”, a mai declarat pentru VIP cineastul rus.

Aleksei Gherman Jr. s-a aratat dispus sa colaboreze cu actorii din Romania, singura conditie este ca acestia sa stapaneasca limba rusa, fiind tentat de asemenea sa foloseasca staruri de cinema pentru uz comercial: ”Bineinteles. Exista o conditie pentru ca filmul este in limba rusa: ei trebuie sa vorbeasca macar limba rusa. Cel putin sa inteleaga. In caz contrar ar trebui sa spuna cuvinte care nu le pricep. In momentul in care un actor nu intelege ce vorbeste, el nu poate sa faca fata filmului meu”, a precizat cineastul, adaugand: “Atunci, nu numai ca actorul e bun, dar se vinde si filmul odata cu el. In filmul meu, «Soldatul de hartie», il am pe Merab Ninidze care nu este cunoscut in Rusia, dar daca se duce in Germania, este recunoscut imediat, si de politisti, si de trecatori. El a jucat rolul principal intr-un film care a luat premiul Oscar, «Nicaieri in Africa»”.

“Pe masura ce te maturizezi incepe sa nu-ti placa faptul ca te repeti”
Pe langa dificultatile financiare pe care le are atunci cand trebuie sa finalizeze un film, cineastul se mai impiedica si de multe alte lucruri. “Nu-mi place universul si de multa vreme incercam sa gasim o solutie pentru o indreptare a filmului artistic. Asta iti consuma extrem de multa energie si presupune un efort sustinut. In afara acestui neajuns, pe masura ce te maturizezi, inaintezi in varsta si incepe sa nu-ti placa faptul ca te repeti. La inceput te chinui si incepi sa scrii mult, mult, vreme indelungata si in mod chinuitor. Ulterior se termina banii, stai si filmezi, si iar filmezi, si daca totul a fost bine pana atunci ajungi sa participi si la un festival. La final primesti sau nu primesti un premiu... Daca l-ai primit, e mai bine si esti invitat la o revista celebra pentru interviu. Apoi trece un an si... esti uitat... Si banii, asa cum nu erau nici atunci, nu ii ai nici acum. Si iar te apuci sa scrii mult, sa te chinui multa vreme si o iei de la capat...”.

In aceeasi reclama cu germanul Wim Wenders
Pentru ca filmul aduce prea putin profit in tara, Aleksei mizeaza si pe regizarea spoturilor publicitare. Asa se face ca el, un regizor rus celebru, apare in acelasi spot publicitar in care joaca si un cineast german. Aleksei este filmat la Moscova, colegul sau european, la Berlin: “Inainte faceam reclame ca sa castig bani. Dar la un moment dat m-am plictisit. Recent am facut prezentarea filmului pentru un nou telefon mobil si a fost foarte amuzant. Eram intr-un magazin, in centrul Moscovei, plin de jurnalisti, unde era o masa mica, de protocol. Langa mine era un ecran pe care se vedea Berlinul, o sala enorma, imensa, oamenii erau imbracati in smoking, mii de oameni. Apare Wim Wenders si face si el reclama la telefon. Numai ca era in alte conditii, in alta sala, alte dimensiuni”, a incheiat, amuzat, Aleksei.