La multi ani, Mircea Rednic!
    -
 

La multi ani, Mircea Rednic!

Data nasterii: 09 Aprilie 1962
Unul dintre cei mai talentati antrenori romani, Mircea Rednic s-a nascut pe 9 aprilie 1962, la Hunedoara, oras care a dat Romaniei si alti fotbalisti de legenda, precum regretatul Michael Klein si Romulus Gabor.
In cariera de fotbalist, Rednic a jucat pe postul de fundas central. Jucator dotat cu deosebite calitati fizice, bun tehnician si cu un dezvoltat simt al anticipatiei, Rednic a reprezentat tipul fundasului modern, la fel de activ si eficate, atat in aparare, cat si in atac.

Mircea a evoluat la Corvinul (1976 – 1979 si 1980 – 1983), Luceafarul Bucuresti (1979 – 1980), Dinamo (1983 – 1991), Bursaspor (1991), Standard Liege (1991 – 1996), Saint Trond (1996 – 1997) si Rapid Bucuresti (1997 – 2000). Din anul 2000 este antrenor, trecandu-si in palmares un titlu de campion cu Rapid. Dupa episodul Rapid, acesta a demisionat si a semnat un nou contract cu Dinamo. La Rapid Bucuresti, Rednic a evoluat sub comanda lui Mircea Lucescu, tehnicianul cu care isi incepuse cariera la Corvinul si Dinamo.

A castigat trei titluri de campion al Romaniei: doua cu Dinamo (1984 si 1990) si unul cu Rapid (1999). De asemenea, a cucerit cinci cupe nationale: trei cu Dinamo (1984, 1986 si 1990), una cu Standard Liege (1993) si una cu Rapid (1998).

Si-a inceput cariera de antrenor in anul 2000, tot la Rapid Bucuresti. In campionatul 2002-2003 a revenit la Rapid ca antrenor principal, castigand in acest mandat secund primul sau titlu de campion ca antrenor. Dupa un inceput modest in stagiunea urmatoare, el a fost demis si in returul editiei 2004-2005 a Diviziei A a condus pe FC Universitatea Craiova. In vara anului 2006 a semnat un contract cu Dinamo si desi avea obiectivul de a reconstrui echipa, a castigat titlul de campion in primul sezon, devenind unui dintre putinii tehnicieni cu trofee obtinute cu echipe diferite (doar al doilea dupa Revolutie, alaturi de Mircea Lucescu).

Dupa ce a ratat calificarea in grupele Ligii Campionilor in sezonul 2007-2008, Rednic a demisionat, iar in octombrie 2007 a revenit pe banca tehnica la Rapid Bucuresti. Aici a rezistat doar sase luni, inaintandu-si demisia in martie 2008. In vara aceluiasi an a preluat din nou pe Dinamo avand ca tinta castigarea titlului de campion si calificarea in premiera pentru clubul alb-rosu in grupele Ligii Campionilor. Desi a condus in campionatul 2008-09 pana pe final, Dinamo a incheiat in cele din urma pe locul 3 si va evolua doar in Liga Europa.

Inainte de startul pregatirilor pentru noul sezon, Rednic a anuntat ca nu mai poate continua la Dinamo, din cauza numirii lui Cornel Dinu in functia de manager sportiv.

Dupa despartirea de Dinamo, Rednic a acceptat oferta venita din partea echipei ruse Alania Vladikavkaz, cu care a semnat un contract pentru cinci sezoane. Obiectivul la formatia din regiunea Osetia de Nord este promovarea in prima divizie a Rusiei.

Din cauza neindeplinirii obiectivului, Rednic s-a despartit de echipa din Rusia in decembrie 2009. Din iulie 2010 a pregatit echipa azera Khazar Lankaran. In martie 2012 a semnat cu echipa de Liga I, Astra Ploiesti, pana la finele sezonului 2011/2012. A pregatit si echipa Petrolul Ploiesti a carei conducere a preluat-o in mai 2012.

Din 27 octombrie 2012 Mircea Rednic antreneaza echipa belgiana Standard Liege.

de Redactia - 3728 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi